Peste 20 de persoane au protestat ieri, timp de aproape două ore, în faţa hotelului balnear „Montana” din staţiunea Covasna, împotriva disponibilizărilor de personal făcute în această unitate în urmă cu aproape un an.
Liderul Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a declarat pentru AGERPRES că la miting au participat 24 de persoane, respectiv o parte dintre persoanele disponibilizate şi sindicalişti de la Spitalul de Cardiologie şi de la hotelul „Dacia” din staţiune, care s-au solidarizat cu acestea. Protestatarii au cerut reangajarea salariaţilor concediaţi şi demisia întregii conduceri a societăţii.
Neagovici a menţionat că este posibil ca sindicatul să mai organizeze un protest în luna decembrie, când se va împlini un an de la primul val de disponibilizări. El a menţionat că a intentat patru procese conducerii hotelului pentru încălcarea drepturilor salariaţilor şi că se aşteaptă la soluţii favorabile în următoarele 2-3 luni. „Sper că lucrurile se vor îndrepta, că instanţa ne va da câştig de cauză. În luna decembrie, dacă vor mai fi turişti, vom ieşi din nou în faţa hotelului, dacă nu, atunci vom suspenda protestele şi ne vom judeca în continuare”, a afirmat Vasile Neagovici.
Hotelul „Montana” a disponibilizat 35 de angajaţi în două etape, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, iar de atunci Sanitas Covasna a organizat numeroase acţiuni de protest, iniţial săptămânal, iar apoi lunar, încercând să determine conducerea acestuia să-i reangajeze. Hotelul „Montana” face parte din portofoliul Confederaţiei Sindicale „Frăţia”, dar este administrat de o firmă timişoreană care în anul 2011 a preluat activele sub contract de management pentru o perioadă de nouă ani. „Asta ne-a durut cel mai mult şi mi se pare ruşinos – atitudinea proprietarului hotelului, adică a CNSLR Frăţia, care în mod normal ar fi trebuit să găsească o cale să apere drepturile acestor oameni”, a susţinut Vasile Neagovici.
Conducerea hotelului „Montana” a declarat pentru AGERPRES că fiecare firmă privată este liberă să-şi stabilească politica şi strategia de marketing şi consideră că presiunile sindicatului sunt neîndreptăţite.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail