Extras din lucrarea Cronologia istorică – Sfântu Gheorghe (Sângiorgiu) – 550 de ani de atestare ca oraş, de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Vasile Stancu, manuscris din Arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” Sf. Gheorghe.

Rezultatele recensământului populaţiei

La recensământul din 1850, în orașul Sfântu Gheorghe, populația stabilă era 3.861 locuitori – români 487 (12,6%) – maghiari 3.189

578 ortodocși și greco-catolici (diferență 91)

1851, august 29, Sf. Gheorghe – ordin al Comitetului administrativ către magistratul orașului Sf. Gheorghe privind modul de întocmire a actelor pentru trimișii în Moldova și Țara Românească; interdicții asupra trecerii în Principate a celor care caută de lucru. (ANC; F. Primăria Sf. Gheorghe, D. 106/1951);

1852 – împăratul Franz Joseph (1830-1916) vizitează orașul Sf. Gheorghe. (CEDMNC, f mx, D 1, p 22);

1852 – „proces verbal întocmit în ședința Consiliului parohial ortodox, din Sf. Gheorghe, prin care se stabilește contribuția de câte o dublă de grâu din partea fiecărei familii băștinașe, pentru procurarea unui clopot. Urmează lista nominală a familiilor românești ortodoxe, proprietari de pământși a celorlipsiți de pământ, în total aproape 100 la număr.” (CEDMNC, f, mx, D. 6, p. 1);

1852-1854 – s-a construit, prin contribuția locuitorilor, spitalul orășenesc numit „Franț Iosif”  (CEDMNC, F mx, D 1, p. 22);

1853, iunie 10 – înființarea breslei tâmplarilor și lăcătușilor din Sf.Gheorghe al cărei statut  cuprindea 49 de articole. (Îndrumător ANC, p. 80);

1853 – i-a ființă distilăria de rachiu. (Călătorind prin ținutul …, p. 13);

1854 – Transilvania este împărțită în 10 districte, iar acestea în 70 de preturi. Teritoriul fostului  scaun Trei Scaune este împărțit în patru preturi, trei dintre acestea, Sf. Gheorghe, Tg. Secuiesc și Brateș, aparținând Districtului Brașov. (Îndrumător ANC, p.18);

1854, aprilie 19 – au fost spânzurați Ianoș Varady și Ștefan Bartaliș, luptători pentru libertate, „de-al lui Kosuth”…  „ca învățare de minte pentru secui”.(CEDMNC, F mx, D 1, p. 23);

1854-1856 – s-au construit: noua primărie a orașului (astăzi sediul teatrului n.n.), casinoul, mai multe prăvălii, cu sprijinul prințului Schwarzenburg, (guvernatorul militar austriac al Transilvaniei 1851-1858 n.n.). (CEDMNC, F mx, D 1, p. 22);

1855 – este consemnat ca preot ortodox al orașului Sepsi Sfânt Georgiu, Alecsie Popovici. (Angvstia, nr. 4/1999, p. 251);

1856 – s-a înființat Asociația industrială mixtă a pantofarilor, ceaprăzarilor, cojocarilor,  tinichigiilor și brutarilor din Sf. Gheorghe. (Îndrumar ANC, p. 80);

1857 – Wellenreiter Janos a construit prima fabrică de bere. (Călătorind prin ținutul…, p. 13);

1857 – numărul românilor creștini ortodocși ai orașului Sf. Gheorghe, aparținând protopopiatului Hedveg, erau de 477 de persoane, iar după datele „recensământului civil”, de 516 persoane (Angvstia, nr. 3/1998, p. 140);

1857 – predica preotului Alexius Popovici, de la parohia greco-orientală din Sf. Gheorghe. ANC, F. Colecția de achiziții de la persoane fizice, nr. 60, f. 2);

1858, ianuarie 21 – deschiderea oficială a localului nou al Primăriei orașului Sf. Gheorghe. (Îndrumător ANC, p. 77);

1859 – act privind donarea unui ajutor de 100 florini pentru gimnaziul reformat Miko, din Sf. Gheorghe, donație făcută de Nagy Alexandru din satul Hăghig. (ANC, Colecția arhivelor familiale, F. familia Nagy din Sf. Gheorghe, nr. 563);

1859 – se înființează, de către episcopul reformat Godri Francisc prima clasă gimnazială a colegiului Miko, alături de care va funcționa și școala primară reformată. (CEDMNC, F mx, D 1, p. 23);

1859 – descoperirea în cimitirul reformat al orașului a unui tezaur monetar roman, datând din sec. I î.Hr.- sec. I d.Hr., de la cel de-al II-lea triunvirat până la împăratul Vespasian, constând din 50 de monede de argint. (CEDMNC, F mx, D 2, p. 2);

1861 – se revine la vechea formă de organizare administrativă anterioară revoluției de la 1848. Scaunul Trei Scaune s-a reunit cu scaunul Micloșoara. (Îndrumător ANC, p. 18);

1862 – proces verbal de donație pentru gimnaziul Miko din Sf. Gheorghe, de către preotul reformat Nagy Francisc din Ghidfalău. (ANC, Colecția arhivelor familiale, F. familia Nagy din Sf. Gheorghe, nr. 563);

1863 – Colegiul Miko cuprindea 4 clase de liceu și 4 primare, iar în anul 1869 „colegiul se mărește cu încă patru clase. (CEDMNC, F mx, D 1, p. 23);

1867 – 1869 – se construiește clădirea fostului „Bazar”. (Repertoriul monumentelor istorice – județul Covasna, Sf. Gheorghe, 2004, p. 12);

1868, iunie 16 – se înființează „în Sepsi Szent Gyorgy, în casa parochială greco-ortodoxă… sub președinția cinstii sale Parochul local Alecsiu Popoviciu, … unei mici fundațiuni pentru colecta de la binefăcători, condusă de Gotsman Michailu Vancia și curatorul Ion Vancia”, în scopul ridicării unei noi biserici și școli confesionale”, edificiile celor două instituții, construite cu un secol în urmă, fiind „cu totul ruinate”. (CEDMNC, F mx, D 4, p. 3);

1868 – pe un act emis în acest an apare sigiliul circular al parohiei ortodoxe Sf. Gheorghe. (Angvstia, nr. 4/1999, p. 254);

1870, iunie – Alexe Onițiu, asesor la Judecătoria urbarială și notarul comitetului parohial Sf. Gheorghe, scria pentru „Telegraful român”, din Sibiu, privitor la strângerea fondurilor pentru cele două instituții românești din Sf. Gheorghe: „Onorată Redacțiune ! Sunt în pozițiunea plăcută de a face onoratului public cunoscut, că în luna aceasta fiind la băile din Tușnad, am socotit a aranja un bal în folosul bisericii din Sf. Gheorghe … Balul a reușit splendid întrucât banii intrați a 104 fl. – din care jumătate au fost dați pentru înfrumusețarea Tușnadului… Balul firește a fost în ton românesc, și pentru aceasta le mulțumesc fraților de dincoace și de dincolo de Carpați…”. (CEDMNC, F mx, D 4, p. 4);

1870, septembrie 13/25 – articol în ziarul „Telegraful român” care arată poziția autorităților maghiare de a închide școala confesională românească gr.-ortodoxă din S. Szt. Gyorgy, pentru că nu corespunde „legei scolastice”. (Telegraful Român, nr.288/1870);

1870, octombrie 10/22 – comitetul parohiei gr. or. Sf. Gheorghe mulțumește public ofițerului Nicolau Sândoru, dinViștea, pentru generoasa donație făcută pentru construcția noii biserici. (Telegraful Român, nr. 299/1970);

1870, noiembrie 23 – Apelul vicarului arhiepiscopesc, Nicolau Popea, adresat protopopilor și preoților „din Arhidieceza română gr. or. a Ardealului de a da bucuros filerulu nostru fraților cari doresc înaintarea bisericei și școalei, dar le lipsesc mijloacele” contribuind la edificarea celor două noi lăcașuri, de cult și școlar, la Sf. Gheorghe. (Telegraful Român, nr. 393/1870);

1870 – se construiește clădirea cu etaj și turn de observație „Bazar”, ocupată de Tribunal.  (CEDMNC, F mx, D 2, p. 3);

1870, iunie 27 – se pune piatra de temelie a actualei clădiri a Colegiului Miko, fiind terminată în 1877. (CEDMNC, F mx, D 1, p. 23); (Îndrumător ANC, p.10):

1870 – s-a construit prima clădire a orașului în stațiunea balneară Șugaș. (CEDMNC; F mx, D 1, p. 26);

1870 – numărul emigranților din orașul Sf. Gheorghe în România, în acest an, a fost de 44, din care 21 bărbați și 23 femei. (Ștefan Meteș, Emigrări românești din Transilvania în sec. XIII – XX, Editura Științifică, București, 1971, p. 335);

1870 – se desființează școlile confesionale ale bisericii catolice și ortodoxe prin trecerea lor la școlile comunale. ( Potsa Joszef, Op. cit., p. 97);

1871, februarie 23/10 – Alecsiu Onițiu, asesor la judecătoria urbană și notar al comitetului parohial Sf. Gheorghe, comunică nominal cât și suma primită ca donații, până la această dată, din partea diferitelor protopopiate din Mitropolia Ardealului, care se ridica la 264 de fl. (Telegraful Român, nr.55/1871);

1871, martie 12 – protopopiatul român gr.-or. al Clusiului a colectat suma de 93 fl. și 40 xr. „pentru ajutoriul edificării de nou a bisericei și școalei române gr. orientale din Sepsi Sengeorgiu”. (Telegraful Român, nr.96/1871);

1871, aprilie 7/19 – Alecsiu Onițiu aducea la cunoștința publicului că brașovenii au donat, până la acea dată, importanta sumă de 131 fl. și 77 xr. (Telegraful Român,       nr.120/1871);

1871, august 23 – aniversarea, la Sf. Gheorghe, a 25 de ani de la întronizarea lui Andrei Șaguna în scaunul episcopiei gr. or. a Ardealului. (Telegraful Român, nr.278/1871);

1871 – se înființează protopopiatul Sf. Gheorghe, cu sediul la Sf. Gheorghe, cuprinzând un număr de 44 localități cu 18.989 de suflete. (Telegraful Român, nr. 187/1871);

1872, ianuarie 1 – se înființează Tribunalul regal din Sf. Gheorghe, care în 1875 își va înceta activitatea. (Îndrumar ANC, p. 22);

1872 – se înființează Muzeul Secuiesc. (CEDMNC, F mx, D 2, p. 2);

1872 – pe locul bisericii de lemn din sec. XVIII, se construiește biserica ortodoxă din Sf. Gheorghe, de pe str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 44.); (Repertoriul monumentelor istorice – județul Covasna, Sf. Gheorghe, 2004, p. 10);

1873, ianuarie 2 – are loc adunarea de constituire a Asociației industriale a cizmarilor, prin transformarea breslei cizmarilor din Sf. Gheorghe constituită în 1808, care va funcționa după regulamentele din anii 1874 și 1925. (Îndrumător ANC, p. 77);

1873, februarie 17 – dizolvarea breslei croitorilor și transformarea ei în Asociația industrială a croitorilor, tâmplarilor, lăcătușilor și constructorilor din Sf. Gheorghe. (Îndrumător ANC, p.79);

1873, aprilie 5/17 – ziarul „Telegraful Român”, publică noua componență a protopopiatului Trei Scaune, care cuprindea 28 de comune bisericești, cu 20.045 suflete. (Telegraful Român, nr. 27, anul XXI, 5/17 aprilie 1873);

1873 – elevii români din Sf. Gheorghe și din satele limitrofe au fost obligate să urmeze cursurile școlii de stat în limba maghiară. În localul școlii confesionale se țineau doar orele de catehizare, prin grija aceluiași vrednic de pomenire preot Alexe Popovici. (CEDMNC, F mx, D 4, p. 5);

***

Comunicarea a fost prezentată de Erich Mihail Broanăr în cadrul simpozionului cu tema „Alexandru Ioan Cuza şi epoca sa” organizat la la Muzeul Spiritualității Românești din  Sfântu Gheorghe, de Centrul European de Studii Covasna Harghita, împreună cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail