Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” a câștigat o nouă finanțare importantă pentru investiții și modernizare, prin Programul Operațional Infrastructura Mare, Axa Prioritară 9. Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei Covid-19, în vederea creșterii capacității de gestionare a crizei sanitare. Aproape 14 milioane de lei este valoarea finanțării nerambursabile, sumă care va fi investită în achiziționarea de echipamente și dispozitive medicale, dezinfectanți și materiale de protecție.

Apelul pentru depunerea proiectelor cu finanțare europeană vizează spitalele care tratează pacienții bolnavi de coronavirus, la nivel național scopul fiind în principal asigurarea unui răspuns eficient la pandemia COVID-19, și achiziționarea de aparatură și echipamente necesare îngrijirii pacienților.

Pandemia Covid-19 aduce constant noi provocări atât populației, cât și personalului medical. Evident, se pune problema dacă există un număr suficient de paturi, o cantitate suficientă de dezinfectanți, sau de echipamente de protecție pentru medici și asistenții medicali, astfel încât să-și poată continua munca. Suntem conștienți că mulți și-au pierdut deja răbdarea din cauza pandemiei dar, cu toate acestea, în continuare există persoane care sunt internate și au nevoie de îngrijire medicală. Această finanțare ne va ajuta în acest sens”, a precizat András Nagy Róbert, managerul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf”, adăugând că și în viitor cooperarea dintre Spital și Consiliul Județean Covasna va continua.

Administrația județeană ne-a sprijinit de câte ori am avut nevoie, pe lângă aceasta avem în derulare mai multe proiecte de modernizare și achiziții de echipamente. Sperăm că numărul infectărilor nu va continua să crească în județul Covasna, dar în același timp, ca instituție, trebuie să fim pregătiți pentru ceea ce este mai rău, consider că asta este datoria noastră, iar pentru asta, această investiție este esențială”, a precizat managerul.

Este extrem de important pentru noi să dezvoltăm sistemul județean de sănătate, căruia îi alocăm resurse proprii, guvernamentale și europene. Ca să menționez doar investițiile mai mari, începe extinderea și modernizarea UPU din cadrul Spitalului Județean, iar renovarea secției de Boli Interne este în curs de desfășurare, însă se fac pregătiri și pentru construirea noului spital de pneumologie. Pe lângă toate acestea, pandemia Covid-19 a împovărat suplimentar instituțiile medicale din punct de vedere financiar, de aceea acest proiect este important, întrucât încearcă să preia din această povară financiară”, a explicat Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna.

Din suma primită, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” va achiziționa dispozitive și instrumente medicale, precum și măști, echipamente de protecție și dezinfectanți. Este în plan dotarea unității medicale cu 10 aparate de ventilație noi, instrumente pentru diagnostic și aparatură digitală cu raze X.

Biroul de presă al C. J. Covasna

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail