Pârtia mică de schi din staţiunea Şugaş Băi, aflată la circa 10 kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe, va avea program prelungit în data de 24 ianuarie, au anunţat, luni, autorităţile locale.
„Veşti bune pentru cei care iubesc să schieze sau să se dea cu placa. Miercuri, 24 ianuarie, pârtia de la Şugaş Băi va fi deschisă cu program prelungit, între orele 9:00 şi 21:00. Şi pentru ca nici opţiunile de relaxare să nu fie limitate, Şugaş Spa va fi deschis de la 11:00 la 21:00, iar piscina din Sfântu Gheorghe va fi accesibilă de la 7:00 la 21:30″, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Sfântu Gheorghe.
Pârtia mică de schi din staţiunea Şugaş Băi are o lungime de 250 de metri, o diferenţă de nivel faţă de bază de 65 de metri şi un grad mediu de dificultate şi este dotată cu teleschi, instalaţie de nocturnă şi tunuri de zăpadă.
Tarifele au rămas neschimbate faţă de anul trecut, iar locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe care deţin card Sepsi, precum şi posesorii cardurilor pentru familii numeroase, eliberate la cerere de către primărie, pot beneficia de o reducere de cel puţin 50% din tarif.
„Preţurile biletelor rămân neschimbate faţă de sezonul trecut: 12 lei preţ standard pentru o urcare (6 lei preţ cu un Sepsi Card valabil, respectiv 3 lei pentru posesorii de carduri pentru familii numeroase). Preţul pentru copii între 5-18 ani şi persoane de peste 60 de ani este de 9 lei preţ standard, 5 lei cu Sepsi Card, respectiv 3 lei pentru posesorii de carduri pentru familii numeroase”, au precizat reprezentanţii Primăriei.
Autorităţile locale atrag atenţia că locurile de parcare din Şugaş Băi sunt limitate, iar odată cu deschiderea sezonului de schi a fost pus în funcţiune un sistem inteligent care îi informează pe şoferi dacă sunt sau nu locuri de parcare disponibile.
În cazul în care toate sunt ocupate, aceştia îşi pot lăsa maşinile la bariera de la intrarea în staţiune şi îşi pot continua drumul cu autobuzul până la pârtie.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES