Primarul din Barcani, Nicolae Pastor, îi îndeamnă pe locuitori să tundă iarba de pe șanțurile din dreptul gospodăriilor lor, pentru ca întreaga comună  să fie „curată și îngrijită”.

Printr-o recentă postare pe pagina sa de socializare, precum și pe grupul „ Împreună pentru Barcani”, edilul aduce la cunoștința cetățenilor faptul că angajații primăriei au început să cosească iarba „de pe șanțurile străzii Principale Barcani, urmând ca în perioada ce urmează să intervenim și pe strada Principală din satul Sărămaș, dar și din satul Lădăuți”.

În acest context, Nicolae Pastor precizează că responsabilitatea cosirii ierbii de pe șanțuri „este exclusiv a cetățenilor”, nu a autorității locale care pot face acest lucru, însă contra cost.

„Nu vreau să vă supărați pe mine, însă pentru următoarea acțiune de acest gen, o să percepem o taxă de 10 lei/metru liniar! În acest sens am pregătit o hotărâre de Consiliu Local.

Am auzit la un moment dat că un cetățean din comunitatea Barcani, oarecum își certa vecinul care cosea șantul din fața casei, motivând faptul că acest lucru cade în sarcina primăriei.

Nu! Legea nu spune acest lucru! Spune că o putem face și noi, dar responsabilitatea este exclusiv a cetățenilor.

Vă spun toate acestea deoarece îmi doresc din suflet să avem o comună curată și îngrijită, încât cei care ne trec pragul să rămână cu un sentiment plăcut dar și cu gândul «e frumos, mai venim pe aici»”, a menționat primarul Nicolae Pastor.

Maria Crețu-Graur

https://www.facebook.com/nicu.pastor.1

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail