Teatrul „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe îşi deschide duminică noua stagiune de spectacole 2015-2016, în cadrul căreia va prezenta peste zece producţii proprii, dintre care patru premiere.

În cadrul primei conferinţe de presă pe care noul manager Anna-Maria Popa  a organizat-o,  au fost prezentate noile spectacole din stagiunea teatrală de anul acesta şi noile  planuri pe care conducerea le are pentru public.

Chiar dacă este neobişnuit ca stagiunea să fie deschisă de către alţi actori decât cei ai teatrului, anul acesta conducerea instituţiei de cultură a gândit o nouă abordare în ceea ce priveşte debutul stagiunii. Astfel, dorind să ofere o porţie de teatru de calitate, gratuit, tuturor locuitorilor, conducerea teatrului „Andrei Mureşanu” a ales să invite publicul la piesa „Familia Offline”, în regia lui Radu Apostol  pe data de 6 septembrie de la ora 17:00, în sala mare a Teatrului.

Spectacolul „Familia Offline”, care tratează o temă de actualitate, respectiv cea a copiilor rămaşi în țară, ca urmare a migraţiei părinţilor la muncă în străinătate, face parte dintr-un proiect mai amplu iniţiat de Asociaţia Culturală Replika, denumit „Copiii migraţiei – Turneu de teatru educaţional în Transilvania”. Turneul este finanţat printr-un grant câştigat de Asociaţia Culturală Replika, şi face parte din programul „Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european”.

„Familia Offline” vorbește despre maturizarea în absența părinților, punând accentul pe transformările bruște și pe deciziile radicale pe care copiii le iau din nevoia de a se adapta la noile roluri sociale pe care le impune situația lor familială. Când copiii devin proprii lor părinți, lumea întreagă e un pachet de griji și așteptări cu viitor fragmentat între aici, acasă și acolo, la mama și tata – deveniți ecoul prelung al unei voci la telefon. Maturizarea copiilor naște întrebări inocente, tandre și cinice despre lumea în care trăim: Când suntem destul de mari ca să creștem singuri? Când devenim mama? Și când mama nu e, cine e mama?

După spectacol, de la ora 18:00 va avea loc o prezentare dedicată pedagogilor, cu artiştii implicaţi în proiect, despre educaţia prin teatru sau cum să folosim teatrul în educație. De asemenea, cei doi actori care vor ţine prezentarea lansează trei cărţi care pot deveni suport pentru pedagogi în aplicarea celor discutate în cadrul prezentării. Atât intrarea la spectacol cât şi la prezentare, este liberă. „Ne-ar interesa să vină cât mai multă lume, în număr cât mai mare, pentru că nu ştiu când mai prindem o ocazie de genul acesta”, a declarat Anna-Maria Popa.

În data de 27 septembrie, de la ora 19:00, la sala Studio va avea loc prima premieră a stagiunii, cea a piesei „Contra progresului”, în regia lui Cristian Ban, o comedie despre natura umană, după cum însuşi regizorul a dezvăluit. „Este un text care face parte dintr-o trilogie care a cucerit Europa, fiind foarte montat, trilogia Contra progresului, Contra democraţiei şi Contra iubirii. Ultimele două s-au mai montat în ţară, dar Contra Progresului este pentru prima dată montat în teatru. Sunt şase scene scurte, fiind o comedie despre natura umană”, a  spus pe scurt regizorul Cristian Ban.

În data de 28 septembrie, de la ora 19:00, sala mare a teatrului va găzdui proiectarea filmului „Autoportretul unei fete cuminţi” de Ana Lungu, având-o ca protagonistă pe actriţa TAM, Elena Popa. Filmul a avut premiera mondială,  în prezenţa regizoarei Ana Lungu şi a actriţei Elena Popa, pe 25 ianuarie, la cinematograful Pathe 6 din Rotterdam. Filmul a câştigat marele premiu la Festivalul Internaţional de Film Crossing Europe din Linz, Austria.

TAM promovează două abonamente accesibile

Din dorinţa de  se adresa tuturor iubitorilor de teatru, conducerea TAM promovează două tipuri de abonament: simplu, cu valoare de 100 de lei, şi redus, pentru elevi, studenţi şi pensionari, cu valoarea de 65 de lei.

 „Am mers pe ideea de două variante de abonamente simple: varianta de 100 de lei pentru toată lumea şi varianta de preţ redu, la 65 de lei, pentru elevi, studenţi şi pensionari. Ceea ce am adus în plus pe aceste abonamente este oferta pe care noi o considerăm bogată, care constă în 10 spectacole”, a spus noul manager.

Spectatorii vor putea viziona cele 4 spectacole din stagiunea trecută: ”Împreună”, “Ţ(T)ara mea”, “Sfântul din Sfântu Gheorghe” şi “Colibri”, două reluări “Melancolia şi misterul unei străzi” şi “Mai întâi te naşti”, şi cele patru premiere anunţate pe site: “Contra progresului”, după care va urma premiera  Mirelei Bucur, “Doi galbeni”, adaptare după Ion Creangă, premiera lui Radu Afrim, “Trei rupturi” şi ultima premieră, a Catincăi Drăgănescu, “Orb de lumină”, care va fi în februarie anul viitor.

. .

Despre spectacolul „Orb de lumină”, directorul TAM a menţionat că va fi un spectacol bilingv făcut în colaborare şi în parteneriat cu teatrul independent Osono.

„În afara de aceste 4 premiere incluse în abonament, mai avem două premiere pe care le pregătim anul acesta. Una va fi în ianuarie în regia lui Zolan Zakarias, dar nu o să vă dau mai multe detalii pentru că va fi un spectacol eveniment foarte frumos, şi în momentul în care vom avea absolut totul pus la punct, atunci o să anunţăm. Tocmai pentru că este un eveniment special nu am putut să îl  includem în abonament, pentru că, probabil că va avea un alt tarif. A şasea premieră, care va avea loc la finalul stagiunii este un parteneriat cu un teatru din Franţa. La fel, fiind un spectacol mai special nu am putut să îl includem în abonamente, dar şi despre acesta o să vorbim când ne apropiem de perioada respectivă”, a dezvăluit Anna-Maria Popa.

„Un aspect foarte important este că bilete şi abonamentele sunt disponibili şi la biroul de organizări evenimente  al Primăriei. Cel mai probabil, din luna octombrie  o să avem şi varianta de comandă a biletelor online. Suntem în curs de semnare cu cei de la Bilet Master, drept urmare şi biletele la TAM pot fi comandate online”, a mai spus managerul teatrului.

Potrivit Agerpres, Anna-Maria Popa a menţionat că în luna noiembrie Teatrul „Andrei Mureşanu” se va muta în clădirea cinematografului „Arta”, care este în curs de reabilitare, prin urmare din decembrie va juca în propriul sediu, iar spectacolele vor fi titrate şi în limba maghiară, vorbită de majoritatea localnicilor.

Publicul poate vota actorul anului

O noutate nemaiîntâlnită în cadrul TAM o reprezintă „Actorul anului”, modul în care publicul poate să-şi voteze actorul preferat, care, pe lângă prestigiosul premiu va câştiga, din partea TAM, finanţare pentru un spectacol în stagiunea următoare. Odată cu votarea actorului preferat, publicul este rugat să completeze un chestionar scurt, în baza căruia conducerea teatrului să poată înţelege nevoile pe care publicul le are, venind astfel în întâmpinarea acestuia.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail