Primarul orașului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád András intenționează ca, începând cu luna martie (a.c.), să invite la conferințe de presă pe care le susține, șefi sau reprezentanți ai instituțiilor subordonate Primăriei, în vederea prezentării sarcinilor și activității acestora, astfel încât cetățenii din oraș să fie cât mai bine informați cu privire la atribuțiile autorităților locale.
În spatele serviciilor oferite de Primărie sunt 1.400 de oameni, angajați în 15 instituții subordonate – instituții culturale, societăți pe acțiuni, societăți comerciale care sunt ale Primăriei, Poliție Locală etc, a precizat Antal Árpád András.
„(…) Putem observa faptul că atunci când lucrurile funcționează și sunt în regulă, totul ni se pare normal și nu vedem cantitatea de lucru, oamenii care stau în spatele unor proceduri pentru ca lucrurile să funcționeze și în acest context, am făcut și un mic calcul și am ajuns la surprinzătoarea cifră de 1400 de persoane care lucrează pentru a putea oferi servicii de calitate cetățenilor. Deci, faptul că în acest oraș avem iluminat public, străzile sunt curățate, parcurile sunt amenajate și întreținute și așa mai departe – multitudinea de servicii oferite de Primărie- în spatele acestor servicii sunt 1400 de oameni. Deci, pot să spun că în fiecare a zecea familie din municipiul Sfântu Gheorghe este un om care lucrează pentru acest oraș și ar fi bine să privim aceste lucruri și din această perspectivă, pentru că tot ce se întâmplă în acest oraș, că ne place sau nu ne place, dacă ne place, este poate meritul unui vecin care lucrează în acest sistem, sau dacă nu ne place, este <<meritul>> aceluiași vecin. Cred că este bine să privim lucrurile și din această perspectivă și îmi doresc ca, începând cu luna martie (a.c.), să invit la conferințele mele de presă – nu la fiecare, dar să zicem, o dată la două săptămâni, câte un șef de instituție, una dintre acele persoane care lucrează pentru Primărie, să vorbim un pic mai mult despre instituțiile respective, despre atribuții, despre oamenii care lucrează aici, ca să ajungă această informație la cetățenii orașului și să știe cât mai bine care sunt atribuțiile care țin de Primărie și care nu sunt atribuțiile și problemele care țin de Primărie și care țin de alte instituții. (…) Eu îmi doresc ca oamenilor să le fie foarte clar care sunt atribuțiile autorităților locale.”- a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád András.
Un sondaj realizat recent de Primărie, sub forma unui chestionar postat pe pagina de internet a instituţiei, cu privire la alocarea banilor publici, a arătat faptul că numeroşi cetăţeni nu cunosc atribuţiile Primăriei. Astfel, prin acel sondaj, au propus autorităţilor locale să aloce mai puţini bani Jandarmeriei, să modernizeze trecerea peste calea ferată sau să investească în clădiri care nu sunt în proprietatea Primăriei.
„Am putut observa că, încă, foarte mulți cetățeni din acest oraș nu știu care sunt atribuțiile Primăriei. Este, probabil, vina noastră, pentru că nu am explicat suficient de bine acest lucru. Se vede din propuneri. Aproximativ 40 % din propuneri se referă la investiții sau politici publice care nu sunt în competența administrației publice locale – de la cerința oamenilor să dăm bani mai puțini pentru Jandarmerie, până la investiții cum ar fi la Casa de Cultură a Sindicatelor sau Fabrica de <<Țigarete>> sau alte clădiri care nu sunt în proprietatea municipalității, sau modernizarea trecerii peste calea ferată, care, tot așa, (…) nu avem nicio posibilitate de a intervni, până la a solicita ca angajații unor instituții deconcentrate să fie mai politicoși cu oamenii și fiind instituții deconcentrate, nu avem o relație de subordonare.”- a declarat primarul, în cadrul unei conferințe de presă în care a prezentat rezultatele acelui sondaj.
Ana Ciorici Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail