Antrenorul echipei de fotbal FC Viitorul Constanţa, Mircea Rednic, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că adversara din etapa a 19-a a Ligii I, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, este o formaţie completă, iar rezultatele acesteia nu sunt întâmplătoare.

„Sepsi e o echipă foarte bine organizată, echilibrată din toate punctele de vedere. Are jucători de calitate. E o echipă completă şi de aia rezultatele ei nu sunt întâmplătoare. Este acolo şi un antrenor care ţine mult la disciplină… şi aşa trebuie lucrat cu jucătorii, în special în România. Sigur că ei au nevoie de puncte, dar noi avem nevoie mai mult decât ei, pentru că suntem aproape acolo de locurile 5 şi 6. De aceea la noi orice punct contează. Avem nevoie de mai mult tupeu, de mai mult risc, trebuie să ni-l asumăm”, a afirmat Rednic.

Tehnicianul a menţionat că în perioada următoare clubul va mai transfera un fundaş central.

„Suntem preocupaţi să ne refacem după ultimul meci şi mă bucur că nu avem probleme de sănătate. A venit şi Grădinaru, care e apt de joc şi va fi în lot pentru meciul de mâine. Avem soluţii în Academie, dar ne dorim să mai aducem un fundaş central în zilele următoare”, a explicat Rednic.

Echipa de fotbal FC Viitorul întâlneşte, marţi, de la ora 15:30, pe teren propriu, formaţia Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-o partidă contând pentru etapa a 19-a a Ligii I.

AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail