Sursa foto: Elena Maria Popica
Vorba unui cioban – Gheorghe Fântână Dârdea – zice un mare adevăr: „Stâna şi ciobănia au început poezia”, la balada păstorească Mioriţa făcând trimitere. Ca orice comunitate păstorească puternică de pe la noi, zona Covasna are o variantă proprie a „Mioriţei”, culeasă de învățătorul Aurel Hulpoi prin anii ’60 (informator Dumitru Popa, născut în 1892, 4 clase, din Zăbala)
Pogoară, pogoară pe plai
Tot nouă ciobani
De sunt veri primari
Şi cu unul zece.
El e streinor
Cu oiţe multe
Câte pietre-n munte
Atâtea-s cornute,
Câte pietre-n cale
Atâtea-s mioare,
Câte pietricele
Atâtea-s mieluşele.
Vai, nouă ciobani
De sunt veri primari
Ei că s-au vorbit
Şi s-au sfătuit
La apus de soare
Pe el să-l omoare.
Bănişori să-i ia,
Oiţe să-i ia
Şi să le-mpărţească,
Să le răspândească.
Dar o mieluşică
Ea o ocheşică,
Ea mi-i auzea
Şchioapă se făcea,
În urmă rămânea
Şi unde-mi zbiera
Locul tremura,
Brazii veştejea,
Iarba se pârlea.
Dar stăpânul ei
Cârlig răsucea
Şi în loc stătea
Oiţa-ntreba:
– Oiţă, lăiţă,
Mie drăguliţă,
De când te-am văzut
Şi te-am cunoscut
Aşa n-ai făcut.
Dar nu v-am păscut
Tot prin livezi verzi?
Apă nu v-am dat
La izvoare reci?
Ori nu v-am culcat
Pe-ale vârfuri-nalte
Unde vântul bate?
Oiţa-mi grăia:
– Stăpâne, stăpâne,
Stăpâniorul nostru
Ba tu ne-ai culcat
Pe-ale vârfuri-nalte
Unde vântul bate
Şi tu ne-ai păscut
Tot prin livezi verzi
Şi apă ne-ai dat
La izvoare reci.
Vai, nouă ciobani
De sunt veri primari
Ei că s-au vorbit
Şi s-au sfătuit
La apus de soare
Să mi te omoare
Bănişori să-ţi ia,
Pe noi să ne ia
Să ne împărţească,
Să ne răspândească.
Stăpânul grăia:
– Oiţă, oiţă,
Mie drăguliţă,
De m-or omorî
Voi mi-ţi îngropa
În târla oilor,
În jocul mieilor,
În dosul stânii
Să-mi aud câinii.
Cârligelul meu
Voi că mi-l veţi pune
Stâlp la căpătâi,
Iar cu mângâiere
Fluieraş de soc
Ce-mi zice cu foc
Voi că mi-l veţi pune
Sub uşa târlei
Vântul când o adia
Fluierul mi-o mişca
Fluierul mi-o zice
Oile s-or stânge
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge.
Ah, străin de mine
Mult străin în lume
Nici un ajutor
De la Dumnezeu
Şi stăpânul meu.”
În varianta covăsneană, lipsesc alegoria morţii, apoteoza ciobanului, întâlnirea cu maica bătrână, portretul ciobanului, nunta mioritică şi cadrul nupţial. Numărul ciobanilor este 10 şi nu 3, ca în majoritatea celorlalte variante. Apar două expresii referitoare la caţă (bâta cu cârlig), neîntâlnite în niciuna din variantele cunoscute. Finalul conţine o notă de înstrăinare, de asemenea neîntâlnită în alte variante ale Mioriţei. Aşadar „Mioriţa” covăsneană, încadrându-se în peisajul variantelor acestei balade româneşti tipice, are şi elemente particularizante.
Publicat de prof. Florentina Teacă, Voinești, Covasna Sursa: http://covasna-voinesti.blogspot.ro/2017/05/pogoara-pogoara-pe-plai-miorita.html
