Noul an școlar este pe cale să înceapă, pregătirile fiind în plină derulare. 309 unități de învățământ vor funcționa în județ, și în majoritatea dintre acestea s-au efectuat lucrări de igienizare, iar în unele, lucrări de modernizare, reabilitare, extindere sau chiar și de construcție a unor noi clădiri sunt planificate să se desfășoare. În ceea ce privește autorizațiile sanitare de funcționare, județul Covasna stă bine, aici existând aproximativ 20 de unități care nu au încă autorizație, dar pentru care există soluții. În același timp, doar 14% din totalul clădirilor școlare nu au autorizații de securitate la incendiu, însă și în acest sens se fac demersuri, a informat conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc ieri, inspectorul școlar general al IȘJ Covasna, prof.  Kiss Imre, a vorbit despre stadiul pregătirilor pentru noul an școlar, în județul Covasna.

Potrivit acestuia, în noul an școlar vor funcționa 309 unități de învățământ, dintre care 308 – de stat și una privată (Școala Postliceală FEG, din Târgu Secuiesc).

În ceea ce privește autorizațiile de securitate la incendiu, inspectorul școlar general a declarat că există 56 de clădiri care funcționează fără a deține astfel de autorizații (cu precizarea că autorizaţia se acordă pe clădire, nu pe unitate școlară, și trebuie ținut cont de faptul că sunt unități care au mai multe corpuri de clădire).

„Restul clădirilor, ori sunt deja autorizate, ori nu necesită acest act administrativ, conform legii. Deci, practic, ceea ce trebuie urmărit în continuare este situația celor 56 de clădiri, care sunt în evidența Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Este nevoie, conform legii, să se obțină autorizația de securitate la incendiu. Este un  proces mai lung (…). Sunt cazuri în care este nevoie de investiții mai mari – unde trebuie să se construiască scări de incendiu exterioare; în unele situații este chiar nevoie de modificare de structură, deci, practic, nu se pot realiza de la o zi la alta (…).” – a explicat inspectorul școlar general, prof. Kiss Imre.

Acesta a menționat că anul trecut, 58 de clădiri școlare nu aveau autorizație ISU, iar în prezent sunt 56, pentru că, între timp, două clădiri au obținut această autorizație. Rezultă că 14% din totalul celor 400 de clădiri în care se desfășoare activități specifice procesului de învățământ, nu au, deocamdată, autorizație, însă, aproape peste tot, se fac demersuri pentru obținerea acesteia.

„Aproape peste tot au început și sunt în derulare procedurile de autorizare. Directorii țin legătura cu ISU Covasna și cu primarii – pentru că orice investiție și orice modificare la aceste clădiri se poate executa doar cu un sprijin financiar, cu alocări financiare. Sunt situații în care sunt clădiri implicate în proiecte PNDL sau POR, iar la altele, cum spuneam, sunt necesare investiții mai serioase. Asta nu înseamnă că este un semn de panică (…)! Să știți că sunt preocupați atât directorii, cât și primarii, de a intra în legalitate, dar durează… nu se poate rezolva de la o zi la alta și nici chiar  de la un an la altul. Sunt avize acordate, ceea ce înseamnă că deja s-a depus o documentație, urmează să se facă niște lucrări și după finalizarea lucrărilor să se poată întocmi dosarul de autorizare (…). Nu sunt în pericol copiii. Nu au fost nici până acum!”- a explicat inspectorul școlar general, prof. Kiss Imre.

În ceea ce privește autorizațiile sanitare de funcționare, acordate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Covasna, comparativ cu alte județe, în județul nostru situația este destul de bună, în sensul că 20 de unități de învățământ nu au, momentan, autorizația de funcționare, dar, cu siguranță, unele dintre acestea o vor obține în cursul anului.

„Toate școlile au autorizație de funcționare, până când, după un control anume, sau dacă se întâmplă ceva, i se retrage și, vă spun acest lucru pentru că au fost școli care erau în ordine și de la moment dat și- au pierdut această autorizație”- a precizat inspectorul școlar general.

 

De ce nu au acele școli autorizație sanitară de funcționare? Există soluții!

 

De exemplu la Grădinița cu program Normal Belin, este o construcție nouă, prin programul PRET, care încă nu are recepția finală, deci nu are nici autorizația sanitară de funcționare obținută, însă o va obține.

„Grădinița cu Program Normal din Belin, momentan nu are autorizație, dar peste câteva săptămâni sau chiar și mai devreme sau în cursul lunii septembrie- octombrie, va obține autorizație. Documentația nu este finalizată.”- a precizat inspectorul Kiss Imre.

La Vârghiș, grădinița și școala nu au autorizație sanitară de funcționare, dar se lucrează la montarea unui filtru de apă:

„La Vârghiș au avut autorizație sanitară de funcționare până în septembrie, când s-a făcut proba la apa centralizată, a reieșit faptul că aceasta nu corespunde, nu este potabilă – în tot satul – și s-a retras autorizația,  deci, la Vârghiș nu este autorizație sanitară de funcționare, deocamdată. Din ceea ce știu, se lucrează la montarea unui filtru de apă, dar oricum trebuie să se rezolve situația apei în toată localitatea.”- a precizat inspectorul școlar general.

La Micfalău este aceeași situație: în toamnă s-a făcut probă din apa de rețea și, momentan, nu există autorizația sanitară de funcționare, dar se poate rezolva situația prin montarea unui filtru de apă.

„Micloșoara nu a avut niciodată autorizație sanitară de funcționare, dar și acolo, în câteva zile sau săptămâni se va finaliza montarea unui filtru de apă.”- a menționat inspectorul Kiss Imre.

În Racoșul de Sus, de ani de zile, atât grădinița, cât și școala, sunt pe lista celor fără autorizație din partea DSP. Motivul este tot apa nepotabilă, a menționat conducerea IȘJ Covasna. Soluția în viitor este că Racoșul de Sus, care aparține de Baraolt, va fi inclus într-un proiect prin care să se ducă acolo apa centralizată, de la Baraolt – a spus inspectorul școlar general.

În zona Buzaielor mai sunt câteva unități fără autorizație sanitară de funcționare. Printre acestea, grădinița din Floroaia Mare și din  Floroaia Mică și Școala Primară din Floroaia Mică.

„Aici au fost grupuri sanitare exterioare și de aceea nu au primit autorizație sanitară de funcționare. La Grădinița cu Program Normal Floroaia Mare se va amenaja un grup sanitar în interiorul clădirii, cu sprijinul financiar al Primăriei. Probabil că până în decembrie vor putea obține autorizația sanitară de funcționare (…). Practic, există o soluție și în acest caz. La Grădinița cu Program Normal Floroaia Mică și școala din Floroaia Mică, avem, practic, o clădire, cu mai multe săli și, neavând wc, nu are autorizație nici grădinița și nici școala. Aici sunt două soluții: s-a construit o grădiniță nouă, prin programul PRET și este 98% finalizată, dar încă nu este făcută recepția finală și abia după aceasta se va obține autorizația (…). Pentru Școala primară (din Floroaia Mică – n.r.), Primăria a inițiat în cadrul GAL (Grup de Acțiune Locală), un proiect de extindere  și în cadrul acestei extinderi, este prevăzută și amenajarea unui grup sanitar. Deci, și aici se poate rezolva situația în vederea obținerii autorizației.”- a explicat inspectorul școlar general.

Grădinița cu Program Normal – din Crasna, Grădinița cu Program Normal nr.2 din Ciumernic și Grădinița Nr. 3 Sita Buzăului,  nu au fost până acum pe lista celor fără autorizație sanitară de funcționare.  Au apărut pe listă doar acum, din cauza faptului că s-au făcut niște lucrări de reabilitare și de reparații capitale, în cadrul proiectelor PNDL și dacă s-au făcut intervenții, automat și-au pierdut autorizația sanitară de funcționare și vor trebui să obțină din nou atât această autorizație, cât și autorizația ISU, a explicat inspectorul, care a menționat că și în acest caz, situația se va rezolva.

O altă unitate de învățământ fără autorizație sanitară de funcționare este în Zăbala, la Școala Gimnazială Nr. 1.

„Acolo, anul trecut, în octombrie- noiembrie,după un control, s-a pierdut această autorizație. (…) Primăria avea depus un proiect prin PNDL – însă nu a obținut finanțare, deși tot avea speranțe. (….)”- a precizat inspectorul școlar general.

 

Bani pentru investiții în grupuri sanitare

 

Potrivit acestuia, la Zăbala, situația se va rezolva printr-o altă cale.  Prin Hotărârea de Guvern 363, apărută în Monitorul Oficial 459 din 7 iunie, s-a prevăzut repartizarea unor sume prin transferul de buget de stat, către bugetele locale, pentru un număr de 858 de unități de învățământ din țară, în vederea realizării de lucrări de investiții necesare aducerii de  grupuri sanitare la standardele în vigoare, pentru obținerea autorizației sanitare de funcționare. Zăbala se numără printre localitățile pentru care s-au alocat fonduri. Alături de Zăbala, bani pentru investiții în grupuri sanitare și în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare au obținut, prin HG363, alte trei localități:

„Din județul nostru, în acest program au intrat patru instituții: la Ariușd – grădinița și școala; Școala Primară Hetea și Școala Gimnazială Zăbala. Acestea au primit fonduri în acest sens. Sumele prevăzute se vor transfera către bugetele locale, prin intermediul IȘJ, iar Consiliile Locale răspund de utilizarea sumelor (…)”- a precizat inspectorul școlar general.

Soluții pentru obținerea autorizațiilor sunt,  însă acestea nu se vor putea aplica de pe-o zi pe alta,a precizat inspectorul.

„Sunt 20 de cazuri în care nu există autorizație sanitară de funcționare, dar toate au soluții care se vor adopta ori în termen foarte scurt, ori în termen mai lung. Sperăm ca pe parcurs să nu mai existe alte localități în care apa existentă să nu fie potabilă. Acestea sunt niște chestiuni extrinseci (…). Printre soluțiile în aceste situații se numără procurarea de dozatoare de apă, care deja există în foarte multe școli, chiar dacă apa din rețea este potabilă. Soluții, de fiecare dată s-au găsit. Acolo unde nu s-au procurat astfel de dozatoare, le-am sugerat primarilor să facă aceste achiziții.”- a precizat inspectorul Kiss Imre.

Controale pe teren

Conducerea IȘJ Covasna a declarat că în această perioadă se derulează controale pe teren, la unitățile de învățământ covăsnene, controale prin care se dorește monitorizarea pregătirilor pentru noul an școlar.

Echipe mixte, formate dintr-un reprezentant al IȘJ, al DSP și al Prefecturii, au demarat controalele pe teren, săptămâna aceasta, și, dacă va fi cazul, le vor continua și săptămâna viitoare, până vor ajunge în toate școlile și grădinițele.

Se dorește să se vadă la fața locului cam ce înseamnă pregătirea anului școlar și în ce măsură sunt școlile pregătite,  igienizate,  dar și dacă sunt situații în care din cauza începerii unor lucrări de reparații, deschiderea anului școlar ar putea avea de suferit. Astfel de situații nu au fost, însă, depistate.

„Deocamdată nu avem astfel de situații, deci, peste tot, școala poate să înceapă pe data de 9 septembrie. ”- a afirmat inspectorul școlar general.

 

Investiții în școli și grădinițe

 

Investiții și lucrări de reparații s-au derulat, se derulează sau sunt pe cale să pornească, în unele unități de  învățământ din județ.

Astfel, în  afară de lucrările ce se vor desfășura prin deja amintita HG 363, în care sunt incluse  4 unități de învățământ, în alte 38 de unități, de acum încolo, se vor derula lucrări de reparații capitale, extinderi, reabilitări, prin PNDL-I, PNDL-II, a menționat conducerea IȘJ Covasna.

„90% sunt neîncepute. Unele sunt în fază de licitație, dosare (…), dar până se trece de birocrație mai este, deci s-ar putea ca lucrările propriu-zise, cele neîncepute, să pornească doar la sfârșitul anului școlar. (…) Sunt proiecte depuse de către Primării, nu de către Inspectorat.”- a declarat inspectorul școlar general, prof. Kiss Imre.

De exemplu, sunt și grădinițe deja realizate, prin proiectul PRET, printre acestea numărându-se cele de la Catalina și Estelnic. La Dobârlău, copiii se vor muta în grădiniță nouă. La Bobocea, lucrările la noua grădiniță sunt realizate în proporție de 80%, dar și la Ciumernic.

În același timp, printre lucrările începute, prin diverse programe și surse de finanțare, se numără cele de la Grădinița „Prichindel”, din Întorsura Buzăului și la Brădet, s-au realizat lucrările în proporție de 90%; la Sita Buzăului, există constructor, și luni ar fi trebuit să înceapă acolo lucrări de consolidare și reabilitare.

Așadar, în general, lucrările de modernizare și de dezvoltare a infrastructurii școlare, merg în linie dreaptă. Într-un singur loc din județ există, însă, lucrări neterminate de aproximativ trei decenii: la Baraolt, unde un campus școlar a început să fie construit acum 30 de ani.  Este cea mai mare investiție nerealizată, din județ. Speranțe sunt, însă, ca lucrările să fie reluate, prin PNDL, pentru că un proiect în acest sens, pe lista de finanțare.

Conform IȘJ Covasna, nu există informații de la conducerea școlilor și nici temeri că aceste demersuri și lucrările deja începute ar putea să afecteze bunul mers al procesului educativ, din noul an școlar.

Potrivit inspectorului școlar general, lucrări mici, de întreținere, reparații și igienizării, s-au cam făcut peste tot. Deci, situația de până acum arată că, în județul Covasna, școala poate să înceapă, a precizat conducerea IȘJ.

 

80% dintre manuale, au sosit. Cele de clasa a VII-a, în așteptare

 

În ceea ce privește situația manualelor școlare, inspectorul școlar general Kiss Imre a declarat că acestea au sosit în proporție de 80%.

„Vorbim despre retipăriri. Au sosit în proporție de 80%, însă o problemă avem la clasa a VII-a, unde ar trebui să avem manuale noi și nu au sosit nici la secția română, nici la secția maghiară, deocamdată, iar școala începe peste aproape trei săptămâni. Aceste manuale au fost alese, contractate, urmează să le primim, dar încă nu au sosit. În rest, cele retipărite, vin în fiecare zi. Deci, vom avea manuale pentru toți, cu excepția celor din clasa a VII-a, care s-ar putea să nu le aibă chiar din  prima zi de școală, dar în cursul lunii septembrie, le vor primi și acești elevi.”- a spus inspectorul școlar general.

 

Structura anului școlar 2019-2020, diferită față de anul școlar anterior

În conformitate cu ordinul ministrului Educației Naționale nr. 3.191/2019 privind structura anului şcolar 2019-2020, cursurile anului şcolar 2019-2020 încep luni, 9 septembrie și sunt dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

 

Potrivit Ordinului, anul şcolar 2019 – 2020 se structurează pe două semestre, după cum urmează: semestrul I are 15 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 9 septembrie 2019 – 20 decembrie 2019. Cursurile semestrului I vor începe luni, 9 septembrie 2019  și se vor derula până vineri, 20 decembrie 2019.

În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019, elevii claselor din învăţământul primar şi copiii din grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Vacanţa de iarnă  va începe sâmbătă, 21 decembrie 2019 – până duminică, 12 ianuarie 2020, după care va începe semestrul al II-lea. Acesta va avea 20 de săptămâni de cursuri dispuse în perioada 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020. Cursurile acelui semestru se vor desfășura de  luni, 13 ianuarie 2020 – până vineri, 3 aprilie 2020, după care va urma vacanţa de primăvară – sâmbătă, 4 aprilie 2020 – marţi, 21 aprilie 2020. Copiii se vor întoarce la școală și la grădiniță – miercuri, 22 aprilie 2020 – pentru a urma cursurile semestrului al II-lea, până vineri, 12 iunie 2020. Vacanţa de vară  va începe sâmbătă, 13 iunie 2020.

 

Relația școală- părinte- copil, fundamentală

 

Prof. Kiss Imre, a subliniat că, pentru bunul mers al procesului educativ, este foarte importantă relația școală – părinte – copil, dar și implicarea comunității.

Rugat să transmită un mesaj, în preambulul deschiderii noului an școlar, inspectorul școlar general a răspuns:

„Sunt și eu părinte, deci, prima dată pot să vă răspund și din calitate de părinte (…). Dacă ești părinte și ai copii în școală, trebuie să ai un fel de atașament față de școală. Dacă părintele este interesat de ceea ce se întâmplă cu copilul, de la prima oră, până la ultima oră, înseamnă că și școala, ca furnizor de serviciu educațional, poate să relaționeze și să colaboreze cu familia copilului. Mereu vorbim despre unitate: despre relația școală-elev- părinte, despre relația dascăl-părinte- elev. Această unitate trebuie păstrată! Dacă unul dintre acești factori lipsește, înseamnă că educația nu poate să își atingă obiectivul principal. Deci, este foarte importantă relația dintre școală-părinte- elev, dar și implicarea comunității! Școala este întreținută de comunitatea locală; ar fi factorul numărul 4. Trebuie implicare permanentă și grijă permanentă din partea Consiliilor Locale, ca școala să funcționeze în condiții foarte bune și să asigurăm tuturor copiilor condiții corespunzătoare pentru învățare, pentru educație!”- a transmis prof. Kiss Imre.

 

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail