La Centrul de Cultură Arcuş (Casa Muzicii, str. Oltului nr. 6, Sfântu Gheorghe) va avea loc vineri, 25 octombrie a.c., ora 20.00, un recital extraordinar de muzică de cameră susținut de formația „4cord Quartet”.
Înființat în luna mai 2021, „4cord Quartet” a primit recunoaștere unanimă și imediată, datorită suflului nou adus în arta interpretativă camerală, de cei patru tineri : Piroska Zoltán (vioara I), Goia Alexandra (vioara a II-a), Deák Abigél (violă) și Ferencz Tihamér (violoncel).
Potrivit organizatorilor, membrii cvartetului de coarde, muzicieni cu vaste cunoștințe în domeniu, au ca obiectiv principal propagarea sentimentului de afectivitate față de muzică, a bucuriei de a cânta și asculta creații de o înaltă calitate, potrivite pentru orice ocazie, prin realizarea unei performanțe deosebite și continue.
În program sunt cuprinse lucrări de : Joseph Haydn: Simfonia nr. 94 în Sol major („Surpriza”) – partea 2. (fragment), Hob. I:94 – transcris pentru cvartet de coarde; Wolfgang Amadeus Mozart: Serenada No. 13 pentru coarde în Sol major „Eine Kleine Nachtmusik” K. 525; Ludwig van Beethoven: Cvartet de coarde în Fa major, Op. 18 No.
Iubitorii muzicii de cameră pot cumpăra bilete de intrare la concert, a căror preț este 20 lei, de la sediul Centrul de Cultură din str. Oltului nr. 6, Sf. Gheorghe, între orele 9 – 15.
Informații suplimentare la tel: 0267 373 651.
Maria Crețu-Graur