În fiecare miez de vară, în luna lui Cuptor, pe 20 iulie creştinii îl serbează pe Sfântul Ilie, numit şi Sântilie, o respectată divinitate
populară. Luma de rând îl consideră patronul fulgerelor şi tunetelor, al ploii. În momente de urgie ale naturii, credincioşii sau liberii cugetători îşi fac instinctiv câte o cruce şi se roagă să fie apăraţi.
Potrivit legendei…
Potrivit unei legende privitoare la eroul zilei, Ilie, acesta ar fi înfăptuit un miracolul într-un moment de cumpănă pentru pământeni, beneficiind însă de ajutorul Divin. În timpul unei secete devastatoare, care a făcut prăpăd vreme îndelungată, singura salvarea o reprezenta ploaie binefăcătoare. Dar care nu maivenea, în pofida tuturor aşteptărilor. Atunci Sf. Ilie l-a rugat fierbinte pe Dumnezeu să aibă îndurare de bieţii oameni, iar minunea s-a produs în cele din urmă.
A fost o emoţie generală, care l-a înscris pe Sf. Ilie în rândul binefăcătorilor umanităţii, celebritatea sa perpetuându-se din generaţie în generaţie. Aşa se face că atunci când nu plouă multă vreme, credincioşii să se roage la Sfântul Ilie spre a înfăptui o nouă minune, dar fără prea multe… tunete şi fulgere.
„Pietrele trăsnetului”
Personaj fabulos, înconjurat de mister, Sântilie e zugrăvit în unele icoane ca un bătrân ce stă într-un car tras de bidivii albi, pocnind din bici, provocând tunete şi fulgere. În plină vară, nu o dată cade grindina, numită în folclor…„pietrele trăsnetului”. Atunci când respectivele bucăţele de gheaţă sunt mici şi nu fac ravagii culturilor, se credea că au proprietăţi fertilizatoare.
Oamenii simpli credeau odinioară că tunetul ar fi zgomotul făcut de trecerea trăsurii sale, iar trăsnetul reprezenta biciul de foc cu care îi lovea pe demonii care se ascundeau peste tot, inclusiv în copaci sau în trupurile unor animale domenstice, în special, în pisici şi câini.
Conform tradiţiei, pe 20 iunie închinătorii asistă dimineaţa la Slujba de la biserică, unde se roagă pentru sănătatea lor şi a familiei, aprind lumânări şi aduc ofrande: mai ales mere verzi, făcându-se din nou pomenirea morţilor.
Moşii de Sântilie
Poate că nu toată lumea ştie că Sântilie este considerat în folclorul românesc patron al merelor timpurii. Datină spune că merele au fost fructele preferate ale Sfântului Ilie, de aceea la pomenile ce se fac în această zi un loc special îl deţin ele, alături de colivă, plăcinte, colaci, japoneze. Există la ţară obiceiul ca numai după 20 iulie să fie scuturaţi merii, iar primele fructele ce cad să fie oferite în dar copiilor.
Astăzi sunt Moşii de Sântilie, de aceea se face din nou pomenirea morţilor, mai ales a copiilor ce şi-au pierdut viaţa. Asemenea ocazii au mai fost şi la alte praznice, aşa că dacă nu s-au putut ţine atunci din varii motive, este acum un moment prilenic pentru evocarea lor.
Femeile aduc de dimineaţă la biserică colivă, fructe şi mănunchiuri de busuioc, spre a fi sfinţite, iar apoi împărţite. Firele de busuioc se duc acasă şi se aşează la icoane. După ce se usucă li se dă foc, existând prejudecata că cenuşa busuiocului e bună în medicina populară.
Gebeleizis – stăpânul Furtunii; Zalmoxis – ocrotitorul Pământului
Sântilie reprezintă în accepţiunea populară un personaj complex în care au fost contopiţi Zeul Soarelui (Helios – la greci, respectiv Phoebus Apollo – la vechii romani şi Sfântul Ilie, explică prof. Ion Popica, din Covasna. Pentru români este important de ştiut faptul că geto-dacii se închinau la doi zei importanţi: Gebeleizis, stăpânul Furtunii, şi Zalmoxis, ocrotitorul Pământului, aparent antagonici, dar care nu puteau în mod paradoxal exista unul fără celălalt.
Din sursele biblice se cunoaşte că Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înaintea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în Samaria.
Şi în cărţile sfinte apare istorisirea legată de minunea făptuită de el în privinţa declanşării ploii după o secetă de terei ani şi jumătate, credinţa sa declanşând izvbăvirea. Din aceleaşi surse mai aflăm că atunci când i-a venit sfârşitul, a fost luat de un car de foc şi dus în Cer, fără a trece prin moarte!
Şi aşa facem legătură cu un alt element legat de însuşirile deosebite ale lui Sântilie: fulgerul, socotit „foc ceresc”, venit din văzduh să-i pedepsească pe cei răi. Oamenii simpli se speriau şi erau convinşi că descărcările electrice însoţite de trăsnete reprezenită vocea Stăpânului Divin, care îi mustră.
Prilej de bucurie pentru oieri
Judeţul Covasna fiind prin tradiţie o zonă unde creşterea animalelor, în special, a oilor a constituit o îndeletnicire de bază, era normal să se păstreze în conştiinţa oamenilor multe legende, obiceiuri şi superstiţii legate de diferite personaje biblice. Un asemenea obicei se referă la Hora de Sântilie, care se joacă în aşezările de munte în 20 iulie. Am cunoscut în anii trecuţi localnici care în tinereţe participaseră la acest eveniment al comunităţii, constituind o tradiţie prenupţială.
În ziua amintită, ciobanii tineri, neînsuraţi, veneau la joc, aducându-le fetelor pe care le îndrăgeau o furcă de tors şi un caş. Urma Hora de Sântilie în care se prindeau cei doi aflaţi „în vorbe”, împreună cu alte perechi, prin acest gest oficializându-se legătura lor de dragoste, un fel de logodnă, cum se spune azi. Fetele trebuiau să mai aştepte un an ca, în sfârşit, să se mărite!
Mai nou, în comuna Zăbala și Valea Zânelor din Covasna se organizează frumoase petreceri populare, numite semnificativ „Sântilia”.
Urări adresate sărbătoriţilor
Sunt peste 110.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de ziua Sfântului Prooroc, Ilie reprezentând un prenume popular. Provine dintr-un foarte vechi nume ebraic, „Elijah”, ce a aparţinut unui profet, despre care stă scris în Cartea Regilor din Vechiul Testament. Există unele variante românești, mai puţin răspândite, cum ar fi Elie, Iie, Lilă, Ilaşcu, Elias, Elişor.
În final, le urăm tuturor sărbătoriţilor ce poartă numele Ilie multă sănătate, bucurie şi toate cele bune de Ziua lor onomastică. La Mulţi Ani!
Horia C. Deliu
