Fiu al satului Augustin, preotul Ioan Garcea s-a născut în anul 1897. Cu privire la anii de tinerețe, știm că după începerea Primului război mondial, împreună cu sora sa, Florica Garcea, a trecut în România, dorind să se înroleze în armata română. Florica a devenit soră medicală și a activat, la început, în Spitalul Militar din Iași. Din acea perioadă, familia deține o fotografie în care este reprezentată alături de colegele ei, având-o în mijloc pe Principesa Ileana. Tânărul Garcea Ioan a urmat școala militară de ofițeri de infanterie Dorohoi, după care a participat la luptele de pe fronturile din Moldova. Din relatările fiicei sale Georgeta, știm că a activat în garnizoanele din Orhei- Basarabia, regimentul 33 Infanterie Tulcea, apoi la Regimentul 9 infanterie din Alba Iulia. Aici și-a întemeiat familia și s-au născut cei trei copii ai săi: Laurențiu (1921), Eugenia (1923) și Georgeta (1924). Între timp, a trecut în rezervă și a urmat Seminarul Teologic de la Sibiu. fiind hirotonit preot în anul 1925. În acelaşi an a fost instalat ca preot în parohia ortodoxă din Bățanii Mari, județul Trei Scaune. Din cauza lipsei de biserici și preoți în satele din jur, i-au fost afiliate localitățile Aita Seacă, Baraolt, Biborțeni, Valea Zălanului, Bodoș, Bățanii Mici și Herculian.
Este unanimă aprecierea potrivit căreia serviciul său de paroh la Bățaii Mari a fost unul remarcabil. În anii de până la 1940 s-a implicat plenar în activitățile asociației „ASTRA”, filiala Bățanii Mari, bucurându-se de aprecierea savantului Nicolae Iorga, care i-a decernat diploma Universității de vară de la Vălenii de Munte, ale cărei cursuri le-a frecventat după cum își amintește fiica sa Georgeta. Într-adevăr, Consiliul Central „ASTRA” a dat și el o înaltă apreciere filialei asociației din Bățanii Mari, îndeosebi preocupărilor sale privind reînvierea tradițiilor românești pierdute în anii ocupației, a portului popular, colindelor, jocului românesc, crearea bibliotecii sătești de carte românească și a cercului teatral. Se pare că savantul i-a vizitat parohia în anul 1936, atunci când a participat la sfințirea noilor biserici ortodoxe din Baraolt și Biborțeni. Avem convingerea că horthiștii nu i-au putut ierta apropierea sa de istoricul Nicolae Iorga, ca și de asociația patriotică ASTRA. Anul 1940 l-a găsit la datorie, dar autoritățile horthiste l-au alungat din parohie. Silit să-și părăsească credincioșii, a activat la biserica ortodoxă din Apața, parohie rămasă vacantă după decesul preotului Ioan Pușcașiu.
Preotul Ion Constantin, cel care i-a succedat lui Ioan Garcea în parohia Bățanii Mari, va consemna în cronica bisericii, după decesul acestuia (cităm): „Părintele Garcea Ioan din Augustin, paroh laBățanii Mari, a fost un mare om și preot la timpul său. Dumnezeu să-l ierte”. Pentru meritele sale preoțești, Episcopia Sibiu i-a acordat „brâul roșu preoțesc”, distincție pe care o primeau cei mai merituoși dintre preoți. În septembrie 1944, după trecerea frontului și alungarea horthiștilor, s-a întors în parohia din Bățanii Mari, unde a avut de surmontat distrugerile provocate parohiei de către horthiști. Constatările sale de la fața locului sunt consemnate într-un Raport înaintat conducerii bisericii la Sibiu, care se găsește în copie în capitolul „anexe”. Cea mai mare lovitură a constituit-o dărâmarea până la temelii a bisericii și trecerea forțată a credincioșilor din parohia sa la unitarieni.
Nu s-a dat bătut de greutăți și și-a îndeplinit misiunea duhovnicească până în 1953 când, din nou, sub presiunea „comuniștilor” șovini, și de data aceasta a fost silit să plece din Bățanii Mari. Până la pensionarea, în 1970, a activat în parohiile ortodoxe din Racoșul de Jos și, în special, Ormeniș, locuind de unul singur în casa parohială, căci rămăsese văduv în anul 1960. Pensionat și rămas singur, s-a mutat la Brașov, la fiica sa Georgeta. S-a stins din viață în anul 1977 în urma unui stupid accident de circulație. Își doarme somnul de veci în cimitirul ortodox Brașovul Vechi, strada Operetei din Brașov. În anii din urmă ai activităţii sale de la Bățanii Mari reușise să înfiinţeze asociația „Tinerimea română Sf. Gheorghe”, în care a cooptat 50 de tineri români din Bățanii Mari, pe care i-a readus în sânul bisericii. Înaintea pensionării, a mai reușit să picteze bisericile din Racoșul de Jos și Ormeniș, aducându-l de la Brașov pe pictorul Dobrescu.
Pe internet, preotul Garcea are o pagină consacrată activității sale din parohia Bățanii Mari. La loc de frunte se situează cronica zilnică ținută de el însuși, care conține numeroase date și informații despre activitatea sa de paroh și despre locuitorii localității etc. Ne-a mai reținut atenția numărul 3 al revistei „Transilvania” pe anul 1936, care conține raportul de activitate al Consiliului Central „ASTRA” asupra realizărilor filialei Baraolt – „ASTRA”, de care Bățanii Mari aparținea. Se relevă cu satisfacție activitatea cercului cultural din Bățani condus de preotul Garcea Ioan. Bun cunoscător al limbii maghiare, el nu se sfia să se facă util credincioșilor ortodocși care nu mai știau limba română, predicând slujbele și în limba maghiară, acolo unde era cazul. Cronica bisericii ortodoxe din Belin consemnează că în anul 1948, cu ocazia sfințirii acesteia de către mitropolitul Nicolae Bălan, aflat în soborul de preoți prezenți, preotul Garcea Ioan a tradus cuvântarea mitropolitului în limba maghiară.
Din activitatea militară a preotului mai cunoaștem că în 1918 a fost rănit la genunchi în luptele de la Mărășești, iar după vindecare a participat, în 1919, la luptele pentru eliberarea Basarabiei, sub comanda generalului Cihoschi, apoi la luptele de pe Tisa contra armatelor intervenționiste maghiare, sub comanda generalului Dănilă Pop. Pentru a completa portretul preotului patriot Ioan Garcea, nu putem omite a evidenția Raportul înaintat de el în anul 1956 Ministerului Culturii, care se constituie într-un virulent protest la adresa politicii guvernului (comunist) român în problema națională, un adevărat testament al său în stăruința de apărare a ființei naționale a poporului român. Citind acest document aflat în xerocopie în capitolul anexe, ne putem da seama că el s-a stins din viață având sufletul neîmpăcat la constatarea că, în propria lor țară, ca odinioară, românii nu pot fi egalii altora, care sunt mai „cetățeni” decât românii majoritari. La Brașov mai trăiește fiica sa Georgeta, ajunsă acum la vârsta de 90 de ani, căsătorită și ea cu un patriot român, colonelul armatei române în retragere, Nuțiu Silviu. De ultimă oră, aflăm că la finele anului 2015, soții Nuțiu s-au stabilit în Germania, la fiica lor.
***
Din cronica Bisericii Ortodoxe Bățanii Mari, deservită în perioada anilor 1925-1940 și 1944-1950 de preotul Ioan Garcea, am extras numeroase date referitoare la viața religioasă și socială a Augustinului și legăturile sale cu comunitățile românești de peste Olt, din acei ani.
La parohia ortodoxă din Vârghiș a funcționat între 1896–1926 preotul Bucșa Nicolae (junior) din Augustin. Pînă în 1925, el a păstorit și credincioșii din localitățile Bățanii Mari și cele învecinate acestuia,care nu aveau biserici, nici preoți. Preotul Ioan Garcea l-a caracterizat pe Nicolae Bucșa drept „un mare român”, un om care s-a opus din răsputeri procesului de maghiarizare a românilor din zonă. Din această cauză, la finele anului 1916, după retragerea trupelor ronânești din Transilvania, el va fi arestat de autoritățile polițienești maghiare și purtat legat în lanțuri între comandamentele militare din Odorhei. Va reuși să scape cu viață și să-și continue activitatea de paroh pînă în 1928, cînd a decedat. A avut parte de o înmormântare impresionantă, la care au participat numeroși augustineni.
În anii de până la 1918, preoții ortodocși nu erau salarizați de statul maghiar. Ei erau întreținuți de către enoriași, de la care primeau câte o ferdelă de grăunțe. În plus, primeau și ceva bani care, la nivelul unui an, reprezentau aproximativ 10 florini. Suma putea fi mai mare, în funcție de „bogăția” sătenilor. Pe atunci, preoții români erau huliți și persecutați, mai ales de către preoții maghiari, care erau mai bine plătiți și înzestrați material. Bine înțeles, ei erau mai școliți decât preoții români. Pe deasupra, parohiile ungurești erau mai bogate, fiind sprijinite de statul maghiar.
Din paginile cronicii se desprinde spiritul de solidaritate al românilor trăitori în această parte de țară, întrajutorarea reciprocă dintre ei la toate ocaziile fericite sau dureroase din viața comunităților. Preoții ortodocși de aici mențineau o strânsă legătură între ei, se sprijineau reciproc și se înlocuiau ori de câte ori era nevoie. Iată câteva exemple:
În 1925, Garcea Silvestru din Augustin era student la teologie. În paralel, servea strana bisericii din Bățanii Mari. Ulterior, el va deveni preot la Vârghiș, după ce mai întâi a fost capelan al aceleiași biserici.
Aprilie 1926. Preotul Garcea Ioan a ținut la Augustin maslul elevului de liceu Matei Ticușan. În aceeași zi, Silvestru Garcea l-a ajutat pe Ioan Garcea să țină prohodul la biserica din Bățani.Tot în aprilie1926, de Paști, augustineanul Gheorghe Stambert, socrul preotului Garcea, a cumpărat și adus la Bățani 160 de lumânări albe, care au fost înmânate credincioșilor la biserică. Tot atunci, Silvestru Garcea a dirijat corul bărbătesc al „Asociației Tinerimei”, care a concertat partiturile aferente slujbei. Tot în aprilie 1926, preotul Ioan Garcea a venit la Augustin, unde l-a asistat pe preotul satului să țină slujba înmormântării tânărului Ticușan Matei.
La 8 august 1926 a avut loc sfințirea bisericii ortodoxe noi din Căpeni. La procesiune au fost prezenți mulți preoți ortodocși din vecinătate, la fel numeroși săteni din Augustin. În octombrie 1928 e înmormântat la Vârghiș, Bucșa Nicolae. A fost cinstit și onorat cu prezența de toți românii pe care îi păstorise timp de 35 de ani. Au fost prezenți protopopul Brotea de la Rupea, preoții Ion Mircea și Ioan Garcea. Au participat, de asemenea, numeroși augustineni, cărora Nicolae Bucșa le fusese consătean. Înainte de aceasta, în februarie 1928, preotul Ioan Garcea a oficiat la Augustin înmormântarea țiganului Csender, iar în 8 și 19 august a participat la oficierea slujbelor duminicale ale Augustinului, alături de alți doi preoți.
La Aita Medie, în august același an, avusese loc balul tinerilor „ortodocși”din ungurime, precedat de o grandioasă serbare. Au onorat evenimentul numeroși studenți români din vecinătate, inclusiv din Augustin. De Bobotează, la 7 ianuarie 1929, preotul Garcea Ioan a ținut slujba de la Augustin, iar preotul Ioan Mircea pe cea din Racoșul de Sus. Tot în ianuarie, el a oficiat căsătoria lui Toader Husaru cu Maria Garcea, participând și la ospăț. Aflăm că iarna anului 1928/1929 a fost deosebit de geroasă, temperaturile coborând multe zile la rând, la minus 37 de grade Celsius. Cronica spune că pământul era înghețat până la un metru adâncime. Din cauza înghețului, s-au înregistrat numeroase decese. În luna martie a acelui an, încă se mai înregistrau temperaturi negative, de până la 30 de grade minus.
În a treia zi de Paști a anului 1929, preotul Ioan Garcea a ținut slujba de înmormântare a românului Racoși Ghiuri din Ormeniș. La 9 mai 1929, de Ziua Independenței de Stat, a fost organizată slujbă de cinstire la mormintele celor cinci militari români căzuți la alea Crucii. Cortegiul procesiunii a defilat apoi pe străzile Baraoltului. Din solidaritate, au fost prezenți și trei preoți reformați, care au ținut și ei predici de pomenire a eroilor.
În 6 noiembrie 1932 a avut loc slujba de sfințire a bisericii din Arini, cu participarea Mitropolitului Nicolae Bălan și a unui sobor de preoți ortodocsi, între care Ioan Mircea și Ioan Garcea. Acesta din urmă a tradus în limba maghiară cuvântarea mitropolitului. După slujbă, a avut loc o impresionantă serbare la Căminul cultural. Venit la Augustin, în 8 ianuarie 1933, preotul Ioan Garcea a făcut citire la capătul unor bolnavi. În iunie 1933, corul bisericii din Augustin și cel al bisericii din Vârghiș au susținut un concert în comuna Vârghiș, ocazie cu care preotul unitarian Ștefan Doboș a adus mulțumiri celor din Augustin.
Perioada dintre anii 1933-1939 a fost una plină de activități românești pentru preotul Ioan Garcea, desfășurate sub egida Asociației ASTRA a intelectualității patriotice românești, care își avea sediul la Sibiu. Aceasta avea o puternică filială în județul Trei Scaune, iar subfiliala Baraolt era printre fruntașe. Pendinte de Baraolt, comuna Bățanii Mari avea și ea o participare semnificativă, susținută și condusă de intelectualii români ai localității, în fruntea lor aflându-se preotul Ioan Garcea. Între activități sunt amintite cursurile de învățarea limbii române, a tradițiilor și obiceiurilor strămoșești, uitate de localnici, organizarea bibliotecii cu carte românească, a cercurilor corale și teatrale, ca și organizarea de serbări și spectacole cu conținut patriotic românesc. În luna mai 1933, ansamblurile din Bățanii Mari s-au deplasat la Ormeniș, unde au susținut un spectacol de sorginte românească. Iunie 1933 a adus participarea preotului Garcea la Congresul Ligii Culturale care s-a ținut la Vălenii de Munte. Aici se afla reședința activității savantului Nicolae Iorga, ocazie cu care preotului Garcea i s-a înmânat o diplomă de onoare.
În zilele de 6-7 ianuarie 1935, de Bobotează, la Bățanii Mari a avut loc o mare manifestare culturală românească, ocazie cu care preotul Garcea a ținut o înflăcărată cuvântare cu conținut naționalist și patriotic românesc. Atunci, el i-a chemat la solidaritate națională pe toți cei care trăiau, gândeau și acționau românește. Numai în anul 1935, preotul patriot a patronat organizarea a 12 conferințe sub egida ASTRA, în vreme ce Reuniunea femeilor din Bățani a desfășurat 3o de acțiuni cultural-patriotice și patru baluri. Ziua de 30 iunie 1936, de Sfântul Petru și Pavel, a marcat vizita la Bățani a istoricului Nicolae Iorga și participarea acestuia la slujba religioasă. La 23 martie 1938 moare și e înmormântat la Arini, parohul IoanBucșa. Preotul Garcea participă la inmormântare.
În iunie 1939 se ține Universitatea de vară organizată de Nicolae Iorga. Participant la manifestare, preotul Garcea și-a exprimat regretul că, în timpul lucrărilor, cei prezenți n-au discutat nimic despre acțiunile revanșarde, iredentiste ale maghiarilor din Ardeal și din Secuime, și se întreba: de ce tac românii noștri, intelectualitatea în general? Anul 1940 prefigura apropierea războiului. Preotul Garcea, ca mai toți intelectualii țării, cu toții ofițeri în rezervă ai Armatei Române, a fost concentrat la comandamentul militar al Gării Brașov, la cererea părții germane, el fiind cunoscător al limbii germane.
Data de 30 august 1940 a adus cu sine cedarea Ardealului de Nord și obligarea de către horhyști a preotului să părăsească Bățanii Mari.Avea să revină în parohie la terminarea războiului. Și-a găsit biserica dărâmată până la temelii, iar credincioșii trecuți forțat la cultele maghiare. A mai rezistat la Bățani până în 1950 când, din nou, a fost silit să plece, de către aceeași hortyști transformați în comuniști.
Completăm datele de mai sus cu scurte informații despre vecinii noștri români din Căpeni, unde, dintotdeauna a existat o comunitate semnificativă de români ortodocși. În anii1890, aceasta număra 102 credincioși, după cum menționează o statistică a vremii. Vechea bisericuță din lemn a Căpeniului rezistă și astăzi, ea fiind declarată monumentc istoric. În monografia scurtă de pe Internet a comunei Căpeni se menționează că, la 1848, bisericuța aceasta i-a adăpostit pe românii din zonă. Nu e greu de dedus de ce s-au adăpostit ei în biserică, dacă facem legătura cu ce au suferit augustinenii la 1848 din cauza secuilor. În 1926, comunitatea românească de aici a reușit, în numai două luni, să ridice noua lor biserică, care avea să fie sfințită de abia în 1936.
În răstimpul dintre 1926 și 1936, parohia Căpeni a fost filie a bisericii din Augustin, din lipsă de preot. Merită să spunem că în 1936, cu prilejul periplului prin localitățile cu populație românească din bazinul Baraoltului , savantul Nicolae Iorga și-a făcut timp să viziteze și biserica nouă din Căpeni.Căpătăm astfel reala dimensiune a evenimentelor naționale din acea perioadă, a legăturilor frățești strânse dintre românii din această provincie românească.
Ciprain HUGIANU, Ioan LĂCĂTUŞU
