În perioada 23-24 septembrie 2011, în municipiul Sfântu Gheorghe va avea loc Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie – Cultură – Civilizaţie”, ediţia a XVII-a, manifestare dedicată împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii Transilvane pentru Cultura şi Literatura Poporului Român.

Organizatorii ediţiei din acest an sunt: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi Liga Cultural Creştină „Andrei Şaguna”,  cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi al Consiliului Judeţean Covasna.

Deschiderea sesiunii, lucrările în plen şi lansările şi prezentările de cărţi vor avea loc la Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, fiind moderate de   I.P.S. Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei.

În plenul sesiunii şi pe secţiuni, vor prezenta comunicări aproape 60 de specialişti din domeniile: istorie, etnografie, teologiei, sociologie şi demografie. În acelaşi cadru vor fi prezentate o serie de noi apariţii editoriale, între care anuarul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Angustia 14, Arheologie – Etnografie – Educaţie muzeală, 2010.

În data de 24 septembrie a.c. lucrările vor continua cu comunicări pe secţiuni la: Sala de protocol a Instituţiei Prefectului judeţului Covasna, Centrul Ecleziastic de Documentare Mitropolit „Nicolae Colan”, Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci, Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă Sfântu Gheorghe.  Comunicările prezentate vor fi publicate în revista Angustia nr. 15, anuarul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”.

Detalii suplimentare referitoare la desfăşurarea evenimentului la: Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (telefon 0267313534 şi 0740188507 – dr. Ioan Lăcătuşu), Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (telefon 0267314139 şi 0740646871 – dr. Adela Kovacs), precum şi pe site-ul www.mncr.ro.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail