O profesoară de la Grupul şcolar „Constantin Brâncuşi”, membră a Euro-Toques România a fost prezentă la promenada bucătăriei europene.

Luna aceasta, Parlamentul European şi-a deschis porţile pentru gastronomie. Astfel, în cadrul „Zilei Porţilor Deschise” de la Bruxelles, mai marii bucătari din 14 ţări europene s-au întrecut în a-i încânta pe europarlamentari cu preparate tradiţionale. La eveniment a fost prezentă şi Carmen Tordai, profesoară la Grupul Şcolar Constantin Brâncuşi din municipiul Sfântu Gheorghe.

Organizat de Comitetul Regiunilor de la Bruxelles, în colaborare cu Euro-Toques International, evenimentul a avut loc în perioada 10-13 octombrie a.c., aducând laolaltă bucătari renumiţi din 14 ţări europene, membre ale Euro-Toques International, care şi-au prezentat bucătăria tradiţională în faţa a 1400 de europarlamentari.

Carmen Tordai, profesoară de alimentaţie publică şi turism la Grupul Şcolar Constantin Brâncuşi, a avut ocazia să fie prezentă la acest eveniment, şi astfel, va putea, de acum, să împărtăşească elevilor elemente din cultura gastronomică a celorlaltor ţări europene.

Acest lucru se datorează deschiderii manifestate de preşedintele Euro-Toques România, Dumitru Burtea şi reprezentanţii asociaţiei, care au dorit să o aibă alături ca membră pe Carmen Tordai: „Am aderat la Euro-Toques în 2008, suntem doar elita bucătarilor, adică mai concret, maeştri în Arta Culinară. Acum o avem şi pe doamna profesoară, care ni s-a alăturat; dânsa nu este singura. Mai avem o profesoară, tot inginer în industria alimentară. Noi ne mândrim cu aceste persoane, pentru că nu e suficient să fi un bucătar de excelenţă, să găteşti cât se poate de bine, dacă în acelaşi timp nu ştii să-ţi prezinţi din toate punctele de vedere produsele”.

În ceea ce priveşte evenimentul de la Bruxelles, acesta ne-a spus că, aflaţi la a treia participare, au avut mare succes: „Când te prezinţi a 3-a oară ştii cu ce ai greşit din experienţa cu care te-ai pregătit în prima şi în a 2-a ediţie”, a spus Dumitru Burtea.

Meniul oferit a fost unul deosebit, încântând prin gust, savoare dar şi prin modul de prezentare: „N-am neglijat vânătorii, n-am neglijat pescarii. Gastronomia e cea care pune în mişcare agricultorii, viticultorii, pescarii, vânătorii, oameni de cultură şi o întreagă familie de bucătari”, a precizat Cornelia Ghişoi, maestru în arta culinară.

Perlele de ştiucă pe cruton de pâine umedă şi lămâie, pastrama de mistreţ uşor afumată cu cimbrişor de pădure, muşchiuleţul şi guşa de porc cu aromă de brad şi sos de merişoare, cârnăciori vânătoreşti gătiţi ca în regiunea Harghita, zacuscă românească picantă, gătite cu mult suflet şi profesionalism, au fost doar câteva dintre deliciile oferite de România ambasadorilor şi parlamentarilor europeni: „Faţă de celelalte ţări care s-au prezentat la această promenadă a bucătăriei europene, noi am venit cu ceva în plus: cu somelierii şi cu vinurile pe care să le prezinte, şi cu o gustare de întâmpinare. Prin sprijinul doamnei profesoare care a găsit sponsori, ni s-au oferit produse deosebite”, a mai spus preşedintele Euro-Toques România. Aşadar, ajutorul sponsorilor Elk Farm SRL din Odorheiu Secuiesc şi Bem Balogh SRL din Sfântu Gheorghe, a contat foarte mult.

Preşedintele Euro-Toques International, Daniel Rameau a fost foarte încântat de prestaţia bucătarilor români, transmiţându-le mulţumiri pentru participare şi urându-le ca pe viitor să aibă o colaborare cât mai fructuoasă la astfel de evenimente de prestigiu.

Astfel, se pare că evenimentul a fost unul de succes, iar bucătarii români au fost la înălţime. Directoarea Grupului Şcolar „Constantin Brâncuşi”, a dorit să mulţumească reprezentanţilor Euro-Toques România pentru iniţiativa lor: „E o onoare pentru noi, pentru că iată, ne-aţi facilitat plecarea aceasta la Bruxelles prin doamna profesoară, pentru că întotdeauna ne-am dorit să depăşim limitele oraşului, limitele judeţului, şi iată că am reuşit să depăşim şi limitele ţării. Avem câteva proiecte de tip „Comenius”, dar nu în domeniul gastronomiei,  şi de aceea vrem neapărat să ieşim, să fim cunoscuţi şi să cunoaştem ceea ce aduc nou celelalte ţări în domeniul gastronomiei, pentru că într-adevăr suntem săraci”, a spus Rodica Pârvan, directoarea Grupului Şcolar.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail