„Muzica înnobilează sufletele, fiind cel mai frumos și benefic liant spiritual”. – prof. ing. Maria Peligrad, președinta Fundației „Mihai Viteazul”
Personalități ale lumii muzicale, culturale, coruri apreciate în țară și în străinătate, iubitori ai folclorului și ai satului românesc s-au întâlnit la finele săptămânii trecute, Sfântu Gheorghe, în cadrul Festivalului Național Coral „George Sbârcea”, eveniment organizat cu sprijinul Guvernului României. După o sesiune de comunicări științifice, recitaluri instrumentale și vocale, un spectacol de gală și concerte în biserici, duminică s-a tras cortina peste cea de-a opta ediție a acestui festival, o ediție ce a mai scris o filă de istorie a mișcării corale și a valorilor culturale tradiționale.
Evenimentul, organizat de Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul financiar Guvernului României,a avut loc sâmbătă, 11 mai și duminică, 12 mai, fiind adresat tuturor locuitorilor județului, dar nu numai acestora.
Festivalul a fost inițiat în anul 2012 și și-a propus promovarea muzicii corale românești, a valorilor tradiționale ale poporului român și promovarea unei mari personalități culturale, George Sbârcea, născut aproape de noi, în județul Harghita, ce a avut o prezență activă în cadrul festivalului de muzică ușoară „Nufărul”, de la Reci, conform prof. ing. Maria Peligrad, președinta Fundației „Mihai Viteazul”.
Evenimentul a evoluat frumos, fiind nu doar un omagiu adus cantautorului și compozitorului, ci și un imbold pentru revigorarea și promovarea mișcării corale, la nivel județean și național.
Tema ediției din acest an a fost dedicată satului și folclorului românesc, astfel că programul acuprins spectacolul coral propriu-zis (la care s-au înscris grupuri corale din mai multe orașe ale României), un colocviu științific (cu participarea unor conferențiari – cercetători, muzicologi și oameni de cultură interesați de domeniul muzicii corale), o lansare de carte de specialitate, un concert inspirat de folclorul românesc autentic, dar și recitaluri în bisericile ortodoxe din Sfântu Gheorghe.
„Festivalul coral și – a propus de la prima ediție să pună în evidență bogăția muzicii corale românești și a folclorului național, care reprezintă o valoare inestimabilă în viața poporului, iar repertoriul coral existent reflectă în mod strălucit valorile culturale românești. La această ediție, am propus corurilor, care doresc, adăugarea unei piese din repertoriul coral internațional, pentru a sublinia legăturile indisolubile ale culturii românești, de orientare profund europeană, cu cea universală.Apoi, după cum știți, Patriarhia Ortodoxă Română a nominalizat acest an, ANUL SATULUI ROMÂNESC. De aceea, componenta științifică a acestui festival s-a intitulat Satul românesc, folclorul românesc – perspective ale păstrării șitransmiterii culturii tradiționale în contemporaneitate.”- a declarat președinta Fundației „Mihai Viteazul”, prof.ing. Maria Peligrad.
Festivalul a fost deschis sâmbătă, în cursul dimineții, la Centrul de Evaluare și Certificare a Competențelor Profesionale AFACOV– Sfântu Gheorghe, cu colocviul moderat de domnul Dr. Constantin Secară. În cadrul acestuia, au susținut lucrări: prof. univ. Dr.Nicolae Bucur, Universitatea Sapientia – Miercurea Ciuc, prof. dr. Viorica Lazăr – director al Bibliotecii Municipale „George Sbârcea”, din municipiul Toplița, . Dr. Constantin Secară, etnomuzicolog, cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române,Dr. Ioan Lăcătușu, reprezentantul Centrului European de studii Covasna – Harghita, Sfântu Gheorghe,prof. Florentina Teacă, reprezentanta Centrului European de studii Covasna – Harghita, dr. Cristian Mușa, cercetător științific la Institutul de etnografie și folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei române, prof. Radu Iosif, director al Școlii Gimnaziale „Nicolae Rusu” , din comuna Sita Buzăului, județul Covasna.
„ Lucrările prezentate vor fi propuse spre tipărire sub egida Fundației noastre.”- a precizat președinta Fundației, prof. ing. Maria Peligrad.
Colocviul a cuprins șilansarea volumului „Tulgheș – din tezaurul etnografic românesc” de Lăcrămioara Pop, după care, dimineața a continuat cu frumoase melodii corale interpretate de corul „Plaiuri Tulgheșene”, iar apoi, publicul s-a putut bucura de oSuită de dansuri populare românești, de Bartok Bela.în interpretarea elevei Liliana – Maria Vereș – la flaut, acompaniată la chitară de Bajka Agnes– studentă la Universitatea „Transilvania” Brașov. Tinerele au fost coordonate de domnii prof. Iuliu Mușat și Ioan Ticușan. În cadrul aceleiași secțiuni, satul românesc a prins glas prin instrumentele sale muzicale tradiționale, în interpretarea domnului Alexandru Avram Gecse din Brașov
În aceeași zi, după valoroasele prezentări și momente culturale, la Teatrul „Tamasi Aron” – Sfântu Gheorghe a urmat un nou moment extraordinar: a spectacolul coral din cadrul Festivalului, susținut de coruri din județ și din țară, apreciate chiar și în afara granițelor țării.
„Știind că muzica înnobilează sufletele, fiind cel mai frumos și benefic liant spiritual, am dorit ca la această ediție să fie prezente, aici, într –un județ din centrul țării, coruri din Covasna, din județul frate Harghita și din țară, ale căror glasuri, împletite să se audă în inima noastră, arătând astfel că prin cântec suntem uniți prin aceeași limbă, aceleași tradiții.”- a precizat prof. ing. Maria Peligrad.
Corurile au fost invitate în scenă de către talentații și deja cunoscuții prezentatori ai Fundației, elevii Alexandra Stoica și Tudor Perșa.
Spectacolul de gală a fost deschis de către participanții la atelierele corale din cadrul Festivalului. Este vorba despre preșcolari de la Grădinița „Rază de soare” din Sfântu Gheorghe; coordonatori artistici fiind prof. înv. preșcolar Ionela Coliban și ed. Carmen Marin și despre elevii din clasa pregătitoare A, de la Școala Gimnazială „Ady Endre” din Sfântu Gheorghe, coordonator artistic fiind înv. Maria Bularca. Copiii au susținut Concertul „DO – RE – Mi ”, avându-l ca și coordonator muzical și dirijor pe prof.grad. did. I Alexandru – Constantin – Florian Popovici.
Pe scenă a urcat, apoi, Corul „Plaiuri tulgheșene”- Ansamblul artistic de amatori „Plaiuri tulgheșene” – din Tulgheș, județul Harghita; dirijor fiind rapsodul popular Lăcrămioara Pop.
A urmat îndrăgitul cor „Plai Întorsurean” al Asociației „Plai Întorsurean” – Întorsura Buzăului, județul Covasna; coordonator muzical fiind Cornel–Mihai Tonie, dirijor: prof. Tatiana – Grațiela Teacă, după care a urmat momentul susținut de Corul „I.D. Chirescu”, de la Casa de Cultură „I.D. Chirescu”, Primăria Cernavodă, județul Constanța; coordonator muzical fiind Constantin Grăjdeanu; dirijor, Manuel – Vasile Bălănică;. Corul „Andantino”, clasele II – IV, Liceul de Arte „Plugor Sandor”, Sfântu Gheorghe, dirijor- prof. Mihaly Imola; Grupul vocal bărbătesc „Pădurenii” – al Căminului Cultural al comunei Barcani, județul Covasna, dirijat de Cristina – Orania Deteșanu; Corul „Vânătorii lui Ştefan cel Mare” –al Asociaţiei Culturale „Vânătorii lui Ştefan cel Mare”, din comuna Vânători – Neamţ, județul Neamţ, coordonator fiind Maria Coşofreţ, dirijor: prof. Cristina Petrariu; și Corul de Cameră „Pastorala” – din Focșani, județul Vrancea – dirijor fiind prof. dr. Dumitru Săndulachi.
„Aceste manifestări ne dau viață, ne țin în priză mereu și aduc frumosul în scenă, în casa dumneavoastră”
Au fost peste două ore de spectacol, cu momente ce au lăsat publicul fără răsuflare. În final, toți cei prezenți au cântat, împreună cu corurile de pe scenă „Mulți ani trăiască”, (nu puțini având lacrimi pe obraji), dorind ca acest eveniment să continue și să crească.
„Aceste manifestări ne dau viață, ne țin în priză mereu și aduc frumosul – muzica românească, muzica internațională, universală – în scenă, în casa dumneavoastră.”- a declarat unul dintre dirijorii corurilor, în încheierea spectacolului de gală.
Festivalul a fost încheiat duminică, o parte dintre coruri oferind răspunsuri liturgice la slujbele religioase desfășurate în lăcașuri de cult creștin-ortodox din Municipiul Sfântu Gheorghe.
Cu emoție, dar și cu bucurie în suflet, președinta Fundației, prof. ing. Maria Peligrad, a transmis mulțumiri tuturor celor care au susținut evenimentul din acest an!
„Mulțumim din nou Secretariatului General Al Guvernului României pentru sprijinul financiar acordat pentru ca această ediție să se desfășoare în condiții bune. Mulțumim partenerilor: Inspectoratul Școlar Covasna, Centrului de Evaluare și Certificare a Competențelor profesionale AFACOV, Sfântu Gheorghe, Liceul tehnologic <<Constantin Brâncuși>>, Liceul de Arte <<Plugor Sandor>>, Centrul Ecleziastic de Documentare Mitropolit <<Nicolae Colan>>, Teatrului <<Tamasi Aron>>, sponsorilor noștri.Mulțumim, corurilor prezente pentru seara magică oferită participanților la colocviu, conferențiari, coruri, publicului,spectatorilor pentru căldura cu care au primit bucuria muzicii oferită de acești minunați artiști, pentru interesul cu care au participat la prezentarea lucrărilor științifice prezentate la colocviu.Mulțumim Parohiilor ortodoxe din municipiu care, duminică au găzduit cu drag, corurile prezente pentru participarea cu răspunsuri liturgice în cadrul slujbelor religioase și susținerea unui scurt concert la sfârșitul sfintei liturghii!”- a transmis prof. ing. Maria Peligrad.
Mulțumiri au transmis și reprezentanții corurilor prezente, pentru organizarea unui asemenea eveniment.
„În numele întregii corale și al dirijorului ei, vă mulțumim pentru calda primire și pentru tot ceea ce faceți la Sfântu Gheorghe. E așa de frumos când întâlnim oameni ca dumneavoastră”- se arată într-unul din multele mesaje transmise, la final, organizatorilor.
Mulțumiri transmitem și noi, organizatorilor, corurilor, personalităților culturale prezente și tuturor celor care s-au implicat în derularea acestui eveniment.
Ana Ciorici COSTACHE