Istoricul şi diplomatul Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916, în Bucureşti. În 1937 a devenit licenţiat în istorie la Sorbona, iar în 1940 şi-a luat doctoratul în drept la Paris. În 1987 a obţinut Diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale (INALCO) din Paris.
A participat la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa, potrivit site-ului https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/neagu-djuvara/
„Neagu Djuvara a fost un martor activ al unor momente de răscruce din istoria României Centenare şi al scenei istorice şi diplomatice europene, fiind trimis curier diplomatic la Stockholm, unde va rămâne până în septembrie 1947, ca secretar de legaţie. În 1961 a plecat în Africa, unde a muncit 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine (1961-1984). Ca membru marcant al exilului românesc, dar şi după revenirea în ţară, Neagu Djuvara a fost un neobosit promotor al valorilor naţionale şi al adevărului istoric”, se arată pe site-ul https://mae.ro.
Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii al exilului românesc, potrivit https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/neagu-djuvara/. A fost, astfel, secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români de la Paris, a activat la Radio Europa Liberă, a fost secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”.
În 1961 a plecat în Africa, în Republica Niger, unde, concomitent cu funcţia de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine a fost şi profesor de drept internaţional şi de istorie economică, la Universitatea din Niamey. Din 1984 a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după Revoluţia din decembrie 1989, când s-a întors în ţară.
A fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti (1991-1998), membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D.Xenopol” din Iaşi şi al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti. A fost, de asemenea, primul lector al Fundaţiei Calea Victoriei, potrivit https://www.fundatiacaleavictoriei.ro.
„În întâlnirile şi conferinţele organizate de Ministerul Afacerilor Externe, Neagu Djuvara reuşea să captiveze audienţa prin francheţea, umorul şi spiritul deschis cu care vorbea despre istoria trăită, de peste 100 de ani, pe care cei mai mulţi au descoperit-o prin intermediul documentelor de arhivă”, se aminteşte pe site-ul https://mae.ro.
Preocupat în mod special de filosofia istoriei şi de istoria României, Neagu Djuvara a semnat mai multe lucrări de referinţă, dintre care: ”Le droit roumain en matiere de nationalité” (teza de doctorat) (Paris, 1940); ”Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations” (”Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor”) (Paris, 1975), carte premiată de Academia Franceză în 1976; ”Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la premiere moitié du XIXe siecle” (”Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne”); ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (2008); ”Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii”; ”De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul” (ediţia I – 2003, ediţia a II-a – 2007), cu o traducere în limba engleză apărută în 2011; ”Însemnările lui Georges Milesco” (roman); ”Amintiri din pribegie” (2005, în 2012 apărând cea de-a zecea ediţie), versiune franceză: ”Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948-1990)”; ”Există istorie adevărată?” (2004); ”Thocomerius-Negru Vodă, un voievod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti” (2007); ”Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914-1991) şi premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie” (2008); ”Ce au fost ‘boierii mari’ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI-XX)” (2010); ”Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări” (2012); ”O scurtă istorie ilustrată a românilor” (2013) (apărută, în 2014, şi în traducere în limba engleză – ”A Brief Illustrated History of Romanians”).
La 26 noiembrie 2011, în cadrul Târgului Gaudeamus, şi-a lansat volumul „Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă”, considerat de către public ”Cea mai râvnită carte a Târgului”. La 10 mai 2012 a fost lansată la standul României de la Salonul Internaţional de Carte de la Torino traducerea în italiană a cărţii sale ”Între Orient şi Occident” (”Tra Oriente ed Occidente. Gli Stati Romeni agli inizi dell’epoca moderna”), iar în 2013 – volumul ”Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne (1800-1848)”, ediţia a VIII-a, ilustrată.
„În umbra civilizaţiei majore, înainte ca aceasta să dispară la rândul ei, câte alte culturi n-au pierit fără urmă! Această imensă dramă e astăzi trăită de mulţi cu nespusă intensitate. Trebuie să aparţii unei asemenea culturi pe cale de a se stinge, sau care moare chiar înainte de a înflori, pentru a înţelege nesfârşita disperare a acelora care asistă neputincioşi la dispariţia inexorabilă a celor mai preţioase valori ale lor. Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se veştejeşte pentru a nu mai renaşte, o mireasmă incomparabilă se risipeşte pentru totdeauna. Există comori de înţelepciune şi poezie în cele mai mici idiomuri, ca şi în concepţia despre lume a celui mai mic trib destinat dispariţiei”, scria Neagu Djuvara în cea de-a şasea ediţie a volumului „Civilizaţii şi tipare istorice”, lansată la 29 august 2014.
În decembrie 2010, a apărut volumul „Un secol cu Neagu Djuvara”, semnat de jurnalistul George Rădulescu. Neagu Djuvara se numără printre autorii celor 19 poveşti personale reunite în volumul „Bucureştiul meu”, apărut la Editura Humanitas (2016).
Neagu Djuvara a fost decorat, în 2006, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce. În 2010 a fost decorat de către ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer, iar la 9 august 2016 i-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.
La 30 octombrie 2012, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, iar la 5 decembrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit şi de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. I-a fost decernat Premiul de Excelenţă al celei de-a XVI-a ediţii a Galei Premiilor Radio România Cultural 2016. În octombrie 2016 i-a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Iaşiului.
Neagu Djuvara a murit la 25 ianuarie 2018, la Bucureşti.
AGERPRES
