De obicei, când o boală se instalează în corpul nostru, tot amânăm intervenţia medicului şi doar când ea devine cronică, începem să ne gândim serios la acest lucru.
. .
Aşa şi cu trupul ţării, ros mereu pe dinăuntru de cele două boli sociale cronice: sărăcia şi corupţia. Poate că nu s-ar cuveni să vorbim despre acestea, acum la început de an, dar dacă nu iau mai mulţi atitudine, lucrurile nu se mişcă şi cronicizarea lor ne afectează pe toţi.
După o statistică publicată în ziarul „Libertatea” din 17 noiembrie 2015, „potrivit datelor furnizate BBC de Organizaţia Internaţională a Muncii”, rezultă că în România un angajat are un salariu lunar mediu de 954 de dolari, în comparaţie cu Luxemburg (4.089 de dolari), Norvegia (3.678), Austria (3.437), Slovacia (1.385), Serbia (1.058) etc.”, situându-se astfel pe ultimele locuri între ţările UE, situaţie ce se reflectă în nivelul de trai foarte scăzut al românilor. Şi aceasta nu pentru că ţara ar fi cu adevărat săracă, ci pentru că în ea se fură mult şi se lasă furată, iar aici corupţia ajunsă la nivel de jaf naţional joacă un rol decisiv, altfel nu-ţi poţi explica cum a ajuns Direcţia Generală Anticorupţie (DNA) la o cotă de popularitate tot mai crescută, cu toate că se găsesc destui s-o denigreze, desigur, cei care au interese în acest sens, căci cei sărăciţi în propria ţară văd în activitatea acestei instituţii un act de dreptate.
De ce corupţia? Pentru că ea generează jaful organizat, înşelăciunea, sărăcia, cerşetoria şi alte boli sociale care ne macină de mult timp încoace. Pentru exemplificare vom recurge la câteva materiale din presa vremii.
Un scurt articol din Nr.8741 din 7 decembrie 2015 al publicaţiei LIBERTATEA, sub titlul: „Campanie româno-suedeză Libertatea şi Expressen” ne aduce la cunoştinţă că „cotidianul nostru a început publicarea unei serii de materiale de presă realizate de jurnaliştii suedezi de la Expressen pe tema cerşetorilor români din Suedia”. În articol se spune că în jur de 20.000 de români, majoritatea romi, cerşesc pe străzile din Suedia. În această nouă situaţie cu care se confruntă suedezii, este firesc ca ei să încerce să ajungă la cauza care a declanşat fenomenul. O anume reporteră suedeză de la ziarul Expressen, Magda Gad, a venit în România, unde a petrecut şapte săptămâni în ghetoul Bucureştiului, cartierul Ferentari, studiind sărăcia la ea acasă. Ceea ce descrie această jurnalistă este inimaginabil, bate filmul. Alături de ea, intrăm într-o lume de iad, care nu face decât să „arunce cu noroi” pe faţa României. Este descrisă o realitate sumbră, care însă îi împinge pe oamenii de acolo la evadarea din ghetou şi plecarea în alte ţări, în cazul de faţă Suedia, unde cea mai la îndemână ocupaţie este cerşetoria. Reportera Magda Gad ne descrie situaţia cu lux de amănunte şi talent scriitoricesc, încât cititorul îşi poate imagina uşor scenele zugrăvite de aceasta. Cutremurător! Mulţi dintre locuitorii acelui cartier rău famat sunt foşti muncitori pe la fabricile şi intreprinderile aduse la stare de faliment, sunt oameni simpli care şi-au pierdut locul de muncă, şi-au pierdut speranţele, devenind personaje debusolate, căutându-şi „salvarea” în droguri şi băutură, mai mult zombi decât oameni normali. Am putea numi acest fenomen „sărăcia scăpată de sub control”. Toate guvernele trecute ori n-au observat fenomenul ori n-au vrut să-l observe şi să ia măsurile potrivite pentru rezolvarea problemelor acestor oameni, iar azi trebuie să vină reporterii suedezi ca să-l scoată de sub preş şi să ni-l pună în faţă. Poate că pe noi nu ne deranjează, dar pe ei da, pentru că nu erau obişnuiţi cu cerşetoria, iar acum suedezii se văd în faţa unei situaţii neplăcute şi vor să ştie de ce nu stau la casa lor cerşetorii români care le-au invada oraşele, stricându-le peisajul social şi influenţându-le viaţa în sens negativ: „un partid de extremă dreaptă a devenit în ultima perioadă foarte popular, cu şanse mari în apropiatele alegeri, forţând un discurs antiimigraţie şi antiromânesc”. Problema e că acest fenomen nu influenţează numai viaţa suedezilor, ci şi a noastră, după cum se afirmă în articol: „Toţi românii, şi zecile de mii de români care trăiesc şi muncesc în Suedia, sunt puşi în aceeaşi oală, iar asta nu e corect”.
Numărul din 7 decembrie 2015 al ziarului LIBERTATEA este însoţit de un supliment de 24 de pagini, cuprinzând materiale realizate de cotidianul suedez EXPRESSEN. Sunt publicate şi o mulţime de fotografii despre cerşetorii români din Suedia, dar şi despre mediul bucureştean de unde au pornit. Ceea ce frapează cititorul privind imaginile este faptul că mulţi dintre respectivii cerşetori sunt oameni tineri sau în puterea vârstei. Dacă acestora li s-ar fi asigurat un loc de muncă în ţara lor şi un salariu care să le asigure existenţa, ei n-ar mai fi avut motiv să plece prin alte ţări să cerşească. Desigur, vina o poartă în primul rând clasa conducătoare, incapabilă să asigure tuturor cetăţenilor un trai decent. Şomajul şi multitudinea ajutoarelor sociale nu fac decât să încurajeze nemunca şi trândăvia pentru cei care nu prea sunt prieteni cu truda, dar pentru oamenii cu adevărat muncitori, pierderea locului de muncă devine o dramă, care uneori se transformă în tragedie.
Şi mai tragică pare a fi soarta copiilor care se nasc în mediul descris de reportera suedeză, ghetoul din Ferentari. Aceşti copii n-au niciun viitor, ei sunt obligaţi de mici să se drogheze, să se prostitueze sau să fure. Un subtitlu din materialul publicat este foarte sugestiv şi în acelaşi timp face trimitere la cei responsabili de situaţie: „Condamnaţi din naştere: Cum poate lumea să fie mai bună decât conducătorii ei”.
Privind prin ochii Magdei Gad, vedem „Aleea Livezilor – un loc pentru morţii vii”, descrisă de jurnalistă ca fiind „O alee a iadului din Bucureşti de pe care unii pleacă ca să fure sau să cerşească în Suedia”, „Mahalaua unde drogurile şi criminalitatea domină”. În introducerea articolului, reportera ne prezintă mediul vizitat şi influenţa lui asupra celor care trăiesc acolo: „De fapt, toţi sunt deja morţi. Inimile lor bat şi ei merg prin gunoaie şi încearcă să lupte cu demonii lor, dar, de fapt, toţi sunt deja morţi. Doar că fiecare are un timp diferit şi un alt fel de suferinţă, dar la fel de multă, pentru a ajunge acolo. Către singura cale sigură care îi conduce afară din Aleea Livezilor: moartea”. Unul dintre personajele trăitoare în acest mediu este Elena, o bătrână de 78 de ani care-şi doreşte şi aşteaptă moartea ca pe o izbăvire. În câteva rânduri, autoarea materialului prezintă locuinţa sumbră a Elenei şi situaţia în care se află fiinţa care stă acolo de-o viaţă: „Apartamentul are 13 metri patraţi… Este vechea ei locuinţă de serviciu din vremurile comuniste. La stânga se află patul ei, iar la dreapta sicriul. Pe uşa băii atârnă hainele în care doreşte să fie înmormântată. De un perete stă sprijinită crucea pentru mormânt. Mai lipseşte numai ultima cifră din data morţii: 1936-201_”.
Mediul toxic unde îşi duc traiul anost personajele prezentate în articol este la fel de sumbru ca şi ele: „Adresa de aici este Aleea Livezilor, Ferentari, sectorul 5, Bucureşti. O alee împuţită, plină de şobolani graşi, care colcăie în subsolurile inundate şi în clădirea dărăpănată de cinci etaje, care l-ar face şi pe cel care a creat-o, fostul dictator Nicolae Ceauşescu, să albească de groază. De la ferestrele întunecate plouă cu gunoaie şi ace. Suflete de oameni excluşi din societate, bântuite de demoni interiori, mafii ţigăneşti şi politicieni corupţi. Copiii sunt dependenţi, au HIV şi se sinucid”. Reportera continuă să descrie peisajul în aceeaşi notă sumbră, amintind personajele locului: „Aici sunt oameni cu salarii mici, şomeri, văduve, pensionari, handicapaţi, bolnavi psihic, homosexuali, imigranţi, criminali, prostituate” ( p.9), „Aproape toate fetele care cresc aici încep să vândă sex, iar nouă din 10 băieţi ajung la închisoare, conform unui activist pentru drepturile omului care lucrează pe stradă” (p.10), „Sunt adolescenţi în Livezilor care au început cu heroină de când aveau opt ani…Aproape toţi cei care se injectează se îmbolnăvesc de HIV şi hepatita C. Următorul pas după asta este moartea. Unul până la trei copii mor în fiecare lună. Din cauza bolilor, a supradozelor, pentru că sunt maltrataţi până când mor sau se sinucid” (p.10). Şi asta se întâmplă în România secolului XXI! Pentru că nimeni nu se îngrijeşte cu adevărat de aceşti năpăstuiţi ai sorţii, când se apropie iarna şi frigul se înteţeşte, unii poliţişti mai miloşi recurg la o metodă stranie: „…îi acuză pe copii înainte de căderea zăpezii, pentru ca aceştia să ajungă acasă sau la şcoala de corecţie. Este singurul mod prin care pot să le salveze viaţa” (p.10). Oare cei care conduc această ţară n-au cunoştinţă de toate acestea, trebuie să vină reporterii suedezi ca să ni le arate sau, ca la război, toate personajele descrise intră la categoria „victime colaterale”?! Nu, ei n-au timp să vadă acest lucru, sunt prea ocupaţi cu schimbarea de guverne şi corupţia.
Ei da, corupţia! Şi acest subiect este tratat pe larg de jurnaliştii de la EXPRESSEN: „România are, de mult timp, o reputaţie pătată, fiind una dintre cele mai corupte ţări din Europa. Specula şi mita au făcut parte din obiceiurile ţării mult timp după căderea dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, cu 26 de ani în urmă. Când organizaţia Transparence International prezintă, în fiecare an, indexul său referitor la corupţie, România are o poziţie inferioară constantă între ţările UE de pe listă. Una dintre condiţiile impuse în vederea aderării la UE în 2007 a fost aceea de a pune capăt corupţiei extinse din ţară. Cerinţele priveau, între altele, instituirea unor legi noi şi crearea unui nou organism juridic în ţară. Ulterior, Comisia Europeană a plasat statul membru sub supraveghere suplimentară, ca o modalitate de a pune presiune asupra conducerii ţării” (p.13). Ruşinoasă treabă, zicem noi.
În acest context, este elogiat procurorul Laura Codruţa Kovesi, şeful Direcţiei Generale Anticorupţie, prezentată ca un simbol al acestei lupte „împotriva puterii frauduloase din România”, care este considerată de cei vizaţi drept o „vânătoare de vrăjitoare” (p.12). Una dintre întrebările pertinente puse de reporteri procurorului Laura Codruţa Kovesi reflectă şi subiectul nostru, legătura dintre corupţie şi sărăcie: „România a fost criticată pentru că fondurile UE nu ajung la cei care au nevoie de ele, ca de exemplu, la cei care suferă din cauza sărăciei. E ceva care vă înfurie?”.
Noi nu ştim cât îi înfurie acest lucru pe cei care trebuie să vegheze la binele ţării, dar ştim cât îi înfurie pe oamenii simpli faptul că, deşi au trecut 26 de ani de la căderea comunismului, lucrurile nu se schimbă în bine în ritmul aşteptat. Pe de o parte ni se tot spune că nu sunt bani suficienţi pentru aceasta, sau pentru salarii şi pensii, pe de altă parte suntem înştiinţaţi pe toate canalele televiziunilor despre tot felul de „tunuri” de milioane şi zeci de milioane de euro, că cutare şi cutare demnitar a fost condamnat pentru fapte de corupţie, delapidare, spălare de bani, sescrocherii mafiote, şi toate acestea în timp ce România a pierdut câteva miliarde de euro de la EU, pentru că n-a fost capabilă să acceseze fondurile europene alocate. Şi atunci unde sunt vinovaţii?!
Aşa se pare că înainte de a realiza planurile marilor autostrăzi din România, care, fie vorba între noi, se tot fac, dar nu se mai termină, ar trebui eradicate corupţia şi sărăcia, pentru ca astfel să existe suficienţi bani şi pentru autostrăzi şi pentru alte proiecte prioritare. Pentru eradicarea sărăciei nu este suficientă mărirea alocaţiilor sociale, ci crearea de locuri de muncă mai bine plătite, cel puţin pentru întreţinătorii de familii, ca să nu existe nicio familie fără susţinere financiară, iar în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, există deja destule organisme create în acest scop, să-şi îndeplinească misiunea în mod profesional şi cinstit şi treptat lucrurile se vor îndrepta.
Este lăudabilă intenţia statului român de a îndeplini aceste obiective majore, dar oamenii aşteaptă o mai rapidă trecere de la starea declarativă la cea de realizare efectivă. Cu mai puţină corupţie (căci aceasta nu va putea fi înlăturată total nici în România, nici în alt stat, pentru că stă în firea oamenilor să greşească şi să se abată de la drumul drept) şi mai puţină sărăcie, mai puţină hoţie din avutul obştesc, viaţa în ţara noastră ar putea reveni la normal şi evolua spre un nivel de trai mai mulţumitor pentru toţi, nu doar pentru elite şi pentru cei care n-au teamă de legi şi caută pe orice cale să se îmbogăţească, chiar dacă prin faptele lor agresive şi nedemne aduc multă suferinţă semenilor.
A început un an nou şi toţi aşteptăm să fie mai bun. Dumnezeu să ne ocrotească ţara şi să ne dea puterea de a trece cu bine peste toate greutăţile ce vor veni!
Mihai Trifoi
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail