Fundaţia „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe a început pregătirile pentru organizarea evenimentului intitulat „Mihai Viteazul şi Visul Unirii”, dedicat celor 415 ani de la intrarea domnitorului în Alba Iulia şi de la realizarea primei Uniri a Ţărilor Române.

Preşedinta Fundaţiei, prof. ing. Maria Peligrad a declarat – ieri – că manifestarea „Mihai Viteazul şi visul Unirii”, ajunsă la cea de-a XXV-a ediţie, va debuta la finele acestei luni, în data de 26 octombrie: „Anul acesta se desfăşoară a XXV-a ediţie a manifestării Mihai Viteazul şi Visul Unirii. Este prima manifestare mare organizată de Fundaţia Mihai Viteazul, la o lună şi zece zile de la înfiinţarea sa – în 20 septembrie 1990. Am ţinut la această manifestare pentru că ea reprezintă un omagiu adus înaintaşilor noştri, a celui care a reuşit cu mai bine de 400 de ani în urmă să realizeze prima Unire a Ţărilor Române. Chiar dacă ea nu a rezistat decât câteva luni în istorie, a lăsat ceva nepreţuit pentru români: visul Unirii, visul întregirii celor de o limbă şi tradiţii, celor din acelaşi neam. De aceea, noi sărbătorim intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia,” a declarat preşedinta Fundaţiei, prof. ing. Maria Peligrad, care a precizat că pregătirile pentru eveniment sunt în plină desfăşurare.

Manifestările vor începe în data de 26 octombrie, la ora 12.15, în Piaţa Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, unde vor fi depuse flori şi va avea loc un ceremonial religios, urmat de o evocare a evenimentelor istorice şi de un program artistic.

Concursuri pentru elevi

Potrivit preşedintei Fundaţiei, în data de 30 octombrie (joi), începând cu ora 13.00, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din municipiu se va desfăşura un concurs de istorie – literatură organizat cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna. Prof. ing. Maria Peligrad a precizat că elevii de clasa a VIII-a şi din ciclul liceal de la şcolile din judeţ, care doresc să participe la acest concurs se pot înscrie începând de astăzi, la profesorii de istorie.

În cadrul manifestării „Mihai Viteazul şi Visul Unirii” va fi organizat şi un concurs de eseuri, adresat elevilor claselor I-XII din judeţ, a mai spus prof. ing. Maria Peligrad: „Anul acesta am dori să premiem cel mai bun eseu de o pagină A4, cu titlul <<Ce înseamnă pentru tine Mihai Viteazul>>. Sunt invitaţi să participe elevii claselor I – XII, iar premiile vor fi acordate pe cicluri: pentru ciclul primar, gimnazial, liceal”, a spus preşedinta Fundaţiei, care a precizat că eseurile pot fi predate până în data de 27 octombrie, la adresele [email protected][email protected]urmând ca premierea  să se realizeze în data de 30 octombrie (a.c.).

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail