Evenimentele neplăcute care ne-au afectat pe toți timp de un an de zile de când a apărut pârdalnica Pandemie nu s-au isprăvit, din păcate, iar raza de bucurie anunțată odată cu apropierea mult-doritei primăveri se…amână. Ne referim la redeschiderea sălilor de spectacole pentru marele public, eveniment ce trebuia să se întâmple începând de mâine.

Numai că ieri după-amiază am primit următorul comunicat din partea Operei brașovene. „În contextul reintrării municipiului Brașov în scenariul roșu și al incidenței cumulate ce depășește pragul de 3/1000 de locuitori, anunțată prin Hotărârea nr. 35/18.02.2021 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al Județului Brașov, organizarea și desfășurarea spectacolelor cu participarea publicului este INTERZISĂ pentru următoarele 14 zile. Deși așteptam cu bucurie revederea cu spectatorii în sala noastră de spectacole, suntem nevoiți să anulăm cele trei evenimente anunțate pentru perioada 20 – 27 februarie 2021.

Contravaloarea biletelor achiziționate va fi returnată din locul cumpărării acestora: la Casieria Operei Brașov, respectiv pe site-ul www.bilet.ro – pentru biletele achiziționate online. Perioada de returnare a banilor este de 30 de zile de la publicarea prezentului anunț. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17. Informații se pot obține la telefon 0268/419.380.

Vă mulțumim pentru înțelegere și sperăm să ne revedem în curând! Între timp, vă invităm să ne fiți alături online sâmbătă, 20 februarie 2021, de la ora 18.30, pentru transmisiunea directă a momentelor reprezentative din opera bufă „Don Pasquale” de G. Donizetti!”

Invitația lui ”Don Pasquale”

 Așa se face că sâmbătă, 20 februarie 2021, de la ora 18.30, trebuia să se redeschidă  Sala de spectacole a Operei din municipiul de sub Tâmpa, cu momente  reprezentative din celebra operă buffa „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti, dar efectiv fizic nu se mai permite, ci doar online. Durata spectacolului adaptat va fi de aproximativ o oră și jumătate, fără pauză. Evenimentul se desfăşoară cu sprijinul Primăriei municipiului Braşov.

Lucrarea a fost prezentată pe 3 ianuarie 1843 la Sala Ventadour de la Théâtre Italien din Paris și a avut un succes răsunător, ne-a informat colaboratoarea noastră de specialitate, Cecilia Maria Toma, PR al Operei. „Don Pasquale” este considerată o capodoperă a genului, fiind cea mai populară dintre cele 66 de lucrări ale lui Donizetti, precum și una dintre cele mai cunoscute opere comice italiene.

 

Premiera din Italia a fost găzduită de Scala din Milano pe 17 aprilie 1843. O lună mai târziu avea loc o reprezentație memorabilă și la Viena, în sala Kärtnertortheater, la care a participat însuși compozitorul. În Anglia opera s-a jucat pentru prima dată la 29 iunie 1843 la Her Majesty’s Theatre din Londra.

Donizetti a creat o lucrare foarte apreciată de marele public, dar care este dificilă din punct de vedere al interpretării, atât vocale, cât și dramatice. Acțiunea din opera comică „Don Pasquale” are loc la Roma, la mijlocul secolului al XIX-lea. Tema abordată este una veche de când lumea: o căsătorie nepotrivită. În cazul de față dintre un bătrân bogat şi o jună frumoasă și săracă. Personajul principal, Don Pasquale, este hotarât să se însoare, dorindu-și  o soție tânără și frumoasă. Doctorul Malatesta, prieten al casei, îi vorbește despre sora lui, Sofronia, chipurile abia ieșită de la mănăstire.Cu ocazia acestei căsătorii  viitorul mire este hotărât să-l alunge din casa pe nepotul său Ernesto, pe care îl dezmoștenește din cauza dragostei acestuia pentru o frumoasă actriță, pe nume Norina. Amuzat și neîncrezător la început, Ernesto își va da seama că toate visele sale de fericire vor fi nemilos spulberate (…).Întâmplările pline de umor şi farsa în care este prins îl vor trezi pe Don Pasquale la realitatea crudă în cele din urmă.

În distribuție apar artiști cunoscuți și prețuiți, precum basul Dan Popescu (Don Pasquale), soprana Nicoleta Chirilă (Norina), baritonul Adrian Mărcan (Dr. Malatesta), tenorul Liviu Iftene (Ernesto), mezzosoprana Cristina Roșu (Notarul), balerina Mihaela Pop  (Statuia). Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla  Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de redutabilul maestru Cristian Mihăilescu. Scenografia aparține Rodicăi Garștea. Dirijorul corului este Dragoș-Mihai Cohal. Coordonator spectacol: Anda Tabacaru. Asistent mișcare scenică: Ramona Mezei. Regia de scenă: Dan Antipa.

Miercuri, 24 februarie, Cvintetul „Anatoly” îl omagiază pe… Dragobete tot online

După cum se știe, miercuri, 24 februarie, va fi serbat Zeul Iubirii la români – Dragobetele. Ca atare, Opera brașoveană le va oferi melomanilor o supriză agreabilă: un Concret online oferit de Cvintetul „Anatoly” începând cu ora 18.30.

Cei cinci muzicieni au pregătit un program special, cu lucrări acapella în primă auditie ce vă vor aduce parfum de… DRAGoste într-un concert intitulat ”ANATOLY de DRAGobete”.

 

Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată şi interesantă în folclorul românesc. Dar despre obiceiuri, tradiţii şi superstiţii legate de Sărbătoarea Iubirii la români veți putea afla, stimați cititori, urmărind articolul din ziua respectivă.

Opereta cântă și dansează”

Și pentru că se apropie cu pași repezi debutul calendaristic al primăverii, ceea ce ne crează o stare de bucurie, Opera din Brașov dorește să le dăruiască prietenilor săi noi motive de satisfacție, prezentând online sâmbătă, 27 februarie 2021, de la ora 18.30, un Spectacol-colaj intitulat „Opereta cântă și dansează” ce include momente reprezentative din lucrări celebre ale compozitorilor Paul Abraham, Emmerich Kálmán, Franz Lehár și Eduard Künneke

Își vor da concursul soliștii Aurelia Florian, Adrian Mărcan, Asineta Răducan, Alexandru Aghenie, Mădălina Bourceanu, Liviu Iftene, Valentina Mărgăraș, Mihai Irimia, Nicoleta Chirilă, Valentin Marele, Maria Catrina, Ștefan Schuller, Corina Klein, Lorand Cristian, Cristina Roșu, Simona Manole, Alina Ichim, Andromeda Nemeș, Mugurel Oancea.  Spectacolul va fi susținut, de asemenea, de Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. Dirijor: Traian Ichim. Scenariul și concepția regizorală îi aparțin Lăcrămioarei Schuller. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coregrafia: Iulia Coșeriu, Cristina Rotundu. Regia de scenă: Silvia Papadopoulos

000

…Așadar, primele reprezentații din 2021 în… sală ale Operei brașovene  – deja anunțate – și așteptate cu nerăbdare de marele public, se vor desfășura tot în spațiul virtual. Deocamdată. Pentru că până la urmă tot va fi învinsă Pandemia, iar spectatorii se vor întoarce în sală, acolo unde le este locul!

Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail