Consiliul Local Târgu Secuiesc aşteaptă propuneri pentru Premiul Pro Urbe. Nominalizările se pot face timp de aproape două luni.

„Pe lângă Incze László, istoric, întemeietor al muzeului și dr. Szőcs Géza Mihály, pedagog, istoric local, Târgu Secuiesc îl caută pe cel de-al treilea laureat al premiului Pro Urbe. A doua cea mai importantă distincție a administrației locale a fost din nou decernată după douăzeci de ani – în cadrul zilelor orașului din anul trecut – și neîntrerupând tradiția, premiul va fi distribuit și în anul acesta. Propunerile pentru premiul Pro Urbe sunt așteptate timp de două luni, adică până la 15 martie 2019.”- au transmis reprezentanții Primăriei Târgu Secuiesc, prin intermediul site-ului www.kezdi.ro.

Potrivit aceleiași surse, premiul Pro Urbe poate fi decernat oricărei persoane  din Târgu Secuiesc  sau care trăiește în Târgu Secuiesc, care a împlinit 70 de ani și care, prin activitatea sa a contribuit la creșterea renumelui orașului. „Premiul Pro Urbe poate fi acordat doar unei persoane care este în viață. Premiul va fi înmânat la sfârșitul lunii august, în cadrul Târgului de Toamnă.”- au transmis reprezentanții Primăriei.

Dosarul cu propunerea trebuie depus la biroul de registratura Primăriei sau trimis pe adresa de mail [email protected], cel târziu până la 15 martie 2019, ora 10.00, și trebuie să cuprindă o argumentare, în care propunătorul să motiveze de ce propune persoana respectivă pentru premiul Pro Urbe; o recomandare, pe care o sprijină cu semnătura altor trei persoane; precum și toate documentele pe care propunătorul le consideră importante pentru a fi predate în susținerea dosarului.

„După ce propunerea a fost înregistrată, toate aceste documente ajung la Biroul de Comunicare, care le verifică, apoi transmite propunerile comisiei de cultură al Consiliului Local. Pe baza desemnărilor, comisia de cultură face propunere pentru persoana desemnată cu premiul Pro Urbe, apoi, în cadrul unei ședințe de Consiliu, o confirmă printr-o Hotărâre de Consiliu. Hotărârea de consiliu trebuie să conțină deja și laudatio desemnatului.”- au transmis reprezentanții Primăriei.

Potrivit acestora, premiul Pro Urbe va fi înmânat desemnatului de către primarul orașului Târgu Secuiesc în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului, în timpul sărbătorii orașului prin Târgul de Toamnă. Festivitatea de înmânare a  premiului va avea loc probabil la 29 august 2019, în prima zi a sărbătorii menționate.

Detalii pot fi aflate contactând Biroul de Comunicare la numărul intern 0267-361974/int. 127 sau la adresa de e-mail [email protected]. Hotărârea de consiliu nr. 98/2017, care reglementează distincțiile poate fi găsită pe pagina www.kezdi.ro.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail