Șezătoarea „călătoare” „Femeile din Ținutul Căciularilor cos ie” ajunge, sâmbătă în Brețcu, aceasta fiind urmată de Balul Sântiliei – un bal ce amintește de vechile obiceiuri ale păstorilor – și care va fi reconstituit pentru prima oară, după aproximativ șapte ani de absență.
Balul Sântiliei se va desfășura la inițiativa a câteva familii din localitate, cu sprijinul comunității locale și al Primăriei comunei Brețcu.
În preambul evenimentului va avea loc șezătoarea „călătoare” – „Femeile din Ținutul Căciularilor cos ie”, organizată și coordonată de Alexandra Pintrijel Hagiu.
„ Încercăm să readucem în tradiția localității Sântilia – pentru că acest eveniment se organiza din vechime. Când venea sărbătoarea de Sfântul Ilie, pe 20 iulie, se organiza Balul Sântiliei. (…) La noi în localitate, în Brețcu, sărbătoarea nu era legată de obiceiul nunții, ca în alte localități. Coborau ciobanii, într-adevăr, de la munte, cu produsele lor specifice – caș, urdă, miei – și prilej de sărbătoare…sărbătoreau cu familiile, în jurul datei de 20 iulie, de Sfântul Ilie. Eu așa știu de la mama mea (…). În principiu, balul se desfășura lângă Biserica Ortodoxă Română, care are un loc bun pentru desfășurarea acestei activități (…). Era o tradiție pornită cu multe generații în urmă, dar s-a cam pierdut, iar noi încercăm, acum, mai timid, revigorarea acestei tradiții. Noi vom organiza Balul Sântiliei în interiorul Căminului Cultural al Bisericii Ortodoxe, respectiv în curtea acestuia. Evenimentul va începe sâmbătă, 22 iulie, de la ora 13.00, cu șezătoarea derulată <<Femeile din Ținutul Căciularilor cos ie>>, derulată de Alexandra Pintrijel Hagiu, după care, în jurul orei 16,00 – 17.00 va începe Balul (…). Cred că în anul 2007 a fost organizat acest bal, ultima dată, în Brețcu.” – a declarat, ieri, Livia Tătaru, unul dintre inițiatorii și organizatorii evenimentului.
Potrivit acesteia, programul muzical va fi asigurat de către un artist vocal – instrumental din localitatea Zăbala.
„Invitația noastră este la nu doar comunității românești, ci și celei maghiare (…)! Este invitată toată lumea. Intrarea nu este contra – cost, însă dacă cineva dorește să susțină evenimentul donând bani, va putea face acest lucru în cutia pe care o vom amplasa la fața locului.” – a precizat Livia Tătaru.
Potrivit acesteia, alături de familia Tătaru, în derularea acestui eveniment se implică: familia Badiu Gheorghe, familia Neculae Sorin; familia Miron Lucian, familia Fenechiu Radu, evenimentul beneficiind de sprijinul comunității locale.