Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, joi, că nu este de acord cu menţinerea pensiilor speciale, el adăugând că singurul criteriu care ar trebui să stea la baza stabilirii acestora este contribuţia avută la fondul de pensii.

„Întotdeauna am spus că o pensie trebuie să aibă o singură bază, şi anume principiul contributivităţii. Într-o ţară normală, orice om, fiecare cetăţean ar trebui să îşi poate calcula singur pensia, stând în faţa calculatorului şi să scrie cât a câştigat, cu cât a contribuit, în câţi ani a contribuit şi să îşi calculeze pensia. Nu sunt de acord să fie pensii speciale nici pentru primar, nici pentru alţii. În cazul militarilor e posibil să vorbim despre nişte pensii speciale, vorbim de condiţii şi situaţii speciale, dar în rest eu cred că fiecare cetăţean trebuie să primească pensie în funcţie de cât a contribuit la sistemul de pensii. E e o părere personală”, a declarat primarul Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.

Plenul Camerei Deputaţilor a dat, miercuri, vot favorabil proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă. Birourile permanente reunite au decis însă ca joi să fie reintrodus pe ordinea zi a şedinţei comune de plen, motivul fiind legat de pensiile deputaţilor şi senatorilor.

Pensiile senatorilor şi deputaţilor, de peste 7.001 lei, vor fi impozitate cu 85% pentru ce depăşeşte această sumă, a decis joi plenul Parlamentului, care a votat prevederile din Legea pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal referitoare la indemnizaţia pentru limita de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail