Noua stagiune de concerte simfonice se va deschide în 20 octombrie, la Sfântu Gheorghe, biletele și abonamentele fiind puse deja la vânzare.
„Duminică, 20 octombrie, se va deschide un nou sezon de concerte simfonice la Sfântu Gheorghe, primul interpret invitat fiind Corul Național Maghiar din Cluj-Napoca. Concertele vor avea loc și anul acesta în Sala Mare a Teatrului <<Tamási Áron>>, spectacolul de deschidere al evenimentului fiind găzduit de Biserica Romano Catolică <<Krisztus Király>> ”- au anunțat reprezentanții Primăriei Sfântu Gheorghe.
Noua stagiune va cuprinde, în afara concertului de deschidere, programe susținute Orchestra de Cameră –Ciuc (în 22 noiembrie), muzicieni din oraș şi invitații lor: Corurile „Vox Humana”, „Pro Musica” şi „Laudate” (în 13 decembrie), Filarmonica Braşov (în 21 februarie 2020 și 22 mai 2020), Orchestra de Cameră „Georgius” (15 martie 2020) și elevii Liceului de Arte „Plugor Sándor” (în 8 mai 2020).
Biletele și abonamentele pot fi deja cumpărate, au anunțat organizatorii.
Conform acestora, prețul întreg al unui abonament este de 130 lei, iar cu reducere 70 lei. Pentru posesorii de carduri pentru familii numeroase abonamentul întreg va fi 30 de lei, iar cu reducere 17 lei. Doritorii vor putea achiziționa şi bilete, separat, prețul întreg fiind de 30 de lei, iar cu reducere 15 lei, acestea găsindu-se la Biroul de organizare evenimente culturale din Piața Libertății nr.1, de luni până joi, între orele 9 și 16, vineri între orele 9 și 13, dar și pe site-ul www.biletmaster.ro.
Start la „concerte –lecții”
În paralel, va începe şi stagiunea de „Concerte -lecții”, la Sala Mare a Teatrului „Tamási Áron”, biletul în acest sens costând 6 lei.
Primul concert-lecție va fi în 18 octombrie, sub genericul „50 de minute în jurul Pământului”, susținut de orchestra „Bon Bon Matine”, din Ungaria, orchestra de cameră „Georgius” și „Ciuc”. Următorul concert-lecție va fi intitulat „Șoricelul sălbatic-joc de basm” și avea loc în 22 noiembrie și va fi susținut de Ansamblul de muzică veche „Codex” și invitații săi.
În 13 decembrie, un alt concert-lecție va fi susținut de orchestra de cameră „Georgius” și „Ciuc”, sub genericul „Dinastia Strauss” și tot orchestra de cameră „Ciuc” va susține și atelierul următor, din 21 februarie 2020 – cu titlul: „Sergei Prokofiev. Petrică și lupul”.
Ultimul astfel de concert va avea loc în 20 martie 2020, intitulat „Instrumentul muzical poate să fie o mașină de scris?”, susținut tot de orchestra „Georgius ” și „Ciuc”.
Concertele sunt organizate de Casa de Cultură Kónya Ádam, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.
Ana Ciorici COSTACHE