Câteva zeci de activități educative au fost cuprinse în calendarul programului „Școala Altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun”, organizat de Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe, la aceștia participând, fizic, elevii din anii terminali, iar restul elevilor, online.

Activitățile s-au desfășurat săptămâna trecută, între 8 și 12 martie, a precizat directorul Liceului, prof. Carmen Tordai.

„În condițiile de restricții impuse de pandemie, organizarea activităților educative a fost o adevărată provocare pentru corpul profesoral și conducerea instituției de învățământ.  Deoarece școala a funcționat în scenariul 2 în acea săptămână, doar elevii din anii terminali au fost prezenți în școală, restul elevilor desfășurând activitățile în mediu online. Cadrele didactice au propus multe activități educative, în funcție de nevoile educative identificate în rândul elevilor. Unele activități educative au fost recomandate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna, deoarece au fost identificate anumite nevoi educaționale ale elevilor la nivel național. Alte activități s-au conturat pe baza unor colaborări la nivel local cu asociații care fac parte din diverse proiecte europene sau în urma desfășurării de activități de voluntariat de către elevii școlii noastre. Cert este că, în final, s-au conturat 30 de activități educative,  printre care le enumăr pe cele la care au participat invitați din partea diverselor instituții sau au participat cadrele didactice și elevii  Liceului Tehnologic Constantin Brâncuși, în cadrul unor activități educative a unor proiecte, astfel: Eu ce mă fac când voi fi mare ? – activitate în colaborare cu Lönhárd Eszter Beáta – Hair Stylist și Bărcuțean Simona -manichiuristă  de la Sinelle Beauty House,  căpitan Bornaz Iulian de la ISU Covasna, Ailenei George Ciprian – administrator la Enjoy Agent de Asigurare SRL, Rizea Beatrix studentă Universitatea Transilvania Brașov – Facultatea de psihologie și Șelaru Alina întreprinzător particular  / PFA- profil bijuterii hand made și vânzător la hipermarket; Potențialul de angajarare al județului nostru în aceasta perioadă – activitate în colaborare cu AJOFM Covasna, invitat,  director Kelemen Tibor ; Infracțiuni legate de consumul de droguri- activitate în colaborare cu Agenția Națională Antidrog , Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Covasna, invitat, inspector Lazea Liliana; Traficul de persoane– activitate în colaborare Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, invitat, comisar Vlădoiu Adrian;  BE- Rural proiect  european de bioeconomie, activitate educativă de dezvoltare economică durabilă organizată online de ASIMCOV, director Vajda Lajos , invitat în școală, ing. Manole Silviu;  Simulare de situație de urgență, activitate realizată în colaborare cu ISU Covasna, responsabil de activitate, locotenent Mariș Răzvan.”- a declarat directorul Carmen Tordai.

Potrivit acesteia, activitățile educative s-au derulat atât online, cât și cu prezență fizică în școală, ceea ce a necesitat o organizare specială a acestora.

„Elevii au fost receptivi și interesați de tematicile activităților educative , ei fiind de fapt beneficiarii direcți ai SĂPTĂMÂNII ALTFEL. Mulțumim, pe această cale, cadrelor didactice care au dat dovadă de creativitate în această perioadă pe care o parcurgem, instituțiilor cu care a colaborat școala pentru buna desfășurare a activităților educative și invitaților care au dat dovadă implicare în educația generațiilor tinere!”- a declarat directorul Carmen Tordai.

Programul național ‚‚Școala Altfel’’ se va desfășura în perioada 5 octombrie 2020 – 4 iunie 2021, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail