La 25 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, și la 83 de ani de la zidirea Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc, prin osârdia părintelui Panciu Laurențiu-Gabriel, secretarul Episcopiei, vede lumina tiparului lucrarea monografică Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc. Sionul Arcului Intracarpatic, Volumul a apărut la Editura Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, cu un Cuvânt de binecuvântare a Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei intitulat Catedrala Episcopală – tinda Raiului din Carpați. Maica tuturor bisericilor din Episcopia Covasnei și Harghite!, și o Postfață semnată de Ioan Lăcătușu, corectura fiind efectuată de prof. Dorina Drăghici Moraru.
În bogatul Cuvânt de învățătură, Vlădica Andrei a evidențiat menirea și semnificația teologică profundă a sfintelor lăcașuri de închinăciune și locul distinct ocupat de catedralele eparhiale, în rândul celorlalte biserici, aducând un omagiu tuturor celor care au contribuit la înălțarea și ființarea Catedralei Eparhiale din Miercurea Ciuc. „Îi pomenim pe toți cei care au contribuit cu obolul lor la zidirea acestei Catedrale – consemnează Preasfințitul Andrei – pe slujitorii preoți și diaconi care au liturghisit și propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu și pe toți binecredincioșii creștini vii și adormiți, care au iubit „podoaba casei” Acestuia, pentru care ne rugăm să fie întărită până la sfârșitul veacurilor”.
Autorul lucrării, părintele Panciu Laurențiu-Gabriel, a slujit la Altarul Catedralei Episcopale, îndeplinind în același timp și funcția de secretar al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei. În anul 2018, părintele Panciu a susținut teza de doctorat cu tema Bisericile românești din Județele Ciuc, Odorhei și Treiscaune (azi Covasna și Harghita) în perioada 1918-1945), la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Școala Doctorală de Teologie „Isidor Todoran”, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, sub conducerea științifică a Pr. Prof. Univ. Dr. Alexandru Moraru. Lucrarea menționată aduce o contribuție importantă la cunoașterea profundă, temeinică și riguroasă, bazată pe izvoare istorice de necontestat, a vieții biserici românești din Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, în perioada interbelică, perioadă în care s-a înălțat și actuala catedrală episcopală din Miercurea Ciuc. Sunt toate acestea argumente convingătoare privind temeiurile motivaționale și expertiza profesională ale autorului, care au stat la baza elaborării prezentei monografii.
Despre comunitatea românească și viața credincioșilor ortodocși din Miercurea Ciuc și localitățile învecinate au apărut mai multe studii și articole, printre care: lucrarea „Românii din Covasna şi Harghita. Istorie, Bisericǎ, Şcoalǎ, Culturǎ”, de Ioan Lǎcǎtuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pǎtrunjel, Editura Grai Românesc, Miercurea Ciuc, 2003, volum apărut cu binecuvântarea IPS Ioan Selejan, în revistele „Angvstia”, „Grai Românesc” „Acta Carpatica”, „Sangidava”, și în ziarele „Informația Harghitei”, Cuvântul Nou”, „Mesagerul de Covasna”, „Condeiul ardelean” ș.a. File din istoricul bisericilor existente în Miercurea Ciuc se regăsesc şi în lucrările întocmite de preoţii Emil Pop, Constantin Gane şi Viorel Mihoc, arhiviștii Aurel Marc, Ana Dobreanu, profesorii Valeria Pop, Elena Mîmdru, Nicu Vrabie, Constantin Costea, Nicolae Bucur, învăţătoarea Olimpia Sticlaru împreună cu elevii săi ș.a.
Din lucrările menționate rezultă că, prin aşezarea sa geografică, municipiul Miercurea Ciuc, reşedinţa judeţului Harghita este un important punct de legătură între Moldova şi Transilvania, având un rol însemnat în derularea schimburilor comerciale, culturale şi umane între localităţile aflate de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi. Oraşul, atestat documentar în anul 1558, s-a format ca târg la încrucişarea drumurilor comerciale dinspre Transilvania spre Moldova şi Ţara Românească. Târgul se ţinea săptămânal, în ziua de miercuri, de aici provine şi denumirea localităţii. Pe teritoriul municipiului a fost scos la iveală un bogat material arheologic identificate aşezări din neolitic, epoca bronzului şi epoca dacică, în complexul fortificat de la Jigodin.
În lustra generalului Basta din 1602, figurează şi Ioan Andea (Anda Janos) – drabant şi Francisc Andea (Anda Ferencz) – primpil. Lustra din 1614, ordonată de principele Gabriel Bethlen, menţionează doi primpili români: Toma Andea (Anda Thamas) şi Nicolae Andea (Anda Miklos), precum şi pe jelerul român Petre Moldovan (Moldvai Peter). Conscripţia fiscală, zisă „domestica”, din 1750, cuprinde la Topliţa-Ciuc şi pe următorii capi de familie români: între libertini Gheorghe Andea (Georgius Anda), Toma Andea (Thomas Anda); printre jeleri: Ştefan Românul (Stephanus Olah), Mihai Românul (Michael Olah), iar ca iobagi pe: Matei Drăghici (Matthias Daratits), Andrei Damian (Andreas Demien), Ioan Drăghici (Joannes Daratits) şi pe un alt Matei Drăghici (Matthias Daradits). Aceeaşi conscripţie îi menţionează în Jigodin pe românii: Bartolomeu Vasile (Bartolomeus Vaszilj), Ioan Fata (Joannes Vata), Petre Românul (Petrus Ola), Teodor Roman (Theodorus Roman) şi Ioan Vasile (Joannes Vaszillij).
În perioada 1815-1848, la Regimentul de Graniţă Secuiesc de Infanterie Miercurea Ciuc, care făcea parte din armata imperială austriacă, funcţionau şi ofiţerii români: Ignat Paloş (1822-1839), un timp a fost adjutant al comandantului regimentului; David Domide (1822-1830); Dumitru Maniu (Many); Dumitru Popovici (1815-1824). În anul 1871, era jurist cancelist la Judecătoria centrală din Miercurea Ciuc oficialul român Vasile Grauru. Începând cu anul 1876, Miercurea Ciuc devine centrul de reşedinţă al comitatul Ciuc. În 1894, în Regimentul regesc maghiar de honvezi nr. 26 Ciuc-Odorhei, unul din comandanţi era maiorul Alexandru Pascu. Juraţi la Tribunalul regesc din Miercurea Ciuc, în 1900, erau şi Augustin Dobrean – negustor în Tulgeş, Ioan Rus – notar şi Ioachim Nădăşan, subjude.
De menționat faptul că în toate celelalte orașe importante, din fostele scaune secuiești, comunitățile românești și-au construit biserici și școli confesionale ortodoxe și greco-catolice, încă din sec. al XVI-lea, astfel: Odorheiu Secuiesc (1600), Toplița – Mânăstirea Doamnei (1658), Tg. Secuiesc (1754), Sfântu Gheorghe (1790), Gheorgheni (1900) – toate aceste lăcașuri de cult fiind construite pe locul celor vechi din lemn. Și în satele cu populației etnic mixtă, din împrejurimile orașului Miercurea Ciuc, comunitățile românești și-au construit biserici, precum în localitățile: Lăzăreşti (1711), Sândominic (1787), Ciucsângeorgiu (1840), Voşlobeni (1864), Frumoasa (1879), Imper (1884) – toate înălțate pe locul celor vechi din lemn.
După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, cu sprijinul Statului Român și a Mitropoliilor de la Sibiu și Blaj, comunitățile românești, întărite numeric prin stabilirea în zonă a funcționarilor din instituțiile administrației de stat, din domeniul învățământului, justiției, ordinei publice, armatei și al mediul economic, beneficiind de terenurile atribuite prin reforma agrară, dar și de solidaritatea exemplară a societății românești (asociații culturale – în mod deosebit al Asociațiunii ASTRA – personalități importante ale vieții publice, presa regională și națională) și-au construit noi locașuri de cult, în stil neobizantin, situate de regulă în centrul localităților. În condiţiile istorice cunoscute, în perioada interbelică, în fostele județe Ciuc, Odorhei și Treiscaune, cu sprijinul Arhiepiscopiei din Sibiu, a patriarhului Miron Cristea, a românilor din întreaga ţară şi a unei administraţii româneşti locale foarte apropiate şi implicate direct în viaţa bisericească, culturală şi naţională, comunitățile românești din cele trei județe menționate au reuşit, în doar 20 ani, să scrie o frumoasă pagină din istoria bisericilor şi comunităţilor româneşti. În aceşti ani s-au reînfiinţat 41 de parohii, s-au construit 51 de biserici şi capele, 54 de case parohiale, 69 de troiţe şi tot atâtea clopotniţe, dăruite – în cadrul unor frumoase ceremonii – de şcolile normale din întreaga ţară, care patronau micile comunităţi româneşti din zonă. Aceeași revigorare au cunoscut-o și bisericile greco-catolice din zonă.
În acest context, s-au construit noile biserici ortodoxe din: Odorheiu Secuiesc (1938), Cristuru Secuiesc (1938), Gheorgheni (1938), Baraolt (1939), Băile Tuşnad (1940), catedrala din Sfântu Gheorghe, începută în anul 1939 și terminată abia în anul 1983, după ce peste trei decenii a stat în ruină, biserica „Sf. Ap. Petru, Pavel şi Andrei” din Miercurea Ciuc (1930), fostă greco-catolică, și, bineînțeles actuala Catedrală Episcopală din Miercurea Ciuc (1936), a cărui istoric face obiectul prezentei lucrări monografice. Așa după cum sublinia cercetătorul dr. Alexandru Constantin Chituță – toate aceste biserici, pe lângă dimensiunea sacră, simbolizează și spiritul național românesc, punând astfel stăpânire pe aceste orașe, „prin construirea lor intra muros, în inima cetății. Secole de-a rândul în aceste orașe sensibile, din Transilvania, de cele mai multe ori, bisericile ortodoxe românești erau construite extra muros”.
Lucrarea Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc. Sionul Arcului Intracarpatic redă, cronologic și tematic, momentele principale referitoare la construirea și funcționarea catedralei, de la sfințirea sa în anul 1936, până în prezent. Astfel, sunt redate principalele repere documentare privind construirea, sfințirea și ființarea bisericii ortodoxe, azi, Catedrala Episcopală, din Miercurea Ciuc, ierarhi și clerici care au slujit la Altarul Catedralei Eparhiale, epitropi, cântăreți, ctitori și binefăcători ai Sfântului Lăcaș, viața monahală din municipiu Miercurea Ciuc, corul Catedralei Episcopale de-a lungul timpului, lucrări de reparație, consolidare și înfrumusețare, o scurtă exegeză hermeneutică a picturii Catedralei Episcopale, și, în final, spicuiri din presa vremii despre evenimentul târnosirii și alte momente importante din viața bisericii.
Din lucrare rezultă că, înălțarea bisericii „Sf. Nicolae” din Miercurea Ciuc a constituit cel mai important obiectiv al comunității românești locale, din perioada interbelică, constatare ilustrată convingător de argumente precum: amplasarea bisericii într-un loc central al orașului și prezența în Consiliul parohial a celor mai reprezentative personalități ale orașului, din perioada de referință: Ioan Cristea – senator de Ciuc, dr. Valeriu Oţetea – prefect de Ciuc, Ilarie Debu – avocat, dr. Aurel Ţeţe, avocat, fost prefect, dr. Gheorghe Guiman, prim pretor, dr. Alexe Vasu, fost deputat, Alexe Dumitreanu, consilier agricol, Constantin Popescu, inginer silvic, Petre Chircă, inspector şcolar, Tudor Spiru, directorul gimnaziului, Aurel Maniţiu, directorul Casei Centrale de Asigurări Sociale, Octavian Bărbat, comerciant, Nicolae Miercan, funcţionar public. Să adăugăm la cestea, pictura realizată de Dumitru Belizarie, vase liturgice donate de Miron Cristea, primul patriarh al României, și, în primul rând „purtarea de grijă a marelui mitropolit al Ardealului Nicolae Bălan, care a târnosit-o în ziua de 8 noiembrie 1936”
Fiind cel mai reprezentativ edificiu românesc din Miercurea Ciuc, de-a lungul celor peste opt decenii de ființare, Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc a cunoscut suișurile și coborâșurile comunității ortodoxe românești din localitate: momentele de mare dramatism de după Dictatul de la Viena, restricțiile din perioada regimului comunist și, perioada bogată în împliniri, de după înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, începută prin lucrările de restaurare inițiate de IPS Ioan, azi mitropolit al Banatului și desăvârșite de Preasfințitul Părinte Episcop Andrei, prin ample lucrări de restaurare, înlocuirea iconostasului și acordarea celui de al doilea hram.
În lucrarea de față, după Cuvântul de binecuvântare al Preasfinției Sale Părintele Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și Argumentul autorului, sunt prezentate reperele documentare privind construirea și sfințirea catedralei, inclusiv ecourile din presa vremii, portrete ale ierarhilor și clericilor care au slujit la Altarul Catedralei Eparhiale, epitropi și consilieri ai Sfântului Lăcaș, date despre corul Catedralei, lucrări de reparații, consolidare și înfrumusețare, o scurtă exegeză ermeneutică a picturii Catedralei Episcopale, aspecte ale vieții monahale, evenimente marcante din viața comunității românești din Miercurea Ciuc și o bogată arhivă fotografică. De remarcat ținuta grafică deosebită și acuratețea tiparului realizat de cunoscuta Tipografie Magic Print din Onești. Astfel, putem afirma că autorul a realizat obiectivul propus, respectiv acela de a „identifica și a aduce în fața cititorilor săi lucrarea sacramentală a Bisericii din urbea Miercurii Ciucului, prin prisma studierii și analizării științifice a documentelor”, dovedind cu argumente istorice, teologice, culturale, sociale și civice faptul că, și de această dată, „biserica a jucat un rol principal în păstrarea identității religioase și lingvistice a populației românești” din Miercurea Ciuc și din întreaga zonă a Arcului Intracarpatic.
Felicitări autorului, pr. dr. Laurențiu-Gabriel Panciu și Preasfințitului Părinte Episcop Andrei pentru binecuvântarea, încurajarea și sprijinul acordat autorului pentru redactarea acestei frumoase și necesare lucrări monografice închinată „ctitorilor și binefăcătorilor dintotdeauna și de pretutindeni ai Sfintei Biserici din Miercurea Ciuc, la ceas aniversar pentru Eparhia Covasnei și Harghitei care în anul 2019, și-a serbat primul sfert de veac de la înființare, parohia ortodoxă împlinind 98 de ani de activitate liturgico-pastorală, iar biserica 83 de la momentul târnosirii sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei, făcătorul de minuni.”Străbătând vitregiile vremurilor, Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc rămâne monumentul simbol al dăinuirii românești în Arcul Intracarpatic, întregind astfel configurația multietnică și pluriconfesională a populației municipiului Miercurea Ciuc.
Dr. Ioan Lăcătușu
