Primăriile municipiilor Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc aşteaptă nominalizări pentru premiul „Pro Urbe”, instituit de autorităţile locale în scopul recompensării morale a persoanelor care au contribuit la creşterea bunăstării comunităţilor locale sau a prestigiului acestor localităţi.
Potrivit regulamentului stabilit de Consiliul local Sfântu Gheorghe, pot fi distinşi cu titlul „Pro Urbe” cetăţenii născuţi sau domiciliaţi în municipiu, care au împlinit vârsta de 70 de ani şi care „au contribuit în mod esenţial la ridicarea prestigiului municipiului Sfântu Gheorghe în diferite arii de activitate, fără a aştepta recompense materiale şi aplauze”, care au contribuit în mod deosebit la dezvoltarea localităţii sau care au dobândit o „recunoaştere notorie” a activităţii lor pe plan local, judeţean, naţional sau internaţional, contribuind la promovarea imaginii municipiului Sfântu Gheorghe.
Nominalizările pot fi transmise până pe data de 16 martie a.c inclusiv, la sediul Primăriei Sfântu Gheorghe sau pe adresa de e-mail: [email protected].
Diploma şi medalia „Pro Urbe” se decernează anual în luna aprilie, cu prilejul sărbătoririi patronului spiritual al municipiului Sfântu Gheorghe.
De la instituirea acestui premiu în anul 1997 şi până în prezent, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a acordat peste 80 de premii Pro Urbe, dar în urmă cu cinci ani, la propunerea primarului Antal Arpad, Consiliul local a decis să reducă numărul laureaţilor de la patru la unu pentru a nu se crea o „inflaţie” de premianţi.
După schimbarea regulamentului, Consiliul Local a mai făcut doar două excepţii de la regulă, în anul 2016, când a conferit titlul Pro Urbe tenorului Szilagy Zsolt, fost dirijor al corului „Vox Humana” şi fostului primar Albert Almos, post mortem, care s-a aflat în fruntea comunităţii din Sfântu Gheorghe timp de 16 ani, iar ulterior a fost ales senator UDMR în Parlamentul României.
În 2018 titlul a fost acordat poetului şi publicistului Farkas Árpád şi preotului ortodox Ioan Cucu, acesta din urmă fiind premiat după ce consilierii români au arătat că niciun român din Sfântu Gheorghe nu a mai obţinut acest premiu din anul 2014.
De altfel, reprezentanţii comunităţii româneşti au protestat în repetate rânduri împotriva schimbării regulamentului pe considerentul că votul majoritar al reprezentanţilor UDMR din forul aleşilor locali ar reduce, ba chiar ar elimina şansele cetăţenilor de etnie română din municipiu de a obţine acest titlu onorific.
Primăria Târgu Secuiesc a reluat acordarea premiilor Pro Urbe în anul 2018, după o pauză de 20 de ani, iar nominalizările pot fi făcute tot până pe 16 martie, distincţiile urmând să fie decernate la sfârşitul lunii august.
„Târgu Secuiesc are deja şapte premiaţi Pro Urbe (…) Premiul Pro Urbe este a doua cea mai importantă distincţie pe care Consiliul Local din Târgu Secuiesc o poate decerna unei persoane care o merită. Poate primi premiu Pro Urbe oricare persoană din Târgu Secuiesc sau care trăieşte în Târgu Secuiesc, care cu activitatea sa a contribuit la mărirea renumelui oraşului, ale cărui fapte sunt proeminente şi a împlinit vârsta de 70 de ani. Premiul Pro Urbe poate fi acordat doar unei persoane care este în viaţă. Premiul va fi înmânat la sfârşitul lunii august, în cadrul Târgului de Toamnă (…), cel mai probabil la 27 august 2020, în prima zi a zilelor oraşului”, se arată într-o postare pe pagina de internet a Primăriei Târgu Secuiesc.
Anul trecut, titlul „Pro Urbe” a fost acordat medicului primar dr. Sándor Vitális, fostului director al Liceului Teoretic Nagy Mózes, prof. Deme László şi sculptorului Vetró András.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES