Chiang Kai-shek, primul președinte al Republicii Chineze, a fost un conducător cu mână forte, apreciat de unii supuși, hulit de alții, numele său figurând la loc de cinste în Cartea de Istorie a Taiwanului. Am prezentat în episodul precedent câteva elemente din biografia sa, fiind convins că prea puțini cititori români au auzit măcar de el, iar privitor la viața și faptele sale, cu atât mai puțin.
Popas la Complexul Memorial Chiang Kai-shek
În onoarea sa există o sumedenie de monumente, statui, clădiri. Dar cel mai reprezentativ este Complexul Memorial din Taipei. Alături de numeroși curioși am vizitat pe îndelete giganticul muzeu, al cărui acoperis se înalță până la 76 de metri. Forma sa octogonală este inspirată din simbolistica chineză a cifrei opt care înseamnă bogăție și noroc. Lucrările la clădirea principală au început în 1976, la un an după ce președintele Chiang a încetat din viață. Arhitectul Yang Cho-cheng, care a proiectat și o altă clădire monumentală – poate chiar mai celebră – anume The Grand Hotel, a dorit ca pe lângă masivitate să includă rafinament și elemente simbolice din tradiția locală. Două scări albe monumentale, fiecare cu 89 de trepte (pentru a reprezenta vârsta lui Chiang în momentul morții sale) duc la intrarea principală. La nivelul solului se află o Bibliotecă și un Muzeu, cu exponate care detaliază istoria și dezvoltarea Taiwanului. Nivelul superior conține Sala principală, în care se află o Statuie impozantă a ilustrului personaj, în fața căreia are loc la intervale regulate o ceremonie specifică prezentată de Garda de Onoare.
Monumentul memorial este imprejmuit de un parc pitoresc, iar pe părțile laterale, față în față, se află două edificii emblematice pentru cultura taiwaneză -Teatrul Național și Marea Sală de Concerte.
Cuplul prezidențial Chiang
The Memorial Hall a fost ridicat în perimetrul unde fusese Cartierul general al Armatei. Culorile albastru și alb folosite în Marea Sală sunt reprezentative pentru nație, figurând pe Drapel. Odată cu evoluția Taiwanului către democrație și deschidere, marea Piață a Libertății din fața Sălii memoriale a devenit un loc de întâlnire și demonstrații ale poporului. La Teatrul Național au loc reprezentații de înaltă ținută artistică, piese clasice, spectacole de balet etc. Marea Sală de concerte este cel mai reprezentativ loc pentru evenimentele muzicale din Taiwan, găzduind recitaluri, muzică de cameră și simfonii.
Câteva dintre limuzile blindate fabricate in SUA pentru fostul președinte Chiang Kai-shek
The Grand Hotel, celebru în lumea întreagă
Înființat în anul 1952 de Doamna Chiang (Soong Mei-ling, poreclită „Madam Dragon”), The Grand Hotel este primul complex de lux din Taiwan, amplasat lângă Yangmingshan, cu vedere la Râul Keelung. Clădirea de 14 etaje seamănă cu un palat. Cu coloanele sale vermilion și țiglele aurite, constituie o prezență magnifică, grandioasă, în peisajul citadin al Capitalei.
Este o întruchipare a esteticii orientale și unul dintre reperele reprezentative ale metropolei Taipei. Marele Hotel a fost martorul istoriei și progresului democratic al Taiwanului, inclusiv în timpul negocierilor dificile din 1979 generate de tensiunile diplomatice dintre Taiwan și SUA. De asemenea, a găzduit delegații care au înființat în 1986 Partidul Progresului Democrat, iar în 2000 Partidul Poporului.
Hotelul are… 500 de camere (?), patru restaurante gourmet cu meniuri asiatice și occidentale, sală mare de bal, spații pentru conferințe și evenimente mondene, buticuri, zonă de relaxare, piano-bar, oferind o priveliște spectaculoasă asupra marelui oraș. Amplasamentul e ideal, la zece minute de mers cu mașina de Piața de Noapte Shilin și la 15 minute de Aeroportul Taipei Songshan. Conexiunea WiFi este gratuită în întreaga proprietate. Oaspeții pot înota în piscina în aer liber, se pot antrena în centrul de fitness sau pot să se relaxeze la saună. Hotelul are, de asemenea, mai multe magazine, un centru de afaceri și recepția deschisă non-stop. Există câteva opțiuni interesante de luat masa. La Restaurantul „Golden Dragon” sunt servite preparate cantoneze à la carte. Restaurantul „Yuan Yuan” ogeră mâncăruri specific chinezești, iar „Grand Steak House” îmbie oaspeții cu fripturi din carne de vită și pui preparate la grătar, plus salată proaspătă, bar de brânzeturi și diferite mâncăruri în stil italian.
O oază de liniște într-un oraș supra-aglomerat
În 1967, The Grand Hotel din Taipei a fost inclus în Top Zece Hoteluri faimoase din lume de revista „Fortune” , iar publicația de specialitate „American Holiday” a titrat că luxosul complex hotelier reprezintă „O oază de liniște într-un oraș supra-aglomerat”. Ca atare, a devenit un brand internațional și un punct de referință pentru unitățile de cazare și masă de cinci stale din întreaga lume. Așa se face că aici au poposit nenumărați șefi de stat, diplomați, politicieni proeminenți și personalități de renume. Printre ei s-a numărat președintele american Dwight D. Eisenhower, Regele Thailandei (Bhumibol Adulyadej), prim-ministrul din Singapore (Lee Kuan Yew) etc.
…Eu doar am intrat, am căsacat gura și am ieșit…
O mare dilemă
În altă ordine de idei, m-a surprins faptul că deși sunt protejați de „yankei” de zeci de ani, puțini localnici știu engleza! Sau poate nu vor să converseze cu străinii!!! Chiar și cu tinerii taiwanezi te înțelegi greu, care se presupune că sunt în pas cu moda, stăpânesc limbajul tehnologic avansat bazat pe expresii americane, mânuiesc cu nonșalanță gadgeturi electronice.
M-a surprins acest fapt, deoarece în alte zone asiatice, în state paupere cum ar fi Laos, Myanmar, Cambodgia, Vietnam, cu un grad de instruire mai redus al populației, m-am putut face înțeles. Atunci de ce taiwanezilor – nație prosperă, cultivată – le este străin idiomul anglo-saxon? Nu îmi explicam cum de în marile hoteluri, prin magazinele luxoase (nu la…piață), în buticuri, restaurantele elegante, chiar și în mall-urile reprezentative „dialogul” cu vânzătorii, chelnerii, personalul de serviciu îl purtam de regulă cu ajutorul…mâinilor, prețurile despre care ne interesam fiindu-ne arătate pe…celulare !?
În atari împrejurări nu o dată m-am gândit cu admirație la tineretul român care sporovăiește fluent în limba lui Shakespeare, nu în franceză ca noi pe vremuri…
Dau un mic exemplu. Am cunoscut întâmplător un avocat în Taipei. Eram în fața unei statui futuriste de mari dimensiuni dintr-un parc central al Capitalei. N-am priceput în ruptul capului ce semnifica. La bază avea montată o plăcuță explicativă, dar era scrisă în…chineză. Neînțelegând mesajul autorului am oprit un tânăr domn elegant, îmbrăcat în negru, cu o geantă diplomat, ce trecea pe lângă mine. L-am abordat politicos, ca un oaspete distins (și destins) ce mă consideram.
– Excuse me, sir.
S-a oprit amabil și mi-a zâmbit. Fără să spună ceva. Prinzând curaj l-am iscodit: What is written under the Statue?
A venit mai aproape, a citit, recitit și a.. tușit! Eu insist: I don’t understand what it represents… El, pauză. Deși precis era vorba de ceva simplu. Nedumerit l-am chestionat, crezând că nu-i localnic.
– Are you taiwanese or maybe visitor, like me?
– I’m .. lawyer!?!
Am mustăcit, realizând comicul „conversației”. Era ca în bancul cu ardeleanul întrebat de un trecător, cât e ceasul? „Nu știu, că nu-s de aici!”
Mi-am zis: Bine, frate (adică „OK, brother”), dacă un avocat în floarea vârstei ca el, om școlit, având un job important nu a reușit să-mi spună ceva atât de simplu, ce să cred: ori nu știa limba (deși mă îndoiesc) sau nu dorea să o vorbească? (Va urma)
Horia C. Deliu
