Pentru melomanii din zona noastră care iubesc genul liric, ziua de miercuri reprezintă prilejul reîntâlnirii agreabile la Muzeul „Casa Mureșenilor” cu unii  dintre soliștii Operei Brașov. Ne referim la cunoscutul Recital de la ora cinci, ce s-a constituit într-o frumoasă tradiție artistică care a biruit în ultimii doi ani chiar și… Pandemia!

 Ca atare, colaborarea dintre cele două prestigioase instituții de artă continuă cu succes,  iar astăzi, miercuri, 23 noiembrie 2022, de la ora 17.00, are loc un nou spectacol  în primitoarea sală de concerte de la sediul renumitei instituții muzeale aflate în Piața Sfatului nr. 25 din municipiul de sub Tâmpa, ne-a precizat în cursul zilei de ieri statornica și prețiosa noastră colaboratoare, Lorena Domocoș.

Pentru cititorii care poate nu sunt la curent cu respectiva manifestare artistică facem precizarea că este un proiect cultural ce se derulează cu succes de mulți ani într-un cadru propice oferit de „Casa Mureșenilor”.

Vor performa în cadrul Recitalului de azi tânăra soprană Mădălina Bourceanu (căreia îi adresăm și pe această cale urarea de „La mulți ani!” cu prilejul împlinirii unei  foarte frumoase vârste, multă sănătate și noi izbânzi profesionale), de asemenea,  cunoscutele și prețuitele soprane Anda Pop, Cristina Radu (care a revenit în forță după perioada de recuperare impusă de statutul de mămică al unei grațioase prințese), Maria Catrina și Mihaela Marele. Li se alătură celebrul și adulatul bariton Adrian Mărcan (abia revenit de la Opera Națională din Iași unde a avut rolul principal în două spectacole grandioase) și nu în ultimul rând bas-baritonul Marian Rește. Vor fi acompaniați la pian de maestrul Ovidiu Lucian Mezei, un garant al programelor de calitate. Prezintă: Simona Manole. În program figurează arii și duete din opere și operete binecunoscute, precum „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart, „Manon” de Jules Massenet, „Semiramida” de Gioachino Rossini, „Liliacul” și „Sânge vienez” de Johann  Strauss, „Văduva veselă” de Franz Lehár.

 Recitalul durează o oră și nu are pauză. Dragi prieteni iubitori de frumos, audiție plăcută!

  Horia C. Deliu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail