La Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna a ajuns deja o parte dintre manualele şcolare necesare pentru anul şcolar 2014- 2015.
Potrivit informaţiilor oferite de inspectorul şcolar general adjunct al ISJ Covasna, doamna prof. Rădiţa Palela, 31,9% dintre manualele pentru care s-a încheiat contract, au ajuns deja la sediul instituţiei
„Am încheiat 72 de contracte pentru retipărirea manualelor de la secția română și maghiară. Am primit manualele în raport de 34,2 % la secția română și 29,4% la secția maghiară. Deci, față de contractele încheiate, avem acoperit în raport de 31,9% ”, ne-a spus doamna inspector şcolar general adjunct, Rădiţa Palela. Aceasta a precizat că pentru clasele I și a II- a manualele vor fi contractate de Ministerul Educaţiei Naţionale, după licitație, iar pentru clasele III-X au fost încheiate contracte cu 16 edituri.
**
Din toamnă se doreşte introducerea manualelor în format digital, la clasele I şi a II-a.
Ministrul Educaţiei Naţionale declara la începutul acestei săptămâni că introducerea manualelor digitale reprezintă un pas necesar spre modernitate: „Faptul că din această toamnă elevii claselor I şi a II-a vor avea manuale noi, inclusiv în format digital, marchează o nouă pagină în istoria educaţiei româneşti. Acesta este un moment important în evoluţia şcolii şi în dezvoltarea societăţii româneşti. Introducerea manualelor digitale este un pas necesar spre modernitate, o adaptare a sistemului de învăţământ la lumea tehnologiei şi la ceea ce se întâmplă în mod concret în viaţa generaţiilor actuale de copii. Practic, prin intermediul manualelor digitale, şcoala românească se apropie de elevi şi răspunde mai bine nevoilor şi aşteptărilor acestora. Cea mai mare parte a copiilor trăiesc în era digitală. Este aşadar momentul ca şi şcoala să ofere elevilor instrumente şi metode de învăţare adaptate lumii tehnologice în care ei se află deja”, a declarat Ministrul Remus Pricopie, potrivit unui comunicat postat luni pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale. Ministrul a mai spus că acest proces de modernizare a sistemului de învăţământ va continua în anii următori. „Astfel, odată cu aprobarea noilor programe şcolare pentru ciclurile primar, gimnazial şi liceal, toţi elevii din România vor putea beneficia, treptat, de manuale noi, în format digital”, a declarat ministrul, potrivit comunicatului de presă.
Ana Alina Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail