Aşa după cum vam informat în ziarul nostru de miercuri întrun amplu articol, în aceste zile se desfăşoară în municipiul de sub Tâmpa un  eveniment cultural tradiţional, foarte bine primit şi de publicul din judeţul Covasna. Ne referim la Târgul Internaţional de Carte şi Muzică Libris Braşov 2015 care se desfăşoară între 19 şi 23 martie a.c.,  ajuns  anul acesta la  cea dea XIIa ediţie. Şi prin acest demers organizatoric, Braşovul,  străvechiul burg medieval  din centrul României,  îşi susţine onoranta opţiune de a deveni, în anul 2021, Capitală Culturală Europeană.

 

                                              Un  bogat program culturalartistic

  

   Încă din capul locului ţinem să reamintim  una dintre noutăţile importante ale actualei  ediţii, după cum ne-a precizat  iniţiatorul  şi artizanul  conceptului, managerul Virgil Oniţă, preşedintele Asociaţiei Libris Cultural: „Pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor exprimate de participanţi în anii precedenţi de a prelungi durata Târgului, începând din 2015 manifestarea noastră  se va desfăşura pe parcursul a cinci zile,  adică de joi până luni, inclusiv”.

    Aşadar, o decizie minunată în prag de Buna Vestire,  pentru cei care vor să se bucure de lumina Cărţii şi efluviile Muzicii.

                                                  Super-promoţii

      Organizatorii ne-au precizat  ieri,  când am participat la Deschiderea Târgului,  că sunt nu mai puţin de 60 de standuri ale diverselor edituri şi case de discuri din ţară, oferindu-se publicului super-promoţii pentru cărţile, albumele şi celelalte materiale editoriale expuse.

   „Am certitudinea că Târgul Internaţional de Carte şi Muzică – Libris Braşov 2015, aşteptat cu nerăbdare de toţi iubitorii de cultură, va atrage şi de această dată un număr impresionant de vizitatori dornici să se îmbogăţească  spiritual. Primăria Municipiului Braşov şi Consiliul Local  au sprijinit  constant acest important  eveniment,  o iniţiativă a Asociaţiei  Libris, devenită un reper cultural în calendarul manifestărilor  artistice  care au loc anual în municipiul de sub Tâmpa. Le dorim mult succes organizatorilor şi tuturor participanţilor, iar vizitatorilor, iubitori de frumos, să trăiască momente de neuitat”, a precizat primarul Braşovului, George Scripcaru, la o Conferinţă de presă ce a precedat evenimentul.

Ieri a avut loc  Deschiderea  Târgului  Internaţional de Carte şi Muzică Libris Braşov 2015

. .

    …Ieri în jurul prânzului, în prezenţa autorităţilor locale, a organizatorilor, invitaţilor, a unor scriitori, editori, critici literari, ziarişti, oameni de cultură şi artă, ca şi  a unui numeros public a avut loc la Braşov, în  generosul spaţiu expoziţional al Complexului de afaceri  Business Park Braşov (cele două clădiri gemene verzi de  pe str. Ionescu Crum  nr. 1, lângă Carrefour)   solemnitatea Deschiderii  oficiale a  celei de-a XII-a ediţii  a Târgului  Internaţional de Carte şi Muzică – Libris 2015. Este o redutabilă  manifestare culturală  ce se bucură de un mare interes  în rândul intelectualilor de toate vârstele şi etniile din Ţara Bârsei, ca şi din judeţele Covasna şi Harghita, eveniment amplu reflectat an de an de şi de către ziarul nostru, „Mesagerul de Covasna”.

     …Aşadar,  la ora 11,30  Corul studenţilor  Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” (alcătuit din fete şi băieţi talentaţi, echipaţi  în frumoasele lor  uniforme albastre  ca…cerul) au susţinut în preambul  un  reuşit Concert, primit cu ropote de aplauze.

   La  12,00 şi o…câtime, a urmat Festivitatea  de inaugurare a Târgului, moderator fiind ca de fiecare dată vechiul nostru amic,  scriitorul Doru Munteanu.

   După  acest  moment festiv  s-a  trecut  efectiv la derularea bogatului program planificat pentru prima zi. De altfel, pe parcursul a cinci zile (cu una în plus) vor avea loc o mulţime de întâmplări  emoţionante, atractive.  Pe lângă   lansări  de cărţi,  de albume muzicale, reviste, vernisaje ale unor expoziţii de artă plastică, decernarea de premii literare,  întâlniri cu autori,  sesiuni de autografe, dezbateri,  alte manifestări adiacente,  după-miezile şi serile  sunt programate spectacole dintre cele mai diverse.

Spectacole în locuri diverse

    După cum se ştie,  în încheierea fiecărei zile de Târg  sunt programate  diferite spectacole. Anul acesta  organizatorii s-au gândit să extindă aria ofertelor, incluzând pe lângă recitaluri de muzică pop, rock, folk, dar şi de muzică tradiţională, dansuri populare,  un Concert Simfonic Extraordinar (ce a avut loc aseară), o reprezenzaţie  de Operă, două piese de Teatru – una pentru prichindei şi cealalta pentru adulţi – pecum un Concert de orgă în principalele  incinte  de spectacol din oraş. Anume, cele două  moderne  Săli de la „Patria”, la Opera Braşov,  la Teatrul „Sică Alexandrescu” şi Teatrul de copii „Arlechino”, ca şi în  Marea Aulă a Universității „Transilvania”.

Primele evenimente artistice ale actualei ediţii

      Primele momente  artistice  au vizat lansarea CD -ului „Frederic Chopin”  de Vlad Dimulescu, după cum era stipulat în program, cu participarea lui  Virgil Oniţă, preşedintele Asociaţiei Libris Cultural, Ana Oniţă, managerul  Librăriei „Şt. O. Iosif”, Dana Anghelescu, director editorial Libris.  De asemenea, a fost planificat  un Recital de sonete  intitulat „Între Om şi Zeu”, autor şi  interpret fiind  distinsul  poet şi actor Adrian Munteanu, laureat al Premiului European de Poezie „NUX”, Milano 2012 şi în încheiere  un alt  Recital: al mezzosopranei Sonia Hazarian, de la Opera Braşov, şi al pianistei Mihaela Braşoveanu.

    Seara s-a încheiat cu Concertul Simfonic Extraordinar susţinut de  Orchestra Filarmonicii braşovene la Sala Mare de la „Patria”. La pupitru s-a aflat un invitat din Israel, dirijorul Naom Zur.  Solist – pianistul Viniciu Moroianu,  programul conţinând  Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră şi Simfonia a IV-a de Johannes Brahms.

Zile pline

    Astăzi, 20 martie 2015, amatorii de artă sunt invitaţi la ora 13.00  la Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu” din Brașov (Piața Teatrului nr. 1) pentru a participa la  vernisajul  Expoziției de mozaicuri,  intitulată „Actori români celebri”. Realizatori sunt cunoscuţii artişti plastici Andrea Szentkiraly şi Tudor Asciu.

     De la ora 18.30  la Sala Mică de la „Patria”  sunteţi invitaţi – intrarea fiind liberă – să urmăriţi  Recitalul intitulat „Bună seara, domnule Verdi” susținut de soprana Ioana Mărgărit, mezzosoprana Cristina Roșu și pianista Simona Patriche. Participă actrița Nora Vlad. Programul  cuprinde  arii  din operele „Ernani”, „Corsarul”, „Bal mascat”, „Macbeth”, „Don Carlo”, „Aida”. ‘

    Începând  cu  ora 19,00  în Sala Mare de la „Patria” fanii  muzicii pop-rock au întâlnire cu câţiva corifei ai genului, precum  Paula Seling, Marcian Petrescu & „Trenul de Noapte”, trupa „Bandidos”. Intrarea se face pe bază de bilet.

    Sâmbătă, 21 martie 2015, de la ora 18.30, în Sala Operei  va avea loc spectacolul cu opera “Trubadurul” de Giuseppe Verdi, reprezentație integrată în cadrul manifestărilor culturale ale Târgului Internațional de Carte și Muzică – Libris Brașov 2015.

     Subiectul capodoperei  a fost inspirat de tragedia spaniolă „El Trovator”, creată după o poveste reală de scriitorul Anton Garcia Guttierez. Compozitorul Giuseppe Verdi și libretistul Salvatore Cammarano au creat o  lucrare magnifică, în care se confruntă iubirea, gelozia, trădarea, răzbunarea, orgoliul, curajul.

     În distribuție se regăsesc nume consacrate ale instituţiei muzicale braşovene, ca  Anda Pop, Adrian Mărcan, Carmen Topciu, Marian Rește, Sonia Hazarian, Claudiu Bugnar, invitat  special fiind Cristian Bălășescu, de la Opera Națională din Timișoara. Conducerea muzicală îi  aparține maestrului Giuseppe Carannante  din Italia. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru-Hogea, iar scenografia de Rodica Garștea.

    În prima pauză a spectacolului  va avea loc  în foayer  lansarea cărții „Drumul  de la dramaturgia muzicală la spectacolul de operă – repere în creația wagneriană și verdiană” , scrisă de reputatul director de scenă Anda Tabacaru-Hogea. Prezintă soprana Cristina Radu, doctor în muzică.

    Tot sâmbătă, 21 martie a.c. are loc de această dată la Sala Mare de la “Patria”, începând cu ora 18.00 un alt eveniment muzical – „Libris Folk Festival”. Participă Mircea Baniciu&Vlady Cnejevici, Teo Boar, Vali Şerban, Magda Puşkaş, Silvan Stâncel & Marius Popa, Grupul folk „Om Bun” , Iulia Caraiman & Mihai Tudoran, Trupa folk „Floare de Colţ”. Coordonator Florenţa Dobrescu.  Intrarea se face pe bază de bilet.

   Duminică, 22 martie 2015   la Teatrul Arlechino” Brașov  începând cu ora 10.00 cei mici pot urmări un Spectacol de teatru dedicat lor, intrarea  făcându-se pe bază de bilet.

   Activităţile culturale  încep  la Centrul expoziţional Braşov Business Park la  10.30  cu un Program artistic susţinut de copiii de la Grădinița „Iolanda”. La ora 13.00 va avea loc  lansarea  album muzical „Ethno-Symphonic” al cantautorului Marius Dragomir. Prezintă  redactorul muzical Mihai Cosmin Popescu, de la Radio România Actualități, Horia Nilescu, director Multimedia & Evenimente Libris şi  managerul Virgil Oniţă.

  La Sala Mare Patria” de la  15.00 va urma  Gala Laureaților  Concursului de Muzică Populară “Flori în Ţara Bârsei”, manifestare  organizată de Asociația Culturală Libris în parteneriat cu Centrul Cultural „Reduta” și Serviciul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Brașov.

     Cel mai aşteptat  eveniment  va fi Spectacolul  de Muzică Tradiţională şi Dansuri Populare.  Vor evolua  Dumitru Fărcaş, Nicolae Furdui-Iancu, Cvintetul „Anatoly”, Cornelia Radocea, Ansambul Folcloric „Mărţişorul” şi alţii. Cordonator Ioan Cocian. Acompaniază Orchestra „Plaiuri Transilvane”, dirijor Ucu Iosif. Prezintă Claudia Miriţescu. Intrarea se face pe bază de bilet.

     Cum spuneam mai sus, în premieră la această ediţie se măreşte numărul de zile ale Târgului, fiind inclusă după weekend  şi lunea. O invitaţie de excepţie  pentru  ultima zi a suitei de evenimente:  în 23 martie 2015  de  la ora 18,00  are loc  în Aula Sergiu T. Chiriacescu” a Universității Transilvania” Brașov (str. Iuliu Maniu nr. 41 A) Concertul  de inaugurare a orgii recent achiziţionate, solist fiind pianistul Steffen Schlandt. Intrarea  liberă.

   Tot luni va avea loc la Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu” din Brașov (Piața Teatrului nr.1) de la ora 19.00, reprezentaţia piesei „Fă-mi loc” de Anthony Michineau. În distribuţie actorii bucureşteni Marius Manole şi Medeea Marinescu, regia fiind semnată de maestrul Radu Beligan. Intrarea se face pe bază de bilet.

Invitaţie la un regal de cultură

   …În aceste zile capricioase de mijloc de Mărţişor,  cu răbufniri de frig şi zloată chit că nu mai sunt Babele şi ne aflăm în  preajma Echinocţiului ce marchează  sosirea primăverii astronomice, pasionaţii de cultură au parte de un regal de cultură, numit în chip semnificativ –  o „Primăvară a Cărţii şi Muzicii” în…suflete.

   Să vă bucuraţi de ea, dragi prieteni!

                                                                                                      Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail