Examenele de corigențe din anul școlar 2018-2019 vor fi susținute în perioada 15-25 iulie 2019, pentru toate clasele din învățământul primar, gimnazial, liceal, profesional și pentru toate stagiile de pregătire practică, școală postliceală și de maiștri.

Decizia a fost comunicată Inspectoratelor Școlare, printr-o Notă a Ministerului Educației.

„O noutate în acest an școlar se referă la perioada examenelor de corigență. Până acum erau două sesiuni de corigență, chiar trei: pentru clasele a XII-a, pentru clasele a VIII-a și pentru restul, în septembrie. Din acest an școlar, perioada de desfășurare a examenului de corigență, stabilită prin Nota Ministerului, se va desfășura între 15 și 25 iulie, pentru toate  clasele din învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional și pentru clasele de stagii de pregătire practică, deci, toți, între 15 și 25 iulie (…). Adresa a ajuns la școli (…). În  acea perioadă (15-25 iulie n.r), elevul trebuie să se prezinte la examenul de corigență, pentru că dacă nu se prezintă, rămâne repetent. Nu este un motiv că nu a fost acasă. Elevii și părinții lor trebuie să fie conștienți de acest lucru.” – a declarat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, prof. Kiss Imre.

Conform Notei Ministerului, „elevii de clasa a VIII-a care au susținut și promovat examenul de corigență se pot înscrie la admiterea în clasa a IX-a pe locurile rămase libere, în a doua etapă de admitere în învățământul liceal, conform calendarului aprobat prin ordinul MEN nr.4829/2018, respectiv în etapa a doua de admitere în învățământul profesional și învățământul profesional dual, conform calendarului aprobat prin ordinul MEN nr.503/2018. Elevii corigenți care nu s-au prezentat la sesiunea de corigențe din perioada 15-25 iulie sau nu au promovat examenul de corigență vor fi declarați repetenți.

Elevii din clasele terminale de liceu, care au susținut și promovat examenul de corigență, se vor putea înscrie pentru examenul de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2019, în data de 26 iulie 2019.

Elevii din învățământul profesional și ai stagiilor de pregătire practică, ce au promovat examenele de corigență în sesiunea 15-25 iulie, se pot înscrie la examenul de certificare a competențelor profesionale, sesiunea august-septembrie 2019.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail