Există un motiv pentru care România se află, de trei decenii, la coada Europei, aproape în toate statisticile. Singurele clasamente în care ne situăm pe primele locuri sunt cele referitoare la aspectele negative, cum ar fi mortalitatea rezultată din îmbolnăvirile cu coronavirus sau aceea rezultată din accidentele de circulație, ca să dau și două exemple.
De-a lungul timpului, doar o mână de jurnaliști, îndeosebi cei din presa independentă, au încercat să descurce ițele și să înțeleagă cum funcționează lucrurile sau, mai degrabă, de ce nu funcționează ele așa cum ar trebui. E inutil să mai spun că li s-au pus în cale tot felul de piedici, de la cele administrative la cele juridice și de la cele imateriale la cele fizice. Slujitorii condeiului au fost amenințați, înjurați, umiliți, scuipați, târâți prin tribunale, alții, mai puțin norocoși, au fost chiar agresați fizic.
Din toate informațiile trunchiate acumulate – puse cap la cap, ca un puzzle – jurnaliștii au înțeles însă că România este sechestrată nu de o mafie, ci de două mafii distincte. Una este, așa cum probabil ați intuit, cea politică. Toate partidele care au fost la guvernare, probabil cu o singură excepție, au încercat să profite de avantajul celui care are în mână pâinea și cuțitul. Cum ajunge un partid la putere, cum schimbă oamenii, de la portar și femeie de serviciu până la director. Și poate că asta n-ar fi chiar atât de grav, dacă nu s-ar da afară oamenii capabili și cu experiență, pentru a le face loc oamenilor din partid sau chiar rudelor, prietenilor și amantelor acestora, noii angajați neavând, evident, nici o legătură cu postul pe care îl ocupă în mod fraudulos, încălcând legi, normative și regulamente. Iar cei care ar trebui să vegheze la respectarea legii se prefac a nu vedea și a nu auzi, pentru că, la rândul lor, sunt răsplătiți cu salarii nesimțite și cu pensii speciale tocmai pentru a închide ochii la încălcarea legii.
Iar acest ritual se repetă oridecâteori se schimbă partidul sau partidele de la putere. Și ca și cum deprofesionalizarea instituțiilor statului nu ar fi suficientă, proasta gestionare a resurselor, plus căpușarea acestora, completează dezastrul.
Și acum, să vorbim puțin și despre cea de a două mafie: cea administrativă. În toate instituțiile statului există escadroane de directori, directorași și șefi de birou care își iau salariile, lună de lună, pentru a servi statul și cetățenii lui, dar care, în realitate, fac mult prea puțin pentru a-și merita salariile nesimțite și privilegiile. Acești oameni sunt eterni. Miniștrii și secretarii de stat vin și pleacă, dar ei rămân. Miniștrii nu au nici o putere în fața lor, mai ales dacă sunt schimbați atât de des. E adevărat că miniștrii au niște pârghii la îndemână, dar atunci când interesele directorilor sunt lezate în vreun fel, începe procesul de sabotaj: tragerea de timp. Deciziile miniștrilor sunt întârziate prin diferite tertipuri până când ministrul este schimbat. Și cum la noi miniștrii sunt schimbați la câteva luni, imaginați-vă cam câte reforme se fac în administrație. Există o armată de oameni care ori nu fac nimic, ori fac prea puțin pentru a-și merita salariul. Și deși, în campaniile electorale, auzim frecvent, de la mai toate partidele, promisiunea că vor reduce birocrația, în realitate, atunci când ajung la putere, ele nu fac nimic. Pentru că o mână spală pe alta și amândouă fața.
Politica și birocrația sunt două mașini de tocat bani publici. Mai mult decât atât, la jaful generalizat la care este supus bugetul public se adaugă pagubele incomensurabile aduse proprietăților statului. Uitați-vă la cum arată majoritatea imobilelor aflate în proprietatea diverselor entități publice: neîngrijite, deteriorate, transformate în ruine datorită nepăsării care guvernează prin mai toate birourile de decizie.
La toate aceste pagube materiale se adaugă și cele umane: oameni morți de Covid-19 din cauza deciziilor politice greșite și sutele de mii de români care iau calea exilului, în fiecare an, pentru că și-au pierdut și răbdarea și orice speranță. Dacă lucrurile vor continua în acest ritm, până la alegerile din 2024, probabil că bazinul electoral se va înjumătăți.
Și, ca de obicei, nimeni nu va plăti pentru tot acest dezastru, pentru că nu există responsabili. Sau poate că răspunderea o fi a fiecăruia dintre noi?
https://ziare.com/
