În fiecare an, la aceeași data fixă, mai exact pe 26 octombrie este ziua când creştinii îl cinstesc pe Sf. Marele Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, numit de către români Sf. Dumitru sau Sâmedru. Nu mai puţin de 340.000 de concetăţeni îşi serbează cu acest prilej Ziua onomastică. Tot acum se împlinesc 153 de ani de la zidirea Bisericii cu hramul „Sf.Dimitrie” din satul Mărcuș, județul Covasna.
O mulțime de sărbătoriți
Încă din debutul articolului ţinem să le adresăm bărbaţilor care se numesc Dumitru, Mitică, Dumitrache, Dimitrie, Mitru, ca şi reprezentantelor sexului frumos ce poartă prenumele Dumitra, Demetra, Dumitriţa, Dumitrana cele mai calde urări de fericire, sănătate şi bucurii, alături de cei dragi. La Mulţi Ani!
Personaj ilustru
Ilustrul personaj cu acest nume a trăit în sec. XIII, fiind botezat în taină de părinţii săi, datorită prigoanei la care erau supuşi creştinii pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu. Tatăl său, conducătorul Cetăţii Tesalonicului, l-a educat de mic să respecte valorile creştinismului, fiind iniţiat pe ascuns în tainele sfintei credinţe, întru dragostea faţă de semeni şi compasiune pentru sărmani. După moartea părintelui său, tânărul Dimitrie a ajuns la rându-i un om de vază, un erudit. Ca atare, împăratul Maximian l-a numit voievod în locul tatălui său, Dimitrie ajungând să fie iubit şi respectat de norod. Numai că propovăduind fără să se ferească dreapta credinţă întru Iisus, a stârnit mânia puternicilor vremii. Atunci când a trebuit să aducă jertfă zeilor – după cum făceau păgânii vremii – el a refuzat! Ba mai mult, şi-a mărturisit credinţa în Mântuitor. Ca atare a fost întemniţat şi ameninţat cu moartea. Însă, tot nu a renunţat. Fiindcă nu s-a lepădat de convingerile creştine, sfârşitul a venit repede, fiind ucis alături de alţi creştini.
Peste mulţi ani, când i s-au dezgropat rămăşiţele, acestea izvorau un mir binemirositor, ceea ce i-a surprins pe mulţi. Aşa au început să apară minuni şi vindecări miraculoase ale multor suferinzi. De atunci s-a dus vestea că Sf. Mucenic Dimitrie a fost şi Izvorâtor de Mir.
Sâmedru, ocrotitorul familiei
Să menţionăm că în ţara noastră există un echivalent popular al legendarului Sf. Dumitru, ce poartă numele de Sâmedru. El este socotit ocrotitorul caselor şi familiei, fiind în chip simbolic patronul iernii pastorale şi paznicul care-i apară pe oameni de atacul fiarelor sălbatice. În accepţiunea sătenilor ce trăiesc la munte, anotimpul rece începe din 26 octombrie şi ţine până în 23 aprilie, când se cinsteşte un alt Mare Mucenic – Gheorghe. Perioada de vârf a sezonului alb este pe 16 ianuarie, atunci fiind Sânpetru de Iarnă, despre care se ştiu mai puţine lucruri, nefiind atât de popular în conştiinţa românilor. Numele popular de Sâmedru, ca şi data de celebrare sunt legate indisolubil de Sfântul Mucenic Dimitrie, potrivit rânduielilor calendarului creştin ortodox.
„Focurile vii”
Un obicei arhaic legat de Sărbătoarea Sfântului Dumitru este cel numit „Focurile vii ale lui Sâmedru”, existând multe variante locale. În esenţă ne referim la un ritual ce se desfăşura fie pe un deal, într-o poiană de la marginea aşezării, fie la o răscruce de drumuri importante, unde se adunau sătenii în jurul unui rug imens. Tinerii aduceau lemne uscate, baloţi de paie şi făceau un foc mare. După ce flăcările se domoleau, cei mai sprinteni săreau peste jăratic, iar la plecare luau acasă unul sau mai mulţi tăciuni. Se credea că aruncaţi în livadă, cărbunii vor avea puteri miraculoase, făcând ca pomii fructiferi să rodească şi în primăvara următoare. Pentru strădania lor tinerii erau omeniţi la final cu colaci, prăjituri, fructe şi vin, atmosfera fiind veselă, ca la orice eveniment deosebit
Pomenirea morţilor
Sărbătoarea de astăzi oferă prilejul creştinilor, ca şi cu alte ocazii similare, să-şi evoce rudele şi prietenii dispăruţi, să meargă la biserică, să asiste la Slujbă şi apoi să ofere celor nevoiaşi bucate tradiţionale, colivă, fructe. Nu peste mult timp – anul acesta pică pe 4 noiembrie, în prima sâmbătă a lui „Brumar” – Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă o altă pomenire a morţilor, una de anvergură, cunoscută sub denumirea de „Moşii de toamnă”. Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Nu se vorbește de intrarea într-o stare de neființă, ci de o trecere dintr-un mod de existență în altul. Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata Particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtășească fie de fericire, fie de suferință, stari date de modul viețuirii pe Pământ. Aceste ipostaze nu sunt definitive, ele durează până la Judecata Universală, când va avea loc Învierea întregului Neam omenesc și când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferință.
Noi, ortodocșii, ne rugăm pentru cei morți, pentru că avem credința că prin rugăciuni sufletul celui pomenit va ajunge la Judecata Universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a desparțit de trup.
Zile de „Moși”
În spațiul românesc există 20 de zile dedicate „Moșilor”. Cuvântul „Moși” vine de fapt de la „strămoși” și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu acest apelativ sunt numiți nu doar morții, ci și principalele Sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei. Putem aminti cele mai însemnate evenimente legate de anotimpurile tradiționale: „Moșii de primăvară” (de Mucenici), „Moșii de vară” (în sâmbăta dinaintea Rusaliilor), „Moșii de toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie) și „Moșii de iarnă” (în sâmbăta dinaintea Duminicii Lăsatului secului de carne).
Am observat că în anumite sate nici acest obicei străvechi parcă nu mai are amploarea şi fastul de altădată, când întreaga comunitate se implica. De vină sunt, fără doar şi poate, condiţiile economice tot mai precare, schimbarea mentalităţii populaţiei, viaţa agitată. Asta nu înseamnă că toţi românii au renunţat la datini, mai cu seamă cei de la ţară, oamenii în etate le respectă riguros, la nivelul familiei, după posibilităţile existente făcându-se parastase, pomeni, slujbe, aducându-se ofrande celor trecuţi în lumea drepţilor. Odinioară, în lumea satului se efectuau şi anumite practici de „îmbunare” a sufletelor celor morţi, care acum (de Sâmedru) se zice că ar părasi pentru scurtă vreme mormintele.
Anularea datoriilor
Data de 26 octombrie reprezintă un reper în calendarul popular, pe lângă actele de caritate având loc, în anumite zone mai izolate, mici ritualuri destinate apărării împotriva duhurilor rele, de purificare a casei şi acareturilor, pentru fertilitate.
Tot acum este şi Ziua Sorocului, în sensul că oamenii lichidează orice datorie ar avea, orice litigiu, împrumut. Ca atare, se plătesc angajaţii ce au prestat munci sezoniere, se definitivează întelegerile dintre proprietarii de oi şi ciobani.
După ce se ajunge la zero cu socotelile, se pot stabili noi învoieli pentru perioada următoare.
O frumoasă legendă
Acum câţiva ani, o femeie în etate din Băcel, Maria Negrea (care poate s-a şi prăpădit între timp) mi-a relatat o frumoasă legendă. Bătrânica îmi spunea că „Tomnaticul Sâmedru se ceartă mereu cu fratele, Sângiorz. Primul îngălbeneşte şi usucă frunzele la finele lunii „Brumărel”, pe când cel de-al doilea le înverzeşte odată cu sosirea primăverii, de „Mărţişor”.
Cu alte cuvinte, Sâmedru alungă anotimpul frumos, fiindcă iubeşte frigul, cinci luni de acum înainte fiind stăpânul sezonului rece.
Iată o frumoasă personificare a două dintre anotimpurile anului, o legendă pe care puţini oameni o ştiu.
Existau pe vremuri o sumedenie de datini, obiceiuri şi superstiţii legate de aceste date importante ale calendarului rural. Din nefericire, multe s-au estompat în zilele noastre, luându-le locul tot felul de așa-zise „party”-uride tip occidental, cu tentă pur comercială.
Tocmai de aceea încercăm cât mai e posibil să aducem în faţa cititorilor tineri unele dintre tradiţiile neamului, ce ne-au fost povestite de-a lungul anilor de către bătrânii satelor covăsnene. Tradiţii pe care le încredinţăm la rândul nostru tiparului, spre a fi transmise mai departe noilor generaţii.
Horia C. Deliu
