Fundaţia „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe a început pregătirile pentru organizarea manifestărilor pe care le derulează de 28 de ani, sub genericul „Mihai Viteazul şi visul Unirii”.

„Mihai Viteazul şi visul Unirii”, a ajuns la cea de-a XXVIII-a ediție, evenimentul fiind dedicat celor 418 ani de la intrarea domnitorului în Alba Iulia şi de la realizarea primei Uniri a Ţărilor Române, și reprezintă, totodată, un omagiu adus patronului spiritual al Fundației organizatoare.

„Acest eveniment este un omagiu adus patronului nostru spiritual, al cărui nume îl poartă fundația noastră și care nu a fost ales la întâmplare. Era necesar, în anii 1990, când pericolele de destrămare a țării erau evidente ( ca și acum de altfel), să alegem un nume care să ne unească, un nume care să <<coboare>> din istorie și să ne dea tăria de a lupta împotriva vicisitudinilor vremurilor care se prefigurau. După mine, fiecare ediție a manifestării <<Mihai Viteazul și visul Unirii>> este actuală.”- a declarat, ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, președinta Fundației „Mihai Viteazul”, prof. ing. Maria Peligrad.

„Evenimentele de la 1599 și personalitatea lui Mihai Viteazul”

Potrivit președintei Fundației, evenimentul se va derula în perioada 24 octombrie – 4 noiembrie, pe structura edițiilor anterioare.

„Marți, 24 octombrie, programul va fi deschis printr-o sesiune de comunicări științifice cu titlul <<Evenimentele de la 1599 și personalitatea lui Mihai Viteazul>>, la Centrul Ecleziastic de Documentare <<Mitropolit Nicolae Colan>> (…).” – a spus prof. ing. Maria Peligrad.

Concurs de istorie – literatură, adresat elevilor covăsneni

Și în acest an, programul evenimentului „Mihai Viteazul și Visul Unirii” cuprinde un concurs de istorie – literatură, la care elevii de clasa a VIII-a şi cei din ciclul liceal de la şcolile din judeţ sunt invitați să se înscrie, în această perioadă.

„Invităm cadrele didactice și copiii să se înscrie la acest concurs. Elevii de clasa VIII-a se pot organiza în echipaje de trei persoane, iar cei de liceu, câte doi într-un echipaj. Concursul se desfășoară vineri 27 octombrie 2017,  ora 12.00, la Colegiul Național <<Mihai Viteazul>>, iar înscrierile se vor face la dra prof. Adriana Bota sau la Fundația <<Mihai Viteazul>>. ”- a spus prof. ing. Maria Peligrad.

Potrivit acesteia, secțiunea „Istorie”- este deschisă elevilor de gimnaziu și liceu, programa pentru concurs cuprinzând: din Manualul  „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la Revoluția din 1821” – cl. – XI – Editura Didactică și Pedagogică, București 1998, lecția:  „Unirea politică din 1600 și consecințele ei istorice”, pag. 306 – 313 inclusiv, iar secțiunea „Literatură” este pentru clasele de liceu, programa pentru concurs cuprinzând: „Pașa Hassan” – George Coșbuc, „Românii supt Mihai Voievod Viteazul ”-Nicolae Bălcescu, „Cântecul lui Mihai Viteazu” – creație populară.

„Elevii premiați și participanți (în limita locurilor disponibile) sunt invitați să efectueze, sâmbătă 4 noiembrie, la excursia documentară – premiu:  <<Mihai Viteazul și reîntregirea României>>, excursie care își propune să facă o trimitere obiectivă la ceea ce ne-a lăsat Mihai Viteazul, adică, visul Unirii (…). Pe de altă parte, după cum se știe, 2017 este anul în care se aduce în atenția opiniei publice trecerea a 100 de ani de la marele război de reîntregire și de la vitejia poporului nostru, pentru că, să nu uităm celebrele cuvinte ale generalului Eremia Grigorescu, de la Mărășești, care într-un moment în care ostașii români se străduiau să își împrospăteze ținuta în fața atacului trupelor germane, a pronunțat celebrele cuvinte: <<Pe aici nu se trece>>, cuvinte pe care trebuie să le avem tot timpul în fața ochilor și pe care putem să le completăm: pe aici nu se trece,  de aici nu se ia nimic, este pământul țării noastre.”- a precizat prof. ing. Maria Peligrad.

 

Adunare populară…

Potrivit acesteia, din program nu va lipsi nici Adunarea Populară, la grupul statuar Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe. Aceasta va avea loc duminică, 29 octombrie, cu plecarea de la Catedrala Ortodoxă, după oficierea sfintei liturghii. La grupul statuar va avea loc o prezentare a personalității și a importanței lui Mihai Viteazul în istoria neamului românesc, după care se va desfășura un program artistic susținut de elevi, preșcolari, tineri din județ.

„Îmi exprim dorința de a fi cât mai mulți la aceste manifestări!”- a declarat prof. ing. Maria Peligrad.

 

****

Continuă înscrierile la Balul de vineri, 6 octombrie

 

Pe această cale, președinta Fundației a transmis că mai sunt locuri disponibile la Balul costumului popular organizat în data de 6 octombrie, la Sfântu Gheorghe.

Manifestarea, concepută în urmă cu doi ani, sub forma unui eveniment la care costumele populare tradiționale sau piese ale acestora vor fi în centrul atenției, își propune să ofere un prilej de socializare, comunicare, informare și de întărire a relațiilor dintre oamenii locului, dar și de promovare a portului popular și a comorilor, valorilor lăsate de străbuni: bunătate, credință, solidaritate:

„Mai sunt locuri disponibile la bal, iar persoanele care doresc să participe se pot prezenta vineri, 6 octombrie, de la ora 19.00, la sala de evenimente Santana, din municipiu. Important este să fim împreună și să ne prindem în hora neamului românesc, cu cântec, joc și costum popular românesc.”- a spus prof. ing. Maria Peligrad.

De-a lungul celor peste 27 de ani de activitate, Fundaţia „Mihai Viteazul” a organizat numeroase evenimente şi activităţi culturale. Festivalul de colinde și obiceiuri „Crăciunul la români”, Sfatul seniorilor”, Sărbătoarea Mărţişorului – tradiţie şi modernitate, Festivalul coral „George Sbârcea”, sunt câteva dintre acestea.

 

Ana Ciorici Costache

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail