Doi bărbaţi din judeţul Covasna au fost prinşi în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) în timp ce încercau să mituiască un poliţist cu suma de 200 de lei pentru a trece cu vederea infracţiunile comise la regimul circulaţiei rutiere.

Potrivit unui comunicat de presă al DGA Covasna remis miercuri AGERPRES, flagrantul a fost comis în urma denunţului agentului de Poliţie care, în timpul unui control de rutină efectuat în trafic pe data de 23 septembrie, l-a depistat pe unul dintre cei doi bărbaţi conducând un autovehicul pe DJ 121 A, având un permis de conducere italian care s-a dovedit a fi fals.

În speranţa că va reuşi să scape de rigorile legii, şoferul i-a propus agentului de Poliţie să accepte suma de 200 de lei, dar câteva zile mai târziu acesta din urmă ”i-a aranjat” un flagrant cu sprijinul DGA şi al Serviciului Român de Informaţii. În ”plasă” a picat şi tatăl şoferului aflat de faţă în momentul flagrantului.

În comunicatul DGA Covasna se mai menţionează că în urma verificărilor efectuate s-a descoperit că şoferul în cauză avea şi o carte de identitate falsă, prin urmare va da socoteală nu doar pentru dare de mită şi conducere pe drumurile publice fără permis, ci şi pentru uz de fals.

Procurorul de caz a dispus reţinerea celor două persoane pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentate Tribunalului Covasna cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail