În perioada 26-30 martie 2018 s-a desfășurat săptămâna  „Școala Altfel la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni”.

Cu această ocazie muzeul nostru a organizat mai multe activități creative, atât la sediile sale din Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc, cât și prin deplasarea echipei MNCR la unități școlare din județele Covasna și Brașov.

Astfel Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni a înregistrat, în doar o săptămână, peste 1500 de beneficiari, prin derularea programului național „Școala Altfel”.

     Luni, 26 martie 2018 s-au organizat mai multe ateliere de modelaj lut la Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț” din Brașov.  De asemenea a fost itinerată expoziția „Graniţa de Est a Daciei romane”, organizată de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, la Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț” din Brașov. Cercetătorul Alexandru Popa a ţinut în faţa elevilor de gimnaziu o prezentare multimedia intitulată „Graniţa de Est a Daciei romane”. Școlarilor li s-au oferit atât informaţii despre istoria provinciei romane Dacia, cât şi despre principalele aspecte ale cercetărilor în cadrul Programului Naţional „Limes”, a metodelor aplicate şi a rezultatelor așteptate. Accentul a fost pus pe descrierea tehnologiilor moderne ale arheologiei aplicate în documentarea de teren a Limesului roman din zona de sud-est a Transilvaniei.Elevii au primit cu bucurie acest demers non-formal de abordare a unei lecții de istorie, fiind implicați imediat în găsirea răspunsurilor corecte.
Tot în data de 26 martie 2018, MNCR a organizat în cadrul programului ”Școala Altfel” la Școala Nr.2 ”Diaconu Coresi” din Brașov, județul Brașov, ”Ateliere de modelaj lut” și ”Ateliere de scriere cu pana și cu tocul”, adresate elevilor din clasele primare.

        Marți, 27 martie 2018, un grup de elevi de la Școala Gimnazială „Fejer Akos” din Micfalău a vizitat expoziția de arheologie „Așezarea preistorică Păuleni-Ciuc, Dâmbul Cetății”, iar la Școala Gimnazială „Váradi József” din Sfântu Gheorghe o echipă MNCR a organizat o serie de ateliere creative de scriere cu pana și de scriere pe tăblițe, la care au luat parte elevi din clasele primare de la secția română și maghiară.

        Miercuri, 28 martie 2018, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni a organizat mai multe ateliere creative la Școala Gimnazială „Nicolae Colan” din Sf.Gheorghe. Copiii din ciclul primar au realizat diferite decorațiuni pentru sărbătoarea de Paște. Activitățile au fost coordonate de către Mirela Mureșan și Laura Dănilă, conservatori MNCR.
            La sediul central M.N.C.R elevi din clasa pregătitoare de la Liceul de artă „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe, de la secția română și maghiară, au vizitat expoziția de arheologie „Așezarea preistorică Păuleni-Ciuc, Dâmbul Cetății”. După vizitarea expoziției copiii au meșterit la atelierul de modelare manuală a lutului, realizând vase prin metoda preistorică cucuteniană.

           Săptămâna „Școala Altfel” la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni a continuat și joi, 29 martie, cu vizitarea expoziției de arheologie a unor grupuri de elevi de la Şcoala Gimnazială „Henter Karoly” din Bodoc și de la Școala Gimnazială „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe.

Tot în cadrul acestei săptămânii dedicate Unirii Basarabiei cu România, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni a organizat joi, 29 martie, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sf. Gheorghe, mai multe ateliere de scriere cu pana. Copiii au transcris „Actul Unirii”, votat de Sfatul Țării la 27 martie 1918. Activitățile MNCR au fost coordonate de către Florin Herțeg- muzeograf, Mirela Mureșan și Laura Dănilă, conservatori MNCR.

            Vineri, 30 martie 2018, elevii claselor a III-a A și C de la Școala Nr.2 „Diaconu Coresi” din Brașov au meșterit în cadrul atelierul de modelare manuală a lutului și a celui de scriere cu pana.

De asemenea în perioada 26-29 martie, în cadrul programului ,,Școala Altfel”, peste 200 de elevi de la Școala Gimnazială ,,Liviu Rebreanu” au vizitat expozițiile de la Muzeul Oltului și Mureșului Superior din Miercurea-Ciuc și au participat la ateliere de modelare manual a lutului, pictat vase de ceramic, țesut și scriere cu pana și tocul cu peniță.
            Mulțumim cadrelor didactice pentru inițierea activităților și felicitări tuturor participanților pentru entuziasm, implicare și lucrările realizate!

Echipa MNCR a fost formată din: Dan Buzea, șef-secție, Florin Herțeg-muzeograf, Laura Dănilă-conservator, Mirela Mureșan-conservator, Cristina Felea-Baubec-muzeograf, Eugenia Filip-conservator, Florina Bănică-muzeograf, Ana Dobreanu-muzeograf.

Mai multe detalii și imagini puteți găsi pe site-ul www.mncr.ro sau pe pagina de facebook – https://www.facebook.com/mncro/ .

Vacanță plăcută copiilor și cadrelor didactice și sărbători fericite alături de cei dragi!

www.mncr.ro

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail