Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) organizează, în această perioadă, ateliere de creație, în cadrul programului de educație muzeală „Sărbătoarea primăverii”, pe care îl derulează aproximativ 15 ani.

 „MNCR – Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni organizează, începând cu anul 2008, programul de educație muzeală <<Sărbătoarea primăverii>>. Întâmpinăm an de an primăvara cu activități educative la sediile proprii, dar și în unități de învățământ din județ, păstrând tradiția Mărțișorului, un element de patrimoniu cultural imaterial din lista UNESCO. De-a lungul timpului, am organizat mai multe ateliere creative de confecționat mărțișoare, am povestit despere legenda Babei Dochia, am organizat expoziții de mărțișoare, campanii stradale, alături de voluntari, în cadrul cărora am oferit mărțișoare în centrul orașului Sfântu Gheorghe, am realizat un mărțișor uriaș în curtea muzeului și multe altele. Respectăm tradiţia mărtişorului şi în acest an. Dincolo de obiceiuri şi simboluri legate de mărţişor, el rămâne ca o întrupare a bucuriei de a trăi, a dragostei de viaţă, un semn prin care noi, oamenii, salutăm renaşterea naturii odată cu venirea primăverii.”- a declarat Cristina Baubec-Felea, muzeograf al MNCR.

Atelierele au loc atât la sediile proprii ale MNCR, cât și la sediile unităților de învățământ, în funcție de solicitări, săptămâna aceasta fiind una plină pentru echipa MNCR.

„Echipa MNCR organizează în aceste zile ateliere creative la sediile sale, dar și în unități de învățământ din județul Covasna. Astfel, luni, 27 februarie, i-am avut oaspeții pe elevii clasei pregătitoare de la Colegiul Național <<Mihai Viteazul>> din Sfântu Gheorghe, care după ce au vizitat expoziția noastră de arheologie, de la sediul central, au meșterit felicitări și mărțișoare pentru ființele cele mai dragi din viața lor, dar au aflat lucruri noi și interesante despre simbolurile Mărțișorului. La sediul nostru din Miercurea Ciuc, Muzeul Oltului și Mureșului Superior, colegele muzeograf au programate mai multe zile cu ateliere creative de confecționat felicitări cu mesaje caligrafiate cu tocul cu penița, dar și ateliere de confecționat mărțișoare. La Araci <<Sărbătoarea Primăverii>> continuă cu ateliere de confecționat mărțișoare alături de elevi din ciclul primar de la Școala Gimnazială <<Romulus Cioflec>> din localitate.” – a transmis muzeograful Cristina Baubec-Felea.

Ateliere organizate la Întorsura Buzăului, Brădet, Araci, dar și la sediul din Miercurea Ciuc

Ieri, echipa Muzeului a organizat ateliere de confecționat mărțișoare, la Școala Gimnazială „Romulus Cioflec”, Araci. Și echipa de muzeografi de la sediul din Miercurea Ciuc, a derulat, la  Muzeul Oltului și Mureșului Superior, activități similare.

Tot ieri, dar și astăzi programul cuprinde ateliere la Școala Gimnazială „Mihai Sadoveanu”, din Întorsura Buzăului, în cadrul cărora se realizează mărțișoare din lut.

Joi și vineri, atelierele au loc la Școala Gimnazială din Brădet, cu ocazia „Săptămânii Altfel” și în cadrul unui parteneriat mai vechi încheiat între unitatea de învățământ și MNCR. În cadrul atelierelor de la Brădet vor fi confecționate de păpuși pe linguri de lemn, prilej cu care se vor prezenta și elementele costumului popular, a transmis Cristina Baubec-Felea.

„Săptămâna viitoare mai organizăm ateliere de confecționat felicitări pentru mame, la sediul de la Miercurea Ciuc și la Araci, clasele fiind deja programate”, a precizat muzeograful MNCR.

Ana CIORICI COSTACHE

Sursa foto:

https://www.facebook.com/photo?fbid=641749074626616&set=pcb.641749271293263 și de la muzeograful Cristina Baubec-Felea.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail