În cadrul celei de a 32-a ediții a Zilelor Sfântu Gheorghe, publicul covăsnean are posibiltatea să asculte muzică ușoară românească veche sau mai nouă, în cadrul spectacolului „FLORI DE MAI” susținut de MIRABELA DAUER și RAOUL, cel mai îndrăgit duet din România.
Evenimentul organizat de Asociația Despărțământul Covasna al ASTREI, în parteneriat cu Casa de Cultură „Konya Adam”, va avea loc joi, 8 mai, începând cu ora 17.00, în sala de spectacol a Teatrului „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe.
***
Celebra interpretă MIRABELA DAUER a scris istorie în muzica ușoară românească și a lansat sute de melodii, majoritatea ajungând șlagăre.
Cine n-a auzit de „Fotoliul din odaie” (Te-aștept să vii), „Ce dor mi-a fost de ochii tăi”, „Dormeau pe-o frunză două stele”, „Taina nopții” „Morărița” sau „Mulțumesc, iubită mamă”?
RAOUL (Rareș Borlea) cântăreț, compozitor, textier, scriitor și actor, și-a început cariera în anul 2000.
De pe https://ro.wikipedia.org/ aflăm că artistul are peste 29 de turnee în SUA și peste 300 în întreaga lume. A devenit un nume sonor în România odată cu începutul colaborării cu MIRABELA DAUER, alături de care a cântat și pentru care a scris 6 albume de autor, muzică și versuri.
A început vânzarea biletelor pentru spectacol
Începând de astăzi, 16 aprilie, se pot cumpăra biletele de intrare la spectacol în valoare de 80 lei (preț întreg) și 40 lei (preț cu reducere).
Bilete cu preț întreg pot fi cumpărate on-line accesând https://www.eventim.ro/ro/bilete/flori-de-mai-sfantu-gheorghe-teatrul-tamasi-aron-671309/event.html dar și de la Casa municipală de bilete (Piața Libertății, nr. 1) unde sunt disponibile și biletele cu reducere de care beneficiază elevii, studenții, pensionarii și posesorii de carduri pentru familiile numeroase, cu prezentarea unui act doveditor.
Programul Casei municipale de bilete este următorul : luni-miercuri 08:00–16:00, joi până la 17:00, vineri până la 15:00.
Maria Crețu-Graur