Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna informează că la sfârșitul lunii iunie a.c., în evidențele instituției erau înregistrați 3789 șomeri (din care 1617 femei), rata șomajului fiind de 4,78%, în scădere cu 0,06 puncte procentuale față de luna precedentă.

Într-un comunicat de presă transmis către Mesagerul de Covasna se menționează că în cursul lunii iunie  în evidenţa AJOFM Covasna au fost înregistrate 339 persoane (183 femei)  şi au ieșit din evidenţă  387 persoane (151 femei).

Din totalul de 3789 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Covasna 546 (din care 340 femei) erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3243 (din care 1277 femei) erau șomeri neindemnizați, se arată în comunicat.

În ceea ce privește mediul de rezidență, 2624 șomeri provin din mediul rural și 1165 sunt din mediul urban.

Structura șomajului, pe grupe de vârste este următoarea : 582 persoane sub 25 de ani; 295 între 25-29 ani; 782 între 30-39 ani; 939 între 40-49 ani; 629 între 50-55 ani; 562 peste 55 ani.

Șomerii cu studii primare şi fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Covasna (58,01%) urmat de cei care au studii gimnaziale (19,35%) si de cei care au absolvit postliceala şi liceul (12,64%). Șomerii care au studii profesionale reprezintă 7,02% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 2,98%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 987 persoane foarte greu ocupabile, 1213 greu ocupabile, 1436 mediu ocupabile, iar 153 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistrati în evidenţa AJOFM Covasna se prezintă astfel pe zone ale judeţului: zona Sfântu Gheorghe cu 1526 persoane (615 femei), din care în plată 173 (115 femei), urmat de zonele Baraolt cu 1031 persoane (436 femei), din care în plată 75 (54 femei), Târgu Secuiesc cu 508 persoane (256 femei), din care în plată 166 (99 femei),  Covasna cu 512 persoane (214 femei), din care în plată 94 (44 femei),  Întorsura Buzăului cu 212 persoane (96 femei), din care  (96 femei), din care în plată 38 (25 femei).

În primele 6 luni ale anului curent, rata șomajului în  județul Covasna a scăzut cu 0,31 procente, față de 5.09% înregistrată la 31 decembrie 2024.

 M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail