Proiectul artistic lansat în 2018 sub numele „100 Pentru România”  continuă și astăzi  să reprezinte unul dintre cele mai apreciate evenimente muzicale din țară. Este voba de  „ROMANIA ROCKS!”, care ajunge joi-seara, în 7 octombrie 2021 și la Brașov, propunând în premieră o producție spectaculoasă. Nu mai puțin de 50 de artiști (!) vor reinterpreta deodată și împreună într-un mod impresionant 25 din cele mai cunoscute piese din istoria muzicii romanești din trecut și până astăzi. Sunt șlagăre care au încântat bunicii, părinții, pe noi și copiii noștri. Unică în România, ideea de bază a conceptului este categoric aceea de a fi „Împreună„, o colaborare inovativă și spectaculoasă a muzicienilor români care încurajează creația artistică autohtonă de valoare.

Evenimentul are loc astăzi, 7 octombrie, la Sala Sporturilor din Brașov, de la ora 19.00.  Intrarea va fi liberă iar accesul se va face în conformitate cu normele de siguranță în vigoare, ne-a informat în cursul serii de ieri dinamicul nostru colaborator Iosif Trif, noul PR al Filarmonicii brașovene. Alături de o formație complexă pe profil simfonic, compusă din muzicieni ai cunoscutei și apreciatei instituții de profil din municipiul de la poalele Tâmpei, vor cânta instrumentiști rock experimentați. „Line up”-ul va cuprinde artiști emblematici din patru generații, începând cu veteranul Cristi Minculescu („Iris”) – un adevărat „monstru sacru” al genului – continuând cu la fel de cunoscuții Adrian Despot („Vița de Vie”), Călin Goia („Voltaj”), Flavius Buzilă („Hara”), până la tinerele și suavele voci feminine Emaa, Roxen (reprezentanta României la „Eurovision”).

Să precizăm că nu mai puțin de patru generații de muzicieni vor performa și la Brașov, după ce cu o lună de zile în urmă au concertat în Piața Mare din Sibiu. Chiar dacă nu mai este aceeași componență a „team”-lui numele de atunci, marile nume au rămas și vor aduce în fața publicului cele mai cunoscute și îndrăgite melodii din istoria muzicii românești. Noutatea  acestui an este prezența a două voci feminine, reprezentante ale tinerei generații de artiști.

Orchestra va fi condusă de Remus Grama, unul dintre cei mai apreciați dirijori ai momentului, datorită producțiilor sale alternative precum „Rock the Symphony” sau „Vița de Vie în corzi”.

Evenimentul este prezentat de George Zafiu, vocea inconfundabilă a matinalului Europa FM, cunoscutul Post de radio fiind partener media al evenimentului. Mai screim că „setup”-ul de scenotehnică și lumini va fi  și el impresionant,  cuprinzînd și un ecran pe care va rula o grafică specială, alături de versurile pieselor și imagini de arhivă. În felul acesta publicul este încurajat să cânte împreună cu super band-ul. Să mai adăugăm faptul că un show policrom de lumini va completa vizual spectrul senzorial deosebit.

…Iată că a început deja să se materializeze noul tip de manifestări, unele non-conformiste  raportate la clasicele al Concerte simfonice de joi de la Filarmonică, idei novatoare despre care ne-au vorbit înainte de Deschiderea actualei Stagiuni (cu nr. 144) cei doi conducători ai instituției muzicale brașovene, respectiv pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu, în postura de manager, precum și pianistul Horia Mihail, director artistic. Cu siguranță că mai cu seamă publicul tânăr, dar nu numai, va fi  încântat de asemenea inedite modalități de expesie sonoră, în felul acesta realizându-se o doleanță explicită a actualului staff: atragerea a noi categorii de spectatori în sălile unde au loc „concertele clasice”.

Sperăm să fie un început de bun augur!

Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail