La început de toamnă, trupa Teatrului „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe îi așteaptă pe iubitorii Thaliei în data de 1 septembrie, ora 19.00, la avanpremiera, iar în data de 2 septembrie, la premiera spectacolului OMG!– Organisme modificate genetic, în regia Ioanei Păun.
Printr-un comunicat transmis către redacția noastră, reprezentanții Biroului de presă al TAM ne introduc în tema spectacolului: „Teritoriile pe care oamenii continuă să de lupte de mii de ani încoace sunt uneori mici fâșii de pământ cultivate cu aceleași semințe. O femeie musulmană este fotografiată moartă lângă Dunăre și ajunge pe coperta unei reviste germane. Presiunea unei imagini idilice a satului românesc face autoritățile să reacționeze emoțional în administrarea adevărului. Rațiunea se prăbușește sub instincte sumare atunci când informațiile se scurg de la medici legiști: femeia în burka fusese de fapt lăsată să moară. Ortodocși, musulmani, polițiști, procurori, jurnaliști, artiști, săteni își revendică toți bucata de pământ de 20 de metri pătrați unde a fost găsită femeia, pentru ca la final sala de spectacol să se transforme într-o arenă politică în care suntem confruntați cu realitatea. ”
Potrivit sursei citate, pentru OMG, echipa formată din regizoare, actori, compozitor și artist video, au pus laolaltă referințele lor culturale și imaginile care ne normează afectele identitare. Munca la spectacol a pus accent pe exorcizarea fizică a multiplelor atitudini care duc la războaie culturale. Acest proiect face parte din eforturile artistei Ioana Păun de a analiza triumful și declinul celor care au autoritatea de a ne spune adevărul. El continuă colaborările cu artistul Cătălin Rulea la „Totul e regizat” (Muzeul de Artă Contemporană) și „Inamicul Poporului” (Teatrul Mic) și spectacolul „Calul Alb” pe care îl puteți vedea toamna asta la Iași, Cluj, Sfântu Gheorghe, București și Craiova.
Biletele au fost puse în vânzare la biroul de organizări evenimente, la casieria teatrului și online, prin platforma www.biletmaster.ro. Prețul unui bilet este de 15 lei.