Domnul Nicolae Murea, din Barcani, a revenit acasă din Italia cu inspirație și multă putere de muncă. După experiența pe care a avut-o acolo, el  a decis să pornească pe calea antreprenoriatului deschizând o firmă de realizare și întreținere spații verzi. În Sărămaș, împreună cu familia a deschis această afacere și acum trăiesc împliniți, făcând ceea ce le aduce cea mai mare satisfacție, acasă, lângă toți cei dragi.

Serviciile pe care domnul Murea le oferă sunt diverse: de la toaletarea pomilor fructiferi, la proiectare grădini și sistem de irigații. Practică această meserie cu tot sufletul, iar rezultatele se văd prin frumusețe spațiilor verzi de care se ocupă.

Cum ați luat decizia de a reveni acasă?

 Din 2008 până în 2019 am lucrat în Italia. Nu eram siguri dacă vom putea rămâne pentru totdeauna în Italia, așa că pentru copiii noștri am decis să revenim în țară. Cel mai bine pentru ei era să înceapă școala aici, să aibă și ei un viitor.

Când am revenit, am încercat să lucrez și cu animale, și la o firmă de termopane dar nu s-a legat de mine. Pentru mine plantele sunt mai mult decât orice, imi place foarte mult ceea ce fac, o fac cu plăcere oricând, de dimineața de la 6, până târziu seara. De la plantat, toaletat, irigații, orice execut forme.

Se spune că dacă faci ceea ce îți place nu vei munci o zi în viața ta. Cât de frumos este să faci ceea ce îți place, și să creezi în jur grădini frumoase!

Așa este, mă bucură faptul că am putut contribui cu ideea de a planta mesteceni pe drumul Sărămașului, aceasta urmează să se realizeze.

Se zice că fiecare om are ceva de făcut în viață, eu cred că asta am eu de făcut, asta este calea mea. Oricând plantele sunt refugiul meu, dimineața cum mă trezesc merg în solar să văd ce și cum e acolo. Mă simt împlinit când am grijă de plante.

Ce vi se pare mai dificil aici?

Cel mai dificil aici, față de Italia, este lucrul cu oamenii. Nu găsesc oameni serioși să vină să lucreze, astăzi zic că vin, mâine sună că nu pot. O mare problemă în zonă, este clima, îmi doresc să aduc plante ornamentale mai deosebite, diverse, dar sunt foarte delicate.

Faceți față cererii?

Oamenii în zonă sunt deschiși, momentan fac față pentru că nu lucrez singur, lucrez împreună cu fratele meu și cu încă un prieten.Tot mai mult oamenii încep să își dorească curți frumoase, cu timpul trebuie să găsesc mai mulți oameni cu care să pot face lucrările.

Cum vă procurați plantele? Aveți propriile sere?

Momentan am două sere făcute de mine, și vreau să fac o seră mai mare, să pot ieși pe piață cu flori și plante ornamentale. Trebuie să ofer diversitate, ca oamenii să aibă de unde să aleagă. Din butași am început să îmi fac propriile plante, doar așa pot oferi prețuri mai bune clienților. Planta este și aclimatizată dacă crește aici. În zona noastră este foarte frig, pe lunca pe care stau eu bate foarte tare vântul. Vântul le usucă și anul acesta a fost foarte mult vânt. Clima dacă ar fi puțin mai blândă, ar ajuta. În Italia planta creștea de 2 sau de 3 ori dacă era udată, și se folosea îngrășământ. La noi crește o dată și puțin, dar ne conformăm condițiilor. Eu cred că s-au decalat și anotimpurile.

Furnizorii, din păcate sunt destul de neserioși, nu aduc marfa de calitate întodeauna, caută să te fure.

Fiecare plantă are frumosul ei, fiecare specie are ceva diferit, și mesteacănul și salcia pletoasă.

Sunt la început de drum dar cu ajutorul familiei și al lui Dumnezeu o să reușesc.

Cu pasiune și curaj, domnul Nicolae Murea reușește să își trăiască visul, să ofere cu profesionalism servicii de grădinărit. Începuturile sunt adesea dificile dar, așa cum și dânsul spune, cu ajutorul familiei și al lui Dumnezeu se poate!

Alexandra Chirilaș

Sursa foto: https://www.facebook.com/HailaBarcani

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail