Papa Francisc a declarat marţi că rănile provocate de pandemia de COVID-19 şi de schimbarea climatică sunt comparabile cu cele cauzate de un conflict global şi că trebuie tratate în acelaşi mod, relatează Reuters.

Într-un mesaj către conferinţa COP26 citit la Glasgow de secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, Francisc a mai precizat că ţările bogate au o „datorie ecologică” neplătită către ţările sărace din cauza utilizării disproporţionate a resurselor naturale din ţările în curs de dezvoltare de către cele avansate.

„Rănile provocate familiei noastre umane de pandemia de COVID-19 şi de fenomenul schimbării climatice sunt comparabile cu cele cauzate de un conflict global”, a spus Suveranul Pontif.

El a făcut apel la implementarea unor măsuri pe termen lung „cum s-a întâmplat şi după Al Doilea Război Mondial” când naţiunile au arătat solidaritate şi cooperare pentru binele tuturor, în special al celor mai slabi.

Ţările cu mijloace mai importante trebuie să preia iniţiativa în „decarbonizarea sistemului economic şi a vieţilor oamenilor” şi să furnizeze mai mult sprijin ţărilor cele mai vulnerabile la efectele schimbării climatice.

„Acum este timpul să acţionăm, urgent, curajos şi responsabil”, a spus el.

„Cei tineri, care în ultimii ani ne-au cerut cu fermitate să acţionăm, vor moşteni doar planeta pe care alegem să le-o lăsăm, plecând de la alegerile concrete pe care le facem astăzi. Acum este momentul pentru decizii care le pot furniza motive de speranţă şi de încredere în viitor”, a pledat Papa Francisc.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail