Municipiul Sfântu Gheorghe a preluat, în cursul zilei de ieri, patinoarul acoperit de lângă Arena Sepsi, publicul fiind așteptat pe gheață începând de astăzi după amiază.
În fiecare săptămână, miercuri și vineri, patinoarul este deschis pentru public, între orele 19.30 și 21.30, iar la sfârșit de săptămână între orele 11.00 – 13.00 și 19.00 – 21.00. Prețul biletelor de intrare este de 6 lei pentru copii, elevi și pensionari, și 9 lei preț întreg, iar prețul pentru închirierea patinelor este de 10 lei.
Având în vedere faptul că pe patinoarul acoperit de lângă Arena Sepsi vor avea loc antrenamente și se vor organiza competiții și turnee, vor fi zile de la sfârșit de săptămână în care nu va fi program pentru public, înainte de masă, ci doar în orele de după amiază. Acest lucru se va întâmplă și în weekendul următor când va avea loc cea de a patra ediție a Memorialului „Bogyán János” la hochei adresată echipelor de U8-U10 ani.
M.D.C.