România trebuie să investească masiv în infrastructură şi în fabrici noi, pentru a nu mai fi în postura de a vinde doar ce produc alţii, însă este nevoie de capacităţi de producţie noi iar statul poate juca un rol alături de investiţiile private, inclusiv prin Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, se arată în Programul de guvernare 2018 – 2020.

„Un alt pilon principal al modelului de dezvoltare îl reprezintă creşterea potenţialului economiei. Numai astfel vom putea îndeplini deopotrivă regulile fiscale la care ne-am angajat şi stimularea creării de locuri de muncă bine plătite. Vom încuraja, în acelaşi timp, capitalul autohton, cu o strategie consistentă de atragere a investiţiilor străine directe, mai ales în sectoarele cu valoare adăugată ridicată. Considerăm că România trebuie să investească masiv în infrastructură şi în fabrici noi. Nu mai putem doar să vindem ce produc alţii. Ne trebuie capacităţi de producţie noi şi aici, pe lângă investiţiile private, credem că şi statul poate juca un rol, prin Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, prin schemele de ajutor de stat propuse, prin investiţii în industria de apărare, energie, tehnologia informaţiei, industrie alimentară şi altele”, se spune în document.

În domeniul politicilor economice, obiectivul strategic îl constituie implementarea unui alt model de politică industrială, care să genereze creşterea economică inteligentă a României.

Potrivit Programului de guvernare, este prioritar ca România să treacă de la modelul bazat pe industrii intensive în forţa de muncă slab calificată şi industrii cu grad redus de prelucrare către industrii inovative, energie şi industrii ecologice. Politica industrială activă trebuie bazată pe subvenţii condiţionate de indicatori de performanţă, abordare policentrică şi concentrare pe clusterele de competitivitate.

Specializarea producţiei pe industrii cu intensitate tehnologică ridicată va fi de natură să genereze câştiguri de competitivitate şi să reducă dependenţa exporturilor româneşti de câteva ramuri industriale. Pilonii principali ai politicii de reindustrializare
naţională sunt: cercetare – dezvoltare – inovare, dezvoltarea spiritului antreprenorial pentru dinamizarea pieţei naţionale, accesul la finanţare şi la pieţele de capital, promovarea investiţiilor ca factor de dezvoltare economică, stimularea accesării fondurilor europene.

„Statul se va implica activ, în principal prin instituirea pârghiilor necesare de dezvoltare, inclusiv constituirea de fonduri de investiţii şi prin demararea de proiecte de investiţii publice cu impact semnificativ de tip greenfield sau brownfield, acordarea de facilităţi pentru investiţii private, indiferent de natura capitalului social (autohton sau străin)”, se mai spune în document.

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail