Să faci voluntariat în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară este o responsabilitate imensă, dar şi o bucurie pe măsură. Să aduci zâmbetul pe buzele copiilor si să intri în legătură cu copiii cu cerinţe educaţionale speciale, este o experienţă educaţională deosebită, să interconectezi printr-ospunte de legătură, prin care să intercomunicăm noi voluntarii şi copiii, într-un mod valoros, este o experienţă  unică pe care o trăieşti destul de rar în viaţă.

Într-o zi frumoasă de vară -17 iunie- ne-am încheiat activităţile din cadrul parteneriatului realizat de Colegiul Naţional „ Mihai Viteazul” cu Şcoala Gimnazială Specială-Structura Olteni, pentru acest an şcolar cu o activitate în care ne-am inspirit de la fluturi. Ei reuşesc să aibă un zbor liniştit, lipsit de turbulenţe, în ciuda faptului că pentru ochii noştrii ei par foarte săltăreţi şi nesiguri. Ei au o mare capacitate de a-şi schimba stilurile de zbor, de a le utiliza succesiv, adaptându-le astfel diferitelor împrejurări. Asemeni lor, am vrea să putem învăţa împreună să

„ zburăm” spre visurile noastre indiferent de unde pornim.

Am intrat în lumea fluturilor  coordonaţi  de către doamnele profesoare Elena Suncă şi Staicu Ioana, şi ajutaţi de  elevii voluntari  din clasele a X-a B, a V-a B şi a XI-a E de la Colegiul Naţional „ Mihai Viteazul”. Fluturii şi florile le-am adunat într-un colaj artistic prin care am readus în  inimile copiilor   sentimentele de   bucurie faţă de cel mai frumos anotimp al anului ,vara.

Am avut o  surpriză: „Zmeiele”. Surpriza noastră a fost provocarea la un concurs de înălţat zmeie. Considerată un semn al afecţiunii, a fost apreciată foarte mult de către copii, aceştia s-au întrecut  într-o frumoasă competiţie din care au câştigat cei mai curajoşi.

Ne bucurăm că am petrecut împreună o frumoasă zi, plină de culoare, poezie şi încredere în propriile puteri.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail