Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, e de părere că Ordonanţa de Urgenţă 90 din 27 octombrie 2023, privind reducerea cheltuielilor bugetare în vederea încadrării în ţinta de deficit asumată prin Programul de convergenţă, va crea foarte multe probleme autorităţilor locale, una dintre cele mai grave fiind blocarea investiţiilor.

„Această Ordonanţă 90, prin care se instituie o serie de restricţii în activitatea autorităţilor locale, cu siguranţă va crea mai multe probleme decât va rezolva. Ţara se va umple de şantiere neterminate, vom intra în iarnă cu şantiere deschise, se vor amâna investiţii minimum 3 luni, se vor opri investiţii, se vor bloca investiţii şi prin aceste fapte sau aceste lucruri, practic, bugetul central va rămâne cu mai puţini bani. Adică, eu înţeleg că scopul este să se cheltuie mai puţin, dar bugetul central va pierde prin faptul că vor intra bani mai puţini. Fiecare buget are două părţi, o parte de venituri şi o parte de cheltuieli, iar dacă tu economiseşti 10 lei la cheltuieli, dar pierzi 12 lei la venituri, cred că ai luat o decizie greşită. Deci, punctual, în cazul nostru vorbim de multe investiţii care se amână, vorbim de investiţii care se opresc, vorbim de nişte planuri care au fost făcute la începutul anului, la mijlocul anului, care nu mai pot fi respectate (…) Deci se creează o harababură totală”, a declarat primarul Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.

În opinia sa, astfel de „decizii greu de înţeles” determină mulţi oameni să afirme că „România se îndreaptă într-o direcţie greşită”.

„Conform ultimului sondaj la nivel naţional, 67% dintre cetăţenii acestei ţări spun că România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Asta în condiţiile în care eu cred că ţara asta s-a dezvoltat totuşi în ultima perioadă. Dar, faptul că două treimi dintre cetăţenii acestei ţări au această percepţie, că lucrurile merg în direcţie greşită, vine datorită unor decizii ca aceasta, care este foarte greu de înţeles, foarte greu de interpretat, foarte greu de mestecat. Deci, pur şi simplu este o decizie care, cred că asta este propoziţia cea mai bună, creează mult mai multe probleme decât rezolvă”, a conchis primarul municipiului Sfântu Gheorghe.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail