Biserica ortodoxă din localitatea Vâlcele a devenit neîncăpătoare, duminică, zi de sărbătoare în care toți cei prezenți au ținut să le fie alături celor doi minunați OAMENI, preotul Ioan Tămaș Delavâlcele și fiul acestuia, preotul Vasile Antonie Tămaș, la momentul „predării ștafetei” de la tatăl care s-a pensionat, către fiul care a fost instalat preot paroh în parohia Vâlcele.
Acest moment important din viața comunității, la care au participat localnici și prieteni ai celor doi părinți, sosiți din localitățile județului Covasna dar și din județele Harghita, Cluj, Iași, Brașov, Constanța, Prahova, Deva și din București, a avut loc după Sfânta Liturghie la care au slujit, alături de preotul Ioan Tămaș Delavâlcele și preotul Vasile Antonie Tămaș, și preotul Ilie Bucur din localitatea Sărmașu, jud Mureș, preotul Iuliu Fărcaş, fost preot paroh în Araci și preotul Ovidiu Mureșan, inspector eparhial.
„Ce voi fi, când m-oi întoarce//la obârşie, la izvor?// Fi-voi dor atuncea? Fi-voi nor?”
În fața enoriașilor prezenți în biserica în care a slujit cu credință zeci de ani de zile, părintele Ioan Tămaș Delavâlcele, cu vădită emoție în suflet și în glas, a adresat mulțumiri tuturor celor care în decursul anilor i-au fost alături și l-au susținut. Referindu-se la momentul festiv al zilei de duminică, acesta a spus, printre altele: „ Iată că pentru mine a venit ziua în care trebuie, administrativ, să predau ștafeta băiatului meu, preotul Vasile Antonie. Oameni buni, ar trebui să fac un bilanț după 40 și ceva de ani de vechime în preoție, 14 ani de profesorat la Liceul „Mihai Viteazul”, 21 de ani de profesorat la Vâlcele- aș avea foarte multe de spus. (…) Să știți că la noi, în Maramureșul istoric, când se naște un copil (…) i se pune o carte de rugăciuni și, de obicei, cartea lui Coșbuc ( …) și moașa îi spune la copil: „ Să ajungi cât Coșbuc de mare! ”. În lumea spirituală nu am ajuns cât Coșbuc de mare, dar m-am străduit ca să slujesc spiritualitatea românească și neamul în care m-am născut. Mi-a fost un model „Cântecul obârșiei” a lui Blaga: „La obârşie, la izvor/ nici o apă nu se-ntoarce,/decât în chip de nor.//La obârşie, la izvor/ nici un drum nu se-ntoarce/decât în chip de dor.// O, drum şi ape, nor şi dor,/ ce voi fi, când m-oi întoarce//la obârşie, la izvor?// Fi-voi dor atuncea? Fi-voi nor?” Aceste versuri mi-au fost călăuză ori de câte ori m-am întors la Aita Mare, Aita Medie, Aita Seacă unde am prieteni și unde am slujit, ori pe la parohiile pe unde am mers cu Sfântul Maslu.”
Preotul Ioan Tămaș Delavâlcele i-a îndemnat pe enoriași să fie alături și de fiul său și, totodată, i-a rugat să-l viziteze, ori de câte ori au ocazia. „ Când veți avea drum prin Vâlcele, vă rog să mă căutați. Nu trebuie să dați telefon înainte, pentru că mă jigniți. Să știți că sunt pregătit în permanență cu un pahar de horincă, o bucată de slănină și un drob de brânză – astea le am permanent. Să știți că vă iubesc pe toți, și vă pomenesc în rugăciunile mele.!”
„…preoți care au lăsat dâre adânci de lumină”
Prezent la acest important eveniment al comunității vâlcelene, dr. Ioan Lăcătușu a spus, în discursul său: „Pentru parohia Vâlcele astăzi este un moment deosebit: această predare de ștafetă. În societatea românească tradițională era o tradiție ca băieții preoților să fie preoți, băieții militarilor să fie militari, băieții profesorilor să fie profesori, băieții CFR-iștilor să fie CFR-iști. Studiind documentele din istoria bisericii din zonă, au fost zeci de dinastii de preoți care au lăsat dâre adânci de lumină. De aceea, este o mare bucurie că asistăm la acest schimb de ștafetă, mai rară în zilele noastre. (…) De aici de la amvon am avut posibilitatea, în decursul anilor, să vorbim despre isprăvile părintelui. Părintele Ioan a fost în primul rând un preot mărturisitor la amvon, în mod deosebit, dar în același timp un profesor, un publicist, un eseist, un om implicat în viața Cetății. Părintele a spus lucrurilor pe nume, și asta i-a și supărat pe unii, dar adevărul trebuie spus mai înainte de toate. Astăzi avem posibilitatea, aici, să vă felicităm pentru toate acestea, să mulțumim PS Andrei că v-a încredințat cu acest titlu de iconom savrofor, ca o recunoaștere a întregii activități pe linie culturală, publicistică și eseistică. Să vă dea Bunul Dumnezeu sănătate! În același timp, să ne îndreptăm gândurile și înspre părintele Antonie. Dvs ați trăit într-o o perioadă în care ați avut confruntări multe, astăzi nu sunt cu nimic mai prejos provocările pe care trebuie să le gestioneze părintele Antonie. Este aliniat la timpul modern, stăpânește problemele de comunicare, mă bucură din suflet că are alături învățătorii, profesorii, nașii, prietenii din toată țara, chezăşie de solidaritate care îl va întări pentru ca să realizeze proiectele pe care le-a început încă înainte de a fi hirotonit. Cu bucurie și cu respect îi urăm mult succes și-l asigurăm de prețuirea și de sprijinul nostru.”
Vorbind și despre importanţa sărbătoare de anul viitor, Centenarul Marii Uniri, dr. Ioan Lăcătușu a menționat: „Suntem pe locurile unde s-a scris istorie românească, unde zeci de protopopi, preoți, fruntași români au făcut acțiuni dinaintea Unirii, au înfăptuit Unirea și au consolidat Unirea. De aceea, părinte Antonie, noi la anul trebuie să ne gândim foarte serios că alături de ceea ce se va întâmpla în tot județul, (…) să fim la înălțimea zilelor de astăzi. Momentele sunt grele, dar dacă strămoșii noștri au fost în stare să depășească momente și mai grele, n-om fi noi mai slabi ca ei!”
„Aveți nevoie de preoți buni, după care să mergeți…”
Lăsându-și parohia din localitatea Sărămaș, județul Mureș, preotul Ilie Bucur a ținut cu tot dinadinsul să fie prezent la acest moment important din „comună în care tricolorul este arborat pe fiecare stâlp” deoarece, după cum a amintit „în urmă cu câteva luni mi-a fost dat să-l văd pe micul ecran pe cel care este părintele Vasile Antonie, care în fața întregii țări a avut curajul să spună adevărul.” „Nu este ușor în ziua de astăzi să fii preot. Frățiile voastre lucrați fiecare la locurile voastre cu ceea ce este palpabil, noi preoții lucrăm cu sufletul Dvs, și este foarte greu. Trebuie să știți că preotul nu are numai această misiune de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu din fața Sfântului Altar, preotul trebuie să fie așa cum spune Imnul nostru românesc „preoți cu crucea-n frunte”. Noi trebuie să fim în fruntea frățiilor voastre și la bine și la rău, așa cum au fost frații noştri când mergeau la război și aveau pe paftală scris „Nihil Sine Deo- Nimic fără Dumnezeu”. Știu ce se întâmplă în Harghita, Covasna și județul Mureș, și sunt unul dintre aceia care nu pot să tac fiindcă altfel nu aș fi preot, fiindcă spune Sfânta Scriptură că „dacă noi vom tăcea, vor vorbi pietrele”. Scriam și spuneam întotdeauna; „Unde sunt preoții noștri care trebuie să fie în frunte?”- și iată că Dumnezeu mi l-a adus pe părintele Antonie la mine acasă- mi-a făcut o surpriză deosebită, împreună cu dl profesor Dan Tanăsă. Nu avem voie să tăcem fiindcă noi suntem pe pământul nostru românesc, pe pământul moșilor și al strămoșilor noștri, noi știm că părinții noștri au fost umiliți, noi știm că preoții au fost răstigniți pe ușile bisericilor, noi știm că frații noștri au fost decapitați, au trecut prin orori de nedescris. (…) Atâta timp cât este vorba despre pământul nostru românesc, când este vorba de mamă, de tată, de frați și de prieteni – atuncea nu mai putem să tolerăm. Îi spun părintelui Antonie lucrul acesta, în misiunea pe care o are (…) să aibă acel curaj și acea demnitate pe care a dovedit-o până acum, deoarece frățiile voastre aveți nevoie de dascăli buni, aveți nevoie de preoți buni, după care să mergeți, pentru că dacă nu aveți după cine să mergeți, și cine să vă îndrume, atuncea ne rătăcim. Părintelui Antonie îi doresc să fie un preot în cuvânt și în faptă, un preot cu adevărat, că numai în felul acesta biserica lui Hristos va dăinui!”
„Să te jertfești de fiecare dată pentru credincioșii rânduiți spre păstorire”
Ceremonia de instalare ca preot paroh în parohia Vâlcele a părintelui Vasile Antonie Tămaș a fost oficiată de preotul Ovidiu Mureșan, care i-a dăruit Evanghelia Sfântului Hristos și Sfânta Cruce spunând: „Dumnezeu să te mântuiască cu misiune curată, desăvârșită, grea dar frumoasă, și să iei această Sfântă Carte, Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos, să păstrezi toată rânduiala care este scrisă în ea și să mărturisești cu inimă cea bună, deplină și curată. Să iei și Sfânta Cruce, altarul de jertfă a bunului nostru Iisus Hristos, și să te jertfești de fiecare dată pentru credincioșii rânduiți spre păstorire. Să mai iei și cheia Sfântului lăcaș și să te ostenești, părinte, ca această casă a Tatălui să o ții deschisă, înfrumusețată și așa cum e la fiecare rugăciune (…), să fii binecuvântat pentru că iubești frumusețea casei Tatălui ceresc. Iubiți frați creștini, în aceste momente îmi vin în minte cuvintele Sfântului Ierarh vrednicul de pomenire Calinic, care nu zicea altceva decât „nu am venit să mă odihnesc în munca înaintașului meu, ci am venit să o continui”. Iată, frățiile voastre, sunteți învățați cu părintele Vasile Antonie, ca fiind feciorul părintelui Ioan. De acum să-l respectați mai mult, pentru că este păstorul duhovnicesc al enoriașilor din comunitatea Vâlcele. Nu mai este doar feciorul părintelui, iar aceste emoții pe care le am eu ca prieten în clipa asta, să le ai, părinte dragă, de fiecare dată când ridici mâinile la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă păzească mulți ani sănătoși și fericiți!”
„Vă mulțumesc pentru felul în care m-ați primit în brațele dumneavoastră!”
Înconjurat de enoriaşii pe care îi va păstori de acum încolo ca preot paroh, dar și de prietenii sosiți din colțuri de țară, aducându-i o mare bucurie în suflet, părintele Vasile Antonie Tămaș a adresat mulțumiri, la rândul său, tuturor celor care și-au adus contribuția la tot ce înseamnă OMUL Vasile Antonie Tămaș, în prezent. În discursul său, acesta a spus, printre altele:„Vreau să le mulțumesc celor din localitate, tuturor, începând de la cel mai bătrân, de la nenea Gheorghe, care vine duminica la biserică pe ploaie, pe ninsoare, pe ger și pe caniculă, pe jos, pentru că vrea el să vină pe jos (…). Vă mulțumesc pentru felul în care m-ați primit în brațele dumneavoastră! Părintele inspector m-a întrebat acum câteva zile dacă sunt fiu al satului. Nu sunt fiu al satului, dar sunt adoptat de către aceste meleaguri pe care mi le-am asumat, pe care mi le-am însușit, și iată că Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, vreau să îi mulțumesc pentru că a înțeles felul în care eu, din toate puterile mă voi strădui să fac o fărâmă de bine, măcar, peste toate păcatele, pentru biserica ortodoxă din Covasna, implicit din Vâlcele și îi mulțumesc Preasfinției sale! (…) Vreau să le mulțumesc membrilor Corului „Voievozii Munților”, oameni cu care noi mergem în toată țara și în județ, ca să promovăm Vâlcelele, și iată că am reușit să punem din nou pe hartă Vâlcelele, din punct de vedere al patriotismului și al culturii, și din punct de vedere spiritual. Vreau să mulțumesc Consiliului parohial, consilierilor din sfânta biserică, care mereu au fost alături de sfânta biserică, pe toată durata existenței ei. (…) Tuturor vreau să le mulțumesc, și tuturor maghiarilor din comunitatea din Vâlcele care sunt oameni extraordinari, și care vin la sfânta biserică în fiecare duminică!”
Închei această relatare a mea cu o poezie despre misiunea şi crucea preotului în viaţa aceasta, pe care am găsit-o pe site-ul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove:
Când eşti trimis…
Când eşti trimis să cauţi pe- alţii
Şi să-i aduci la Dumnezeu,
Atunci, şi-n fruntea lor se cere,
şi-n urma lor să fii, mereu.
Să fii şi-n frunte, îndrumându-i,
Şi-n urmă, să-i ajuţi pe toţi…
Stăpân – poţi fi oricum la oameni,
Părinte, doar aşa le poți.
Când eşti trimisul mântuirii,
Atunci tu trebuie să ştii
Să treci prin tot ce-ai tăi pot trece,
De la bătrâni pân´la copii,
Şi-n orice stări pot ei s-ajungă,
Tu să le simţi, să le trăieşti,
Ca de la starea lui, pe-oricare
Spre Dumnezeu să-l străluceşti.
Să fii mai ‘nalt ca cel mai vrednic,
Şi mai prejos ca cel mai mic,
Să fii desăvârşit c-un meşter,
Şi-ncepător, c-un ucenic,
Să poţi să-nveţi pe-un sfânt lumina,
Să poţi să gemi c-un păcătos,
De la nivelul său, pe-oricare
Să-l ‘nalţi mai sus, pân-la Hristos!
Nu poţi fi prieten şi părinte,
Şi frate, şi îndrumător,
Când nu poţi să te faci asemeni
Cu suferinţa tuturor,
Ca de la starea lui, pe-oricare
Pân‘la Hristos să-i duci, pe toţi!
Orice poţi fi, oricând, la oameni,
PĂRINTE, doar aşa le poţi!…
Maria Crețu-Graur
