Matematicianul, sociologul, pedagogul şi omul politic Spiru C. Haret, renumit pentru activitatea sa de reformator al şcolii româneşti, s-a născut la 15 februarie 1851, la Iaşi.
Studiile liceale le face, ca bursier, la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti (1862-1869), apoi studiile universitare la Facultatea de Ştiinţe, Secţia Fizico-Matematici, a Universităţii din Bucureşti, unde îşi ia licenţa în matematici, în 1874, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
Îşi continuă specializarea la Paris, unde îşi ia din nou licenţa în matematici, în 1875, şi în ştiinţe fizice, în 1876. În 1878 îşi susţine la Sorbona teza „Sur l’invariabilite des grands axes des orbites planetaires” („Despre invariabilitatea axelor mari ale orbitelor planetare”), luându-şi doctoratul în matematici şi devenind astfel primul român doctor în matematici la Sorbona.
A fost profesor suplinitor la Gimnaziul „Mihai Bravul”, apoi profesor de mecanică raţională, algebră şi geometrie analitică la Catedra de Mecanică Raţională de la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti (1878-1910). A predat, în paralel, matematici la Seminarul „Nifon”, apoi mecanică raţională la Şcoala de Artilerie şi Geniu (1888), iar din 1885 – algebră superioară, trigonometrie şi geometrie analitică la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti.
Spiru Haret s-a implicat şi în viaţa politică, unde, ca membru al Partidului Naţional Liberal, s-a preocupat de domeniul învăţământului.
A ocupat funcţii importante în sistemul de învăţământ. A fost, astfel, membru în Consiliul permanent de instrucţiune, inspector general al şcolilor (1883-1884), secretar general al Ministerului Instrucţiunii Publice (1885-1888), ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor (31 martie 1897-11 aprilie 1899, 14 februarie 1901-22 decembrie 1904, 12 martie 1907-29 decembrie 1910).
Prin iniţiativele şi măsurile sale a reorganizat învăţământul de toate gradele (secundar, superior şi profesional), s-a ocupat de organizarea şcolară cu tendinţe practice, învăţământul meseriilor şi agriculturii la sate, şcoala primară pe baze ştiinţifice, a introdus pentru prima oară obligativitatea învăţământului primar şi aceleaşi programe şcolare la sate şi la oraşe, dezvoltarea educaţiei fizice şi a culturii muzicale în şcoli ş.a.
A elaborat, împreună cu Constantin Dumitrescu-Iaşi, „Legea învăţământului secundar şi superior” (1898), înfiinţând cele trei secţiuni ale claselor V-VIII, clasică, modernă şi reală. Tot Spiru Haret a reorganizat şcolile normale, care pregăteau învăţători, înfiinţând pentru aceştia şi „Biblioteca pedagogică”, iar în 1905 a fondat „Revista Generală a Învăţământului”. Tot el a înfiinţat grădiniţele pentru copii (1897). Între 1897-1910 au fost construite în toată ţara 2.343 de şcoli.
De asemenea, a depus o intensă activitate pentru introducerea noului calendar, pentru realizarea recensământului din 1913 după metode ştiinţifice ş.a.
A publicat numeroase lucrări, studii, cursuri privind învăţământul, ştiinţa, astronomia, printre care: „Curs de trigonometrie” (1886), „Aritmetică elementară” şi „Aritmetică practică” (1888); „Chestiuni de învăţământ” (1897), „Activitatea extraşcolară a învăţătorilor” (1908); „Mecanica socială” (1910); „Despre acceleraţiunea seculară a mişcării medii a Lunii” (1888), „Pata cea mare roşie de pe planeta Jupiter” (1912).
Pentru meritele sale deosebite, Uniunea Internaţională Astronomică a atribuit numele lui S. Haret unui crater de pe faţa invizibilă de pe Pământ a Lunii (1976).
La 3 iulie 1879 devine membru corespondent, iar la 31 martie 1892 membru titular al Academiei Române, al cărei vicepreşedinte va fi în perioada 23 martie 1904-18 aprilie 1907. A fost distins cu „Coroana Italiei” (1903) şi „Legiunea de Onoare” (1908).
Spiru Haret a murit la 17 decembrie 1912, la Bucureşti.
AGERPRES
